Tulburările de Comportament

Comportamentul copilului este oglinda dezvoltării lui psihice. Este reacţia personalităţii lui în formare faţă de lumea din afară şi faţă de propria lui persoană. Procesul adaptării este un proces de organizare şi echilibrare mintală a „schimburilor dintre subiect şi obiect” (dintre individ şi realitate), sau, altfel spus, un proces de echilibru între „asimilare” şi „acomodare” (Jean Piaget), respectiv între trebuinţele şi aspiraţiile individuale şi cerinţele şi exigenţele exterioare, aparţinând mediului social. La realizarea acestui echilibru participă toate procesele psihice, atât cele senzorio- motorii, cât şi cele cognitive, afective şi voliţionale. În sistemul personalităţii, toate aceste procese şi funcţii psihice se complinesc, acţionând unitar. Evident, orice disfuncţie apărută la nivelul uneia dintre aceste componente afectează întregul, sistemul psihic pierzându-şi atributul de „tot coerent”.

Tulburarea de comportament este un pattern repetitiv şi persistent de comportament în care drepturile fundamentale ale altora sau normele sociale, corespunzătoare vârstei, sunt lezate, manifestat prin prezenţa, timp de 12 luni, a unuia din următoarele criterii: agresiune faţă de oameni şi animale, distrugerea proprietăţii, fraudă sau furt, violări serioase ale regulilor.

Tipologie

1. Tipul cu debut în copilărie. Prezenţa a cel puţin un criteriu înainte de vârsta de 10 ani. Indivizii sunt, de obicei, băieţi, manifestă frecvent agresivitate fizică faţă de alţii, relaţiile cu egalii sunt afectate, în timpul micii copilării este posibil să fi prezentat tulburarea opoziţionismului provocator. Dacă tulburările sunt presistente ei vor dezvolta tulburarea de personalitate antisocială.

2. Tipul cu debut în adolescenţă. Absenţa oricărui criteriu înainte de vârsta de 10 ani. Nivelul agresivităţii este mai mic şi relaţiile cu egalii sunt mai puţin afectate decât la prima categorie. Probabilitatea de a dezvolta tulburarea de personalitate antisocială este mult mai redusă.

Specificaţii de severitate

- Tulburare uşoară: probleme de conduită cauzează un prejudiciu relativ minor altora- minciună, chiulul, fuga de acasă după lăsarea întunericului;

- Tulburare moderată: frecvenţa şi efectele problemelor de conduită sunt moderate- furt fără confruntare cu victima, vandalism;

- Tulburare severă: frecvenţa problemelor este în excesiv de mare, aducând prejudicii considerabile altora- relaţii sexuale forţate, cruzime fizică, uz de arme, furt cu confruntare cu victima, furt prin efracţie

Cauze ale tulburărilor comportamentale

La persoanele cu dificultăţi de învăţare nu se poate vorbi de o cauză unică, ci de un complex de factori care explică apariţia tulburărilor comportamentale. Nici unul dintre aceşti factori nu este exclusiv şi atunci când se constată la persoanele cu funcţionare intelectuală normală, se apreciază că există o relaţie semnificativă între prezenţa lor şi probabilitatea apariţiei problemelor comportamentale. Între aceştia regăsim (apud Zarkowska şi Clements, 1994):

a) Factori biologici: prezenţa lor creşte probabilitatea ca o persoană să dezvolte probleme de comportament. Aceşti factori se referă la: disfuncţii organice cerebrale, epilepsie, dificultăţi audio- vizuale, anumite caracteristici temperamentale cum ar fi intensitatea înaltă a răspunsurilor emoţionale şi slaba adaptabilitate la situaţiile noi.

b) Factorii sociali au şi ei influenţe importante asupra comportamentului. De exemplu, persoanele care primesc o îngrijire de proastă calitate sau care sunt respinse de părinţi sau de societate au şanse mai mari să dezvolte tulburări de comportament şi emoţionale, comparativ cu semenii lor care nu au trăit asemenea situaţii. În mediile cu un înalt nivel de tensiune şi conflict interpersonal, persoanele vor prezenta mai multe tulburări de comportament decât cele care trăiesc în medii caracterizate de coeziune şi armonie. Referitor la mediul şcolar, factorii care pot declanşa comportamentele perturbate sunt: accentul exagerat pe competiţie, care va genera sentimente de rivalitate/ ostilitate, mediul social insecurizant, etichetarea, relaţiile tensionale cu profesorul. De asemenea, o altă cauza a tulburărilor comportamentale ale copiilor poate fi reprezentată de tulburările de personalitate ale educatorilor. Puteam avea de-a face fie cu educatori cu labilitate emoţională, fie cu educatori prea rigizi.

c) Factorii emoţionali: persoanele cu dificultăţi de învăţare au experimentat mai mult eşecul în diverse aspecte ale vieţii lor. În plus, ele rămân puternic dependente de alţii pentru satisfacerea nevoilor lor; ca atare, reprezentarea de sine le poate fi săracă, iar stima de sine scăzută.

d) Factorii cognitivi: includ abilitaţile slabe de comunicare, de rezolvare a problemelor şi de interacţiune socială.

Fiecare dintre aceste cauze poate afecta adaptarea emoţională şi comportamenul aferent indiferent de nivelul intelectual al persoanei. Cu cât aceşti factori sunt mai numeroşi cu atât creşte probabilitatea dezvoltării unor tulburări de comportament.

A ajuta elevul să-şi depăşească dificultăţile emoţionale şi comportamentale presupune identificarea factorilor specifici care contribuie la apariţia acestor probleme şi înţelegerea modului în care aceştia acţionează.

Numai 1/3 din totalul tulburărilor de comportament se transformă în psihopatie. În primii 15- 16 ani de viaţă nu se pune diagnosticul de psihopatie, ci numai în tulburările de comportament. Evoluţia acestora, respectiv frecvenţa, severitatea şi durata comportamentului agresiv şi antisocial depind foarte mult de momentul în care apar primele simptome. Copiii pot urma traiectorii diferite, spre tulbutări de conduită, delincvenţă şi criminalitate. Unii îşi încep „cariera” de timpuriu, de obicei în familie, iar alţii mai târziu, când încep să-şi facă prieteni în grupuri delincvente.