Tulburări de personalitate

Tulburările de personalitate sunt greu considerate a fi boli psihice propriu-zise, acestea nu se conformează modelului medical al bolii și nu răspund accepției de boală, în sensul că nu prezintă un debut care să poată fi delimitat în timp, o perioadă de ,,stare” , adică de maximă manifestare clinică sau pur și simplu o vindecare.

Nefiind considerate bolii, tulburăriel de personalitate sunt denumite ca structuri ale personalității. Aceste structuri sunt schițate și pot fi observate încă din copilărie, se pot cristaliza la adolescență fiind prezente pe tot parcursul existenșei sale. Tulburarea de personalitate poate fi situată in această zonă de incertă dintre patologia psihică și normalitatea psihică, arie supusă mișcării de maree determinată de influențele sociale, culturale, educaționale dar și de existența și experiența de viață individuală.

În fapt tulburările de personalitate ocupă zona incertă dintre patologia psihică și normalitate. Ei nu sunt bolnavi mintal, dar nici pe deplin normali. Astfel prin structurile schițate ale personalității ei tind să iasă din aria normalității.

Denumirea principalelor tulburări de personalitate derivă din principalele boli psihice. Astfel:

-paranoia are drept corespondent- tulburarea paranoidă a personalității

-schizofrenia are drept corespondent -tulburarea schizoidă a personalității

-isteria- are drept corespondent - tulburarea histrionică a personalității

Tulburarea histrionica a personalitatii

Isteric se poate prezenta sub noțiunea primară de conotație etiologică, axată asupra fenomenului de investigație afectivă și și erotizare. Iar în cazul noțiunii de histrionic este una secundară de conotație clinică, axată asupra manifestărilor pacientului, ilustrată prin conduită demonstrativă, polarizarea atenșiei celorlați și chetă afectivă.

Este o tulburare ilustrativă prin prin extraversie, sociofilie,comunicabilitate, impresionabilitate, labilitate dispozițională, și conduită demonstrativă de rol. Într-o definiție sintetică, tulburarea hitrionică este caracterizată ,,printr-un pattern pervaziv de emoționabilitate exesivă și căutare a atenției”( G.J. Gunderson, Katharine Phillips, 1995,p. 1148)

Spre deosebire de celelalte entități tulburative, prevalența bolii histrionice este în funcție de criterii diagnostice, ca și reacreditarea patologică a trăsăturilor și manifestărilor clinice. Totuși în ultimii ani au fost avansate date epistemiologice care atestă ,, o prevalență a tulburării de 2-3% din populația generală și de 10-15% din populația spitalelor și a centrelor de sănătate mintală”(DSM-IV, 1994, p. 741).

Tulburarea histionică de personalitate poate fi constatat fenomenul agregării familiare. Astfel, trăsăturile histrionice apar mai frecvent la rudele de gradul I ale indivizilor cu tulburare histrionică, în comparație cu populația generală.

Asemenea altor tulburări de personlitate, debutul tulburării histrionice este situat la vârsta adultă tânără, deșii psihologii și pedagogii cunosc faptul că primele sale manifestări apar încă din adoleșcență.

În privința trăsăturilor psihologice și psihopatologice se pot evidenția cele caracteristice sau esențiale care polarizează atenția celorlați fiind o trăsătură de caracter specifică, expresie a unei pulsiuni irezistibile de a se plasa în centrul și în atenția grupului. Labilitatea și versatilitatea dispozițională, în cooncordanță cu dispoziția celor din jurul său; persoana în cauză prezintă o mare diponibilitate de a trece de la o stare afectivă negativă la alta, polar opusă, pozitivă. Asemenea unui copil, histrionicul râde ,,cu lacrimi”.

Are un comportament seducător și provocator, întâlnit nu numai la femei ci și la bărbați, cu tendință marcată de a-i scoate pe ceilați din rutină și indiferență. Conduita erotizantă și realitatea sexuală îl înfățișează pe histrion elaborând fantezii sexuale, independent de sentimentele de dragoste investite, fără a recurge însă la agresiuni sexuale verbale sau reale. În contrast cu această conduită erotizantă, se subliniază că un mare procent dintre histrionici au probleme (disfuncționale) sexuale. Astfel, femeile prezintă frigiditate sau anorgasmie, iar bărbații au tulburări de dinamică (insuficiență) sexuală. În partea de impresionabilitate, sugestibilitate, permeabilitate dispozițională individul histrionic posedă aceste trăsături, adoptând cu mare rapiditate tonalitatea afectivă a celor din jur, deși nu sunt implicate în mod direct în prioblematica acestora. De asemenea aceste trăsăsturi i-au determinat pe vechii clinicieni să considere că histrionii sunt poikilotimici, întru cât adoptă, fără rezervă, ,,temperatura” afectivă a interlocutorului sau a grupului în care se află; nu numai că adoptă, dar și intensifică starile emoționale ale celor din jur. Astfel într-un moment de veselie, el este cel mai expresiv, după cum la o mormântare, el este cel care plânge cel mai tare.

Ca o consecință a trăsăturilor menționate mai sus, dar mai ales a permeabilității dispoziționale, în situații afectogene comune, persoana histionică nu-și poate stăpâni tensiunea dispozițională, izbugninâd într-o descărcare dezordonată și demonstrativă a afectelor, ,,expresie a tendinței de exibare a emoțiilor” (M.Gelder, D.Gath, R.Mayou, 1989, p.132).