Teoria psihanalitică a lui Erick Erikson

ERICK H. ERIKSON considera batrinetea al VIII-lea ciclu de dezvoltare umana, ce se contureaza ca expresie a nuclearizarii activitatii psihice in jurul trairilor de realizare versus disperare. O clasificare stadiala a virstelor de regresie presupune urmatoarele 3 etape:

1. trecerea spre batrinete: 65 - 75 de ani;

2. batrinetea medieã 75 - 85 de ani;

3. marea batrinete sau stadiul longevivilor - peste 85 de ani.

a. Imbãtranirea psihologicã este rezultanta modificãrilor induse de varstã in planul biostructurilor , care constituie suportul material al vietii psihice si in acela al desfãsurãrii propriu-zise al functiilor psihice. La baza acestor modificãri stau factori interni (ereditatea, “uzura” sistemului vietii psihice) si factori externi, ai mediului ambiant (ecologici, sociali, culturali). Evenimente din mediul social (socio-profesional, socio-cultural, relational), care intervin in mod particular in existenta varstnicului au rãsunat in psihismul acestuia, aflandu-se la baza unor modificãri psihologice sau imbolnãviri psihice caracteristice involutiei .

provoacã si adanceste modificãri psihologice si suferinte psihice- senzatia de neputintã, izolarea, ideile de persecutie. Intre acestea evidentiem urmãtoarele:

b. retragerea din activitate;

c. renuntarea la unele activitãti;

d. scãderea potentialului biologic;

e. imbolnãviri somatice, invalidãri;

f. disparitia vechilor prieteni.

g. Regresiunea senzorialã, constand in diminuarea progresivã a auzului, vãzului, cu efectul scãderii influxului informational, a restrangerii relationale,

scãderea numãrului membrilor familiei (plecarea copiilor deveniti adulti, decesul partenerului);

Un alt factor important ce participã la determinismul modificãrilor psihologice si tulburãrilor psihice este reprezentat de constientizarea imbãtranirii , cu incertitudinile pe care le genereazã privind perspectivele de viitor. Ca urmare, bãtranetea integreazã, in primul rand la nivel de constiintã , o crizã adaptativã la noile conditii bio-psiho-sociale pe care le impune perspectiva imbãtranirii.

Omul fiind o fiintã integratã in mediul social, psihismul sãu va exprima interactiunile sale cu acest mediu, in imbãtranire survenind dereglãri de integrare din cauze diferite: schimbãri de rol-statusuri, lipsa de intelegere a anturajului, scãderea capacitãtii de adaptare a varstnicului, toate acestea avand ecou la nivelul psihismului.

Asistentul social va trebui sã treacã in revistã, intr-o observatie sumarã, dar de mare utilitate pentru orientarea sa, pentru elaborarea programului de activitãti a varstnicului, cel putin urmãtoarele functiuni psihice:

a. nivelul de constientã (gradul de vigilentã);

b. capacitatea de orientare;

c. starea afectivã;

d. gandirea si ideatia;

e. memoria;

f. aspectul global al comportamentului;

g. modul de integrare in familie si societate (gradul tulburãrilor de integrare);

h. trãsãturile de personalitate;

i. limbajul. Aceste functiuni pot fi gãsite , fie relativ bine pãstrate, toate sau in parte, fie global alterate, in grade diferite.

In general, psihologia senescentei este caracterizatã prin involutia inegalã si neliniarã a diferitelor functii psihice, cu importante diferente individuale si o conditionare polivalentã, tinand de predispozitii inãscute, gradul de dezvoltare anterioarã a psihismului, nivelul performantelor atinse, experienta, nivelul cultural si gradul de instruire.

Psihologia senescentei are trei aspecte generale:

1. caracterul diferential, care priveste si senescenta in general, imbãtranirea evidentiind diferente semnificative de la o persoanã la alta si pentru aceeasi persoanã de la un sistem la altul, de la o functie la altaã ca urmare, analiza imbãtranirii diferitelor functii psihice inregistreazã variatii, unele functii regresand mai repede, altele mentinandu-se mai mult timp.

2. un alt aspect il constituie polideterminarea senescentei psihologice, acest proces fiind rezultanta interactiunilor subiectului cu mediul sãu de o anumitã structurã fizicã, biologicã si socialã, ceea ce face ca nivelul imbãtranirii sã depindã mai putin de varstã si mai mult de particularitãtile genetice, somatice, morale sau sociale ale varstnicului.

Pensionarul este nevoit sa-si petreaca o mare parte a timpului in casa “intre patru pereti” iar orasele moderne accentueaza acest sentiment de claustrare cu efectele sale nocive.

Pregãtirea psihicã pentru acceptarea si adaptarea la pensionare presupune etape sintetizate de R.Atchley (Sociologia pensionãrii) in: