Aspecte ale educării preșcolarilor pentru cunoașterea mediului

1.Importanţa cunoaşterii mediului înconjurător în grădiniţa de copii

Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare asupra personalităţii acestora.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte, Astfel, din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil cât şi cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor, educă atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.

Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.

Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.

Inţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către copii a unor elemente ştiinţifice despre natură.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. In felul acesta li se educă simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile naturii patriei noastre.

De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.

Un alt aspect al vieţii sociale care place mult copiilor şi care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din plin la educarea dragostei faţă de poporul nostru, faţă de datinile şi obiceiurile românilor, faţă de sărbătorile naţionale.

Pe fondul acelor trăiri intense, educatoarea transmite copiilor cunoştinţe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit.

2.Dezvoltarea psihopedagogică a copiilor de vârstă preşcolară

După cum s-a văzut, dezvoltarea copilului pe plan psihic este condiţionată de mai mulţi factori. Sub influenta jocului şi a activităţilor programate ( observarea fenomenelor din natură şi a realităţilor sociale, construcţii, modelaj, desen. etc. ) precum şi îndrumărilor educatoarei, la copil apar particularităţi psihice noi. Experienţa lor cognitivă se amplifică sfera reprezentărilor se extinde, operaţiile gândirii devin mai complexe. Toate aceste schimbări şi multe altele conferă studiilor preşcolarităţii specifice particularităţi care sunt prezentate schematic în cele ce urmează:

Vârsta preşcolară mică şi mijlocie ( 3 - 5 ani )

a) Progrese cognitive -percepţia, memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul - se desfăşoară în situaţii concrete şi în contextul acţiunilor practice, obiectuale. Important este ca educatoarea să încurajeze căutările, spontane ale copilului care cer ca orice adevăr ce trebuie cucerit să fie reinventat sau cel puţin reconstruit şi nu doar transmis. Folosirea exclusivă a mijloacelor audio - vizuale duce la un fel de "verbalism al imaginii" care în loc să ducă la activităţi autentice, promovează doar asociaţiile, substituind figurativul în locul operativului.

Copilul percepe mai curând deosebirile decât asemănările, însuşirile obiectelor mai pronunţate, mai "bătătoare la ochi", chiar dacă sunt neesenţiale. Operaţiile gândirii se constituie în activitatea practică nemijlocită. Copilul este constructor activ al simţurilor sale cognitive care generează la rândul lor noţiuni, concepte şi operaţii potenţiale mai complexe. Copilul memorează şi reţine impresiile care îl impresionează mai puternic, mai ales pe acelea legate de nevoile şi dorinţele lui actuale.

b) Procesele afectiv - motivaţionale - încărcarea impulsiv - explozivă a acestor procese, adesea foarte pronunţată, atestă instabilitatea echilibrului emoţional al copilului, exprimată frecvent prin strigăte, plâns, acte agresive etc. La preşcolarul de 3 - 4 ani aceste reacţii sunt încă difuze, nediferenţiate, se polarizează uşor dar aduc după sine un mare consum de energie nervoasă.

Educatoarea trebuie să-i ferească pe copii de astfel de manifestări dăunătoare sănătăţii mintale şi afective. Cu toate acestea, în general, socializarea afectivă la această vârstă se produce destul de intensiv. La început, interacţiunea preşcolarului cu alţi copii este relativ limitată deoarece el este încă absolvit de sine. Copiii mici tind să se joace mai mult unul lângă altul decât unul cu altul.

c) Conduita voluntară şi comportamentul socio - moral. Conduita voluntară urmează suita mişcărilor şi actelor organizate la nivelul unor acţiuni simple. Scopul activităţii îl constituie mai ales obiectul perceput nemijlocit, iar motivele ei - interesele senzorio - motrice, procesele afective, interesele ludice. Activitatea începută adesea îşi pierde cursul, se întrerupe, rămâne nefinalizată. mai ales la preşcolarii mici. Mişcările şi actele implicate în conduita voluntară ating trepte ascendente de dezvoltare.

Insemnate transformări şi prefigurări apar şi în comportamentul socio - moral. Constatăm la copil ceea ce unii autori numesc "nevoia de ordine", respectarea regulilor sociale