Violența școlară - cauze și modalități de prevenire

1.INTRODUCERE.

Violenţa scolara este doar una dintre manifestarile violentei cotidiene. Dezbaterile privind relatia între conceptul de „drept la siguranta” si mediul scolar au capatat în Europa o dezvoltare continua si constanta, cu diferente de la tara la tara, devenind oficial o problema politica în urma unei ntâlniri a expertilor, organizata de Comisia Europeana la Utrecht, în anul 1997.

Mass-media acorda din ce în ce mai multa atentie violentei, contribuind la constientizarea si cresterea interesului public fata de violenta tinerilor, inclusiv fata de violenta scolara. Guvernantii is societatea civila au devenit sensibili la fenomenul violentei în mediul scolar, renuntând la stereotipul conform caruia scoala este o entitate izolata, un spatiu social autonom, necorelat la dinamica sociala, neafectat de conflictele si dificultatile cu care se confrunta societatea, în general.

Scoala este o parte integranta a comunitatii largi, iar problemele cu care se confrunta cainstitutie si mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate.

Cu ce forme de violenta ne întâlnim în scoli, care sunt cauzele care determina violenta scolara, de ce unii copii adopta modalitati de comportament violent în relatiile lor cu colegii, cu prietenii, cu profesorii, cu parintii, de ce unii profesori instituie relatii de putere, exprimate prin violenta la

adresa elevilor, sunt doar unele dintre întrebarile la care trebuie sa gasim raspunsuri pentru a asigura în scoli un climat pozitiv si pentru a tine sub control violenta interpersonala.

2.Delimitari conceptuale

În România, o data ce constientizarea violentei scolare – adesea inclusa în violenta tinerilor is violenta asupra copiilor/tinerilor – a crescut, o serie de organisme guvernamentale is neguvernamentale au încercat sa abordeze aceste fenomene. Abordarile au fost locale, contextualizate si, în general, tangente la problema generala a violentei. Putine cercetari au avut ca preocupari abordarea violentei scolare în termeni de specificitate, urmarind sa stabileasca în mod riguros, chiar în contexte limitate, dimensiunile, cauzele si factorii determinanti ai acestui

fenomen.

O imagine la nivel mondial a violentei, în care sa se includa formele ei diferite de manifestare, este dificil de realizat, chiar daca acest lucru se poate face la nivel national. La propunerea Secretarului General al Consiliului Europei, Walter Schwimmer, un proiect integrat privind violenta2 s-a desfasurat între 2002-2004, implicând 41 de tari europene (între care si România) interesate de a participa pentru ca, printr-un efort colectiv, sa se poata realiza o imagine globala

asupra violentei cotidiene. Violenta scolara a fost, în acest context, doar o parte a acestui demers.

Desi locul pe care îl ocupa ea în politicile nationale este, desigur, diferit de la o tara la alta, acest fapt fiind determinat mai ales de traditie si de resurse umane si materiale, se recunoaste unanim

importanta acestei probleme si necesitatea abordarii atât din perspectiva cognitiva, cât si din perspectiva pragmatica.

Sensibilizarea fata de fenomenul violentei scolare ar trebui, firesc, sa duca la cresterea eforturilor depuse pentru ameliorarea situatiei prezente. În acest sens, tara noastra trebuie sa se implice în prevenirea si combaterea violentei, în general, si a celei scolare, în special, si sa dispuna de o cunoastere la nivel national a fenomenului violentei scolare.

Abordarea violentei în scoli (sau violentei scolare), ca forma particulara de violenta, trebuie sa ia în consideratie trei concepte-cheie: violenta, scoala si vârsta. Ca atare, din aceasta abordare se exclud copiii necuprinsi în vreo forma de educatie, desi ei pot fi la vârsta scolarizarii. De asemenea, desi vârsta este o variabila importanta, violenta scolara nu este asociata cu delincventa juvenila, decât în masura în care faptele penale ale tinerilor au loc în perimetrul scolii sau cel

mult în vecinatatea acesteia, infractorii având statut de elev. În acest ultim caz, violenta în scoli poate fi considerata violenta juvenila institutionala, iar fenomenul violentei scolare poate fi

integrat în criminalitatea minorilor. Violenta scolara poate fi considerata drept o parte a delincventei juvenile, ea urmând si contribuind la aceasta: astfel, se poate vorbi despre

criminalitatea minorilor.

Astazi se accepta o definitie larga a violentei scolare, incluzând, în afara delincventei, fapte care nu sunt în mod necesar penalizabile sau care scapa, în orice caz, semnalarilor judiciare. De asemenea, se sustine din ce în ce mai mult ideea de a se tine seama de discursul victimelor în definirea violentei scolare, care este atât agresiune brutala si haotica, cât si repetarea a multor

evenimente stresante, rar penalizate, nu în mod obligatoriu penalizabile.

Definirea violentei ca fenomen social, ca si definirea violentei scolare ca forma particulara a violentei este un proces continuu, sustinut de conceptia despre violenta si de rezultatele unor abordari sistematice, consecutive impunerii acestui fenomen atentiei specialistilor si opiniei publice.

Astfel, violenta înseamna „amenintarea sau folosirea intentionata a fortei fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunitati care antreneaza sau risca puternic sa antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privatiuni”16. Aceasta definitie exclude toate evenimentele accidentale (precum accidentele rutiere17), numai daca acestea nu implica intentia de a ucide sau de a rani. Totusi, ea include actele bazate pe o relatie de putere exprimata prin intimidare, amenintare sau, invers, neglijenta si omisiune. Acest lucru pare sa se aplice la contextul institutional al scolii în care

traditia ierarhiei educatori-elevi, elevi-elevi ramâne o realitate generatoare de stari conflictuale is manifestari de violenta.

3.Forme ale violentei în scoala