Teorii ale Agresivității

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2582
Mărime: 18.47KB (arhivat)
Cost: 7 puncte
refereat intocmit pentru psihosociologie, in cadrul "Academiei Fortelor Terestre nicolae balcescu sibiu

Cuprins

1. Inroducere 1

2. Teorii ale agresivității 2

2.1. Teorii instinctuale 2

2.1.1. Abordare psihanalitică 2

2.1.2. Teoria etologică 2

2.2. Teorii reactive asupra comportamentului agresiv 3

2.2.1. Ipoteza frustrare – agresiune 3

2.2.2. Modelul lui Berkowitz 3

2.3. Teorii ale învăţării 3

2.3.1. Învăţarea directă instrumental 4

2.3.2. Învăţarea prin observaţie 4

2.4. Abordarea cognitivă 4

3. Concluzii 6

Bibliografie

Extras din document

1.INTRODUCERE

Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi cele cu caracter antisocial – sunt de mare actualitate, mass-media semnalând zilnic omniprezenţa violenţei în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi spectacular: asasinate, tâlhării, violuri, atacuri cu armată, atentate etc. Iată de ce, agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se aşteaptă o soluţie. Studiul ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al mijloacelor de a reduce prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-o creştere a agresivităţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale, cât şi la nivelul celor internaţionale.

Comportamentul agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat să găsească cauzele şi chiar să prevină diferitele stări care cauzează aceste stări de agresivitate.

Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă, dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la animale, dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană, nu ca omul care o face din tendinţa competitivă.

Astăzi, majoritatea psihologilor sociali sunt de acord în a spune despre agresiune că este un comportament efectuat cu intenţia de a face rău, de a cauza prejudiciu unei alte persoane. Prejudiciul, vătămarea – psihologică sau fizică – care este căutată poate să îmbrace forme diverse: furtul, asasinatul, umilirea, privarea de o recompensă anticipată etc. Ea poate fi, de asemenea, dorită fie doar pentru ea însăşi, fie ca mijloc în vederea atingerii altui scop. În primul caz, spunem despre agresiune că este ostilă, în cel de-al doilea caz ea este instrumentală. O formă particulară de agresiune instrumentală o constituie ceea ce Levine şi Campbell numesc „conflict realistic de grup”. Acesta apare atunci când anumite grupuri sociale, de dimensiuni diferite, intră în competiţie pentru o resursă de existenţă limitată.

2. TEORII ALE AGRESIVITĂŢII

În ultimii 70 de ani au fost întreprinse un număr considerabil de cercetări asupra agresivităţii umane, cercetări care şi-au fixat ca obiective identificarea cauzelor şi condiţiilor favorizante sau frenatoare în apariţia conduitelor agresive, precizarea proceselor care le mediază şi încercarea de explicitare a mijloacelor de modelare a unui astfel de comportament. Propunându-şi ca obiectiv identificasrea condiţiilor în care un individ este susceptibil a se angaja în acte agresive, psihologia socială, fără a fi în măsura să rezolve toate problemele şi să ofere „reţete miracol” pentru a evita toate agresiunile, deschide posibilitatea controlării şi pre­ve­nirii acestora.

S-au propus, astfel, mai multe ipoteze privind etiologia comportamentelor agresive, fiecare încercând să ofere cea mai bună explicaţie şi să reliefeze factorii responsabili implicaţi. Numărul acestor teorii explicative elaborate de-a lungul timpului este extrem de mare. După G. Moser [G. Moser, L’agression, P.U.F., Paris, 1987], există patru concepţii majore în ceea ce priveşte comportamentul agresiv:

2.1. teoriile instinctuale – consideră ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct înnăscut;

2.2. teoriile reactive – consideră comportamentul agresiv ca o reacţie la situaţiile frustrante, dezagreabile;

2.3 teorii ale învăţării – potrivit cărora comportamentul agresiv este un comportament achiziţionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, de pildă, învăţarea prin imitaţie şi/sau observaţie;

2.4 abordarea cognitivă – care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate între stimuli şi răspunsul comportamental al individului.

2.1. Teorii instinctuale

Conform acestor modele de „tradiţie ineistă”, forţele activatoare ale comportamentului agresiv se situează la nivel intrapsihic: impulsurile agresive sunt generate în mod spontan de organism şi îndeplinesc o funcţie de apărare şi de afirmare în raport cu ceilalţi.

Cele două principale curente instinctuale – psihanaliza şi teoria etologică – se deosebesc, însă, în mod esenţial prin funcţia pe care o atribuie agresivităţii. Astfel, pentru psihanaliză este vorba de o reglare internă a individului, în timp ce pentru etologi agresivitatea are funcţia de a asigura viaţa socială şi evoluţia speciei.

2.1.1. Abordarea psihanalitică

Conform unei opinii larg răspîndite, Freud nu ar fi recunoscut decât foarte târziu importanţa agresivităţii. El însuşi a acreditat această idee: „De ce, întreabă el, ne-a trebuit atât de mult timp pentru a ne hotărî să recunoaştem o pulsiune agresivă? De ce am ezitat să utilizăm, în beneficiul teoriei, fapte ce erau evidente şi familiare oricui?”[J. Laplache, J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 34]. Deşi este foarte adevărat că ipoteza unei „pulsiuni agresive” autonome, emisă de Adler încă din 1908, a fost multă vreme respinsă de Freud, în schimb este inexact să spunem că, înainte de „cotitura din 1920”, teoria psihanalitică refuza să ia în considerare conduitele agresive.

2.1.2. Teoria etologică

Reprezentanţii teoriei etologice cum sunt Lorenz şi Eibl-Eibesfeldt consideră agresivitatea ca o manifestare al unui instinct al luptei pe care omul îl are în comun cu numeroase alte organisme vii. Acest instinct, potrivit lui Lorenz, se dezvoltă în cursul evoluţiei filo- şi ontogenetice şi îndeplineşte numeroase funcţii adaptative: dispersia popu­la­ţiilor animale pe o arie geografică întinsă asigurând astfel maximul de resurse alimentare, facilitarea reproducerii şi selecţiei celor mai buni indivizi şi stabilirea ierarhiilor necesare în toată societatea. Prin urmare, agresivitatea sporeşte şansele de supravieţuire şi conservare a speciei.

Considerând că valoarea adaptativă a agresivităţii interspecii este evidentă, etologii şi-au concentrat atenţia asupra celei dintre indivizi aparţinând aceleaşi specii – agresivitatea conspecifică sau intraspecie. Problema care apare în acest caz este aceea că luptele dintre membrii aceleiaşi specii, prin faptul că duc la răniri frecvente şi uneori chiar la moarte, pot conduce la efecte negative asupra speciei în cauză prin micşorarea drastică a efectivelor ei. Acesta este motivul pentru care la multe animale instinctul agresivităţii este dublat de unul care inhibă distrugerea totală a adversarului care adoptă un comportament submisiv şi dă semne că se recunoaşte învins.

Se pune întrebarea: de ce la om nu întâlnim acelaşi mecanism inhibitoriu al agresivităţii? Potrivit lui Lorenz, doi factori contribuie ca actele agresive să fie mai frecvente la om. În primul rând datorită faptului că omul utilizează arme sofisticate care pot omorî la distanţă, situaţie în care nu sunt percepute direct efectele asupra victimei şi, drept urmare, aceasta nu poate induce milă şi reţinere. La aceasta se mai adaugă faptul că victima nu se angajează decât rar în acte de liniştire care joacă rolul de inhibitori ai comportamentului agresiv. Realitatea demon­strează că, de regulă, un act agresiv determină ca replică o agresiune şi mai puternică care conduce la escaladarea conflictelor mai ales în situaţiile când sunt implicate grupuri mai mari. Instinctul de agresiune „a scăpat de sub control” în condiţiile de viaţă ale civilizaţiei, în cazul omului având de-a face cu o aşa-numită „selecţie intraspecifică malignă” [ K. Lorenz, Despre istoria naturală a agresiunii, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 55].

Preview document

Teorii ale Agresivității - Pagina 1
Teorii ale Agresivității - Pagina 2
Teorii ale Agresivității - Pagina 3
Teorii ale Agresivității - Pagina 4
Teorii ale Agresivității - Pagina 5
Teorii ale Agresivității - Pagina 6
Teorii ale Agresivității - Pagina 7
Teorii ale Agresivității - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Teorii ale Agresivitatii.doc

Alții au mai descărcat și

Influența desenelor animate asupra comportamentului agresiv al copiilor

În societatea contemporană copilul preșcolar ia contact tot mai strâns cu mediul de grădiniță, diferit de cel familial și, în același timp ia...

Agresivitatea - formă de adaptare și contra-reacție la frustrare la copiii instituționalizați de vârstă școlară mică

INTRODUCERE Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale, modele de gândire ( mentalităţi ) şi de comportament, relaţii...

Dezvoltarea morală la adolescenți

1. ARGUMENT Aşa cum toate corpurile fizice sunt guvernate de legea gravitaţiei şi după cum toate organismele se supun unor legi biologice, tot aşa...

Psihologia judiciară și agresivitatea

INTRODUCERE Prin ştiinţa psihologică se realizează o maximă apropiere de specificul uman şi sociouman, psihologia afirmându-se ca ştiinţă centrală...

Mobbing-ul sau Teroarea Psihologică la Locul de Muncă

„Organizaţiile, în funcţionarea lor concretă, se confruntă şi cu fenomene destabilizatoare. Unul din acestea este mobbingul, cunoscut şi sub...

Violență în Școală

Motto: Violenţa este arma celor slabi. Violenţa în mediul şcolar - aspecte generale - Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii...

Inteligență emoțională

Ce este Inteligenta Emotionala? Inteligenta Emotionala este formata din 4 elemente: * Intelegerea mai buna a propriilor emotii * Gestionarea...

Teorii ale Personalității

1. Teoria Psihanalitică. Sigmund Freud. 1.1. Date biografice – Sigmund Freud. S-a născut în 1856 în Freiburg, Moravia, pe teritoriul Cehiei de...

Te-ar putea interesa și

Cadrul violenței școlare în România - școala între instanță de educare și mediu favorizant pentru violență

I INTRODUCERE Violenţa în şcoli este un fenomen care frământă toate societăţile şi se produce la toate şcolile de diferite niveluri, spectrul ei...

Terorism Informatic

INTRODUCERE Prin aceasta lucrare se incearca tratarea unei probleme foarte importantă pentru sistemul de securitate românesc, prin cunoştinţele...

Reflectarea fenomenului de violență în presa scrisă - iunie 2003

INTRODUCERE Violenta si agresivitatea reprezinta fenomene sociale complexe, ale caror modalitati de manifestare, consecinte sociale si moduri de...

Modalități de manifestare, prevenire și combatere a agresivității la vârsta adolescenței

1. INTRODUCERE Problematica agresivităţii, fie că îmbracă forma acţiunilor individuale,fie a celor colective, cunoaşte numeroase faţete, fiind un...

Influența desenelor animate asupra comportamentului agresiv al copiilor

În societatea contemporană copilul preșcolar ia contact tot mai strâns cu mediul de grădiniță, diferit de cel familial și, în același timp ia...

Tipuri de violență în școală

INTRODUCERE Într-o relaţie educaţională există o tentaţie a cadrului didactic de a observa anumite elemente normative, care vor putea reconsidera...

Explicarea psihanalitică a agresivității

- În loc de preambul -  Există în viața fiecărui om o carte .. - 1.1. Considerații introductive 1.1.1. Perspective psihologice contemporane1...

Violența și agresivitatea în spațiul școlar

INTRODUCERE Tema aleasa pentru acesta lucrare sa născut din ideea că nicio violenţă asupra copiilor nu este justificată; si ca toate violenţele...

Ai nevoie de altceva?