Viziuni si Abordari Noi in Psihologia Dezvoltarii Adolescentului

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Viziuni si Abordari Noi in Psihologia Dezvoltarii Adolescentului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Viziuni si abordari noi în psihologia dezvoltarii adolescentului

În ultimii ani ai secolului XX în Psihologia dezvoltarii se punea accentul pe formarea serviciului psihologic, îndreptat spre acordarea ajutorului practic multidirectional copiilor, parintilor, profesorilor si altor persoane legate de problemele dezvoltarii, educatiei si instruirii copiilor. Ca rezultat în aceasta sfera s-a produs un progres, care poate fi caracterizat ca un pas important în domeniul psihologiei, satisfacînd cerintele practicii reale. Un exemplu poate fi aparitia si formarea ca disciplina aplicata individuala  Psihologia aplicata a instruirii (Dubrovina, 1991; Psihologia aplicata... 1997).

Însa încercarile de a folosi Psihologia Dezvoltarii ca baza stiintifica pentru organizarea unei largi practici de consultatie s-a lovit de unele greutati. Apelarea nemijlocita a psihologilor la problemele practice ale copiilor  în toata diversitatea lor si complexitatea concreta  n-a putut sa nu gaseasca neajunsuri în cunostintele existente. Si daca la începutul anilor 1970-1980 greutatile se simteau mai întîi de toate în instrumentariul de diagnosticare si lucrul de corectie, atunci în masura elaborarii si acumularii intensive a mijloacelor metodice corespunzatoare tot mai evidenta devenea existenta insuficientei propriei baze teoretice.

Astfel din punct de vedere a Psihologiei dezvoltarii voi mentiona doar unele aspecte ale acestei probleme. Se simte foarte mult, lipsa unei periodizari detaliate privind dezvoltarea copilului  a unui model sistemic, care sa dea nu numai un tablou general al consecutivitatii stadiilor ontogenetice (aceasta sarcina fiind rezolvata de periodizarea lui Vîgotski, Elconin, s.a.), dar si o prezentare mai desfasurata a etapelor normative importante, la fel dinamica si interdependenta liniilor de baza a formarii personalitatii copilului. Însa într-o mai mare masura cele spuse se atribuie la necesitatea reflectarii varietatii enorme, diversitatii si specificul formelor dezvoltarii individuale în ontogeneza.

Într-adevar, în decursul multor ani obiectivul de baza în Psihologia dezvoltarii se considera stabilirea legitatilor generale ale ontogenezei. În centrul atentiei a fost studierea caracteristicilor perioadelor de vîrsta si mecanismelor de trecere, existente la majoritatea copiilor, ce se dezvolta normal. Totodata si în psihologia de peste hotare si la noi concentrarea cercetarilor în cautarea legitatilor era însotita, dupa propria lor declaratie, la abaterea constienta de la variatiile individuale a acelor forme concrete, în care de fapt si pot sa se realizeze orice legaturi naturale, firesti conform legilor (Kagan, 1984; Scaar 1992). Utilizînd categoriile filosofice general-specific-unic, putem spune ca în analiza stiintifica a mersului dezvoltarii a dominat polul universalului. Printre altele, jumatate de secol în urma asa o stare a disciplinei stiintifice se aprecia ca ceva temporar: strict spunînd, nici un domeniu al psihologiei nu trebuie sa se abata de la întrebarea despre diferentele individuale; asa o distragere este posibila ca o autolimitare temporara, naturala în orice cercetare stiintifica (Teplov, 1985).

Cu toate astea, datorita unor anumite cauze  autolimitarea temporara în domeniul psihologiei dezvoltarii s-a prelungit, fiind sustinuta si de introducerea activa în viata a consultatiei psihologice. Este interesant faptul ca analizînd starea psihologiei dezvoltarii în ultima si marea sa lucrare teoretica, V.V. Davîdov recunoaste, subliniind o oarecare unilateralitate în psihologie, în legatura cu faptul ca noi nu luam în considerare variantele individuale de dezvoltare(1996).

Dupa toate acestea astazi în prim plan apar întrebari despre mecanismele si conditiile formarii celor mai importante diferente psihologice în copilarie, despre dinamica schimbarii particularitatilor induviduale în timp  stabilitatea si flexibilitatea lor, caracterul stabil sau trecator. Cu toate ca aceste întrebari au o importanta teoretica independenta în psihologia dezvoltarii (Ragan 1984), totusi ele obtin ceva specific în situatiile consultarii psihologice, deoarece orice încercare de diagnosticare (mai mult ca atît încercarea de prognozare) are nevoie nu numai de logica generala de dezvoltare, dar si de multe particularitati concrete specifice copilului sau preadolescentului. Nu e secret, ca în timpul de fata prognozarea dezvoltarii care în esenta are un caracter conventional, cu mai multe variante posibile de dezvoltare în dependenta de caracterul conditiilor ce se vor forma, într-o mare masura se determina de experienta practica si intuitia psihologului, deoarece fundamentul necesar, pentru ea în forma unui tablou de variante concrete ale dezvoltarii copilului în ontogeneza real lipseste (mai concret, ea este schitata doar în unele domenii). Cu toate acestea astazi psihologii în multe cazuri nu au repere sigure (mai întîi de toate consistente, dar nu normative cantitative în diferite tipuri de teste) pentru aprecierea etapelor intermediare de formare a neoformatiunilor importante în limitele unei sau altei perioade de dezvoltare. Schema existenta de periodizare contine în sine destule pete albe, care psihologii practicieni deseori sunt nevoiti , cu mai mult sau mai putin succes, sa le depaseasca cu experienta si intuitia sa. De fapt practica consultatiei psihologice pe vîrste s-a ciocnit de problema îmbinarii tratarii nomotetice si ideografice, cu toata complexitatea ei, cu parere de rau nereflectata în limitele psihologiei noastre de dezvoltare (în psihologia de peste hotare problema aceasta este activ discutata si analizata  Ter Laack, 1996).

În asa mod, actualitatea studierii diferentilor individual-psihologice în ontogeneza este dictata, mai întîi de toate, de necesitatile interioare ale activitatii multor psihologi, care lucreaza în scoli si centre consultative, gradinite si spitale. În acelasi timp, calitatea nesatisfacatoare a problemei aparitiei si dinamicii diferentilor individuale în limitele psihologiei dezvoltarii se simte si în psihologia generala si în cea pedagogica (Asmolov, 1990). Ea retine si cercetarile în domeniul psihologiei genetice. (Mariutina, 1990).

Toate acestea ne impun sa anlizam mai concret si problema ontogenezei diferentelor individuale în timpul de fata si posibilele perspective de cercetare a ei.

Trebuie de subliniat, ca necatînd la lipsa de atentie în aspectul diferential al dezvoltarii, putem gasi multe exemple de cercetari ale particularitatilor individuale ale copiilor. În lucrarile clasice ale lui D.B. Elconin (1967), L.L. Bojovici (1997) si colaboratorii ei; M.I. Lisina (1974), I.V. Dubrovina (1975). N.S. Leitas (1971) si a multor altor psihologi, problema corelatiei dintre particularitatile individuale si de vîrsta a fost pusa ca una dintre cele mai principale în întelegerea dezvoltarii copilului. Cercetarile concrete în aceasta directie, efectuate în anii 1960-1990, au atins asa sfere de dezvoltare ca activitatea de cunoastere si comunicare, precum si unele laturi ale dezvoltarii personalitatii copiilor. Cu putin înainte s-a început studierea dezvoltarii gîndirii si personalitatii, a grupelor de copii cu probleme (de exemplu, copiilor cu probleme în instruire. (Slavina 1958, 1966). Chiar si în asa probleme atentia psihologilor era concentrata spre gasirea caracteristicilor generale de vîrsta.

Atentia psihologilor la particularitatile individuale a început sa creasca în anii 1980-1990. În timpul de fata se poate constata cum sub influienta practicii pedagogice si consultative pe prim plan apare obiectivul: întelegerea individualitatii copilului, directiei lui unicale de dezvoltare. De la început aceasta tendinta a fost orientata spre copiii problematici  copiii neglijati pedagogic, cu nereusita scolara, cu accentuari de caracter, cu comportament delicvent etc. Mai tîrziu ea a început sa se extinda si la dezvoltarea normala, care dupa cum stim nu exclude greutati si probleme.

Fisiere in arhiva (1):

  • Viziuni si Abordari Noi in Psihologia Dezvoltarii Adolescentului.doc