Suicidul

I. Definitii. Cadru conceptual

Suicidul semnifica orice caz în care moartea rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, facut de victima însasi, care stie ca trebuie sa produca acest rezultat (E. Durkheim, 1993). Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreste sa traiasca.

Dupa Larousse-Dictionar de psihologie (2000), sinuciderea este ace actiune de a-si lua singur viata, în mod voluntar, cel mai adesea pentru a scapa de o situatie devenita intolerabila.

Suicidul comporta si o definitie operational-psihologica în virtutea careia suicidul este un act uman de încetare din viata, autoprodus si cu intentie proprie(Schneidman, 1980).

Suicidul este actul prin care un individ îsi provoaca el însusi moartea.

Sinuciderea se întâlneste în aproape toate societatile. Proportiile sale sunt greu de stabilit cu precizie, deoarece multe cazuri de moarte voluntara sunt mascate în accidente. Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scaparea de o situatie dezonoranta) sau sociale (a nu fi o povara pentru celalalt) aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbata, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimati, incapabili sa se integreze armonios în viata si sa gaseasca un sens existentei lor, sau melancolici care îsi premediteaza din timp moartea.

Între 60% si 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intentia lor, într-o forma sau alta, din timp. Unii oameni încearca sa se sinucida, în timp ce un alt numar pot face gesturi suicidare care sunt chemari în ajutor sau încercari de a face cunoscut cât de adânca, de mare este disperarea lor.

Multi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte multi depresivi nu au suficienta energie sa comita suicidul si, de aceea, îl comit atunci când se simt mai bine.Desi multitudinea deciziilor de comitere a suicidului poate releva stresul sau depresia, mule persoane, înainte de a comite actul suicidal, par mai putin depresive.

Teoria conform careia rasa ar fi un factor important al înclinatiei catre sinucidere presupune implicit ca sinuciderea este ereditara, caci, în caz contrar, nu ar putea avea un caracter etnic. Faptele arata ca daca numarul sinuciderilor în cadrul unui popor sunt mai mari decât în altul, asta nu se datoreaza rasei, ci civilizatiei poporului respectiv.

Din punct de vedere al vârstei, sinuciderea apare doar în cazuri exceptionale la copiii, ea începând sa se manifeste dincolo de 10-15 ani. În concluzie, nu se poate atribui ereditatii o tendinta care apare doar la adult si care se accentueaza mereu pe masura ce înainteaza în viata.

Dorind sa explice sinuciderea egoista, Durkheim arata în ce fel actioneaza religia, familia si societatea politica asupra sinuciderii.

Faptele arata ca protestantii furnizeaza mult mai multe sinucideri decât oricare alt cult, dar se pare ca atunci când protestantismul devine minoritar, tendinta spre sinucidere se diminueaza. Se poate concluziona ca înclinatia spre sinucidere a protestantismului depinde de spiritul reflexiei libere care îl caracterizeaza, biserica protestanta neputând actiona ca moderator împotriva sinuciderii tocmai pentru ca nu are aceeasi consistenta ca alte religii. Omul ajunge la sinucidere pentru ca societatea religioasa din care face parte si-a pierdut coeziunea.

Familia este un mediu puternic protector împotriva sinuciderii, ea protejând cu atât mai bine cu cât este mai puternic închegata. Statisticile arata ca:

- vaduvii se sinucid mai mult decât casatoritii si celibatarii