Blocaje ale comunicării didactice

Comunicarea - element fundamental al activității educaționale

Comunicarea educațională este o formă specifică a procesului complex și dinamic al comunicării umane și, totodată, o modalitate fundamentală de interacțiune socială. Comunicarea a fost dintotdeauna un element principal al educației, însă este cu atât mai important astăzi, într-o societate caracterizată de diversificarea continuă a domeniilor cognitive și de implicarea efectivă a actului comunicării în toate sferele vieții și activității social-umane.

Comunicarea educațională este, conform Luminiței Iacob(1999), cea care permite realizarea fenomenului educațional, indiferent de conținuturile, formele, nivelurile, sau partenerii implicați. Astfel, aceasta se prezintă ca un proces dinamic, specific școlii, deoarece aici se învață comunicarea, se perfecționează, se creează comunicare, și mai ales, se educă în mod continuu. Prin comparație cu aceasta, comunicarea didactică apare ca o formă particulară, cu caracter instrumental, asociată educației formale, de vehiculare a unor conținuturi specific învățăturii sistematice, asistate. Așadar, comunicarea educațională o include pe cea didactică.

Distincția comunicare didactică-comunicare educațională

De multe ori sintagma comunicare educațională se folosește alături de aceea de comunicare didactică, fără a fi făcute distincții, ceea ce solicită o delimitare a celor două. Comunicarea didactică, precizează Dorina Sălăvăstru(2004), trebuie să îndeplinească simultan o serie de condiții:

să se desfășoare în insistuții de învățământ;

să fie un act intenționat, care să vizeze modificări în cunoașterea, afectivitatea, comportamentul sau felul de a acționa al receptorului comunicării;

să se desfășoare după anumite principii de efiență într-un cadru organizat;

eficiența comunicării trebuie să fie evaluată în raport cu un ideal stabilit.

Se poate spune că orice formă de comunicare didactică este totodată o formă de comunicare educațională. Profesorul derulează cu elevii săi o comunicare didactică, dar și o comunicare educațională, pentru că, influențând, profesorul determină schimbări în structura de personalitate a elevilor. Sfera comunicării educaționale este mult mai amplă decât sfera celei didactice: suntem supuși intervențiilor de tip educațional pe tot parcursul vieții,iar intervențiilor didactice doar în anumite etape ale formării personalității.

Comunicarea didactică reprezintă baza pe care se realizează procesul de predare-învățare-evaluare, în timp ce comunicarea educațională constituie baza edificiului niciodată încheiat al educației individului uman, în totalitatea fațetelor pe care aceasta le include.

DISFUNȚII/BARIERE/BLOCAJE ALE COMUNICĂRII DIDACTICE

Sursele disfuncțiilor care intervin în procesul de comunicare educațională sunt extrem de variate, putând fi reprezentate de anumite stări psiho-fizologice și de condiții care pot influența partenerii și, în egală măsură, de factori ce țin formele de comunicare, de contextul psihosocial sau fizic și temporal.

Petre Anghel( „Stiluri și metode de comunicare”, 2003) identifică drept cauze ale comunicării ineficiente următoarele:

problemele ascultării;

absența feedback-ului;

falsul feedback;

rezistența la critică;

alegerea neinspirată a locului sau a momentului.

Dificultăți și erori în atingerea obiectivelor comunicării didactice pot apărea atât din perspectiva partenerilor, cât și din perspectiva unor elemente de context, de funcționare a procesului. Ca atare, procesul comunicării trebuie adaptat situației didactice date, trăsăturilor personalității subiecților și caracteristicilor psiho-sociale ale grupului.

Blocajul comunicării constă în întreruperea completă și, uneori, permanentă a comunicării din cauza unor factori de natură obiectivă, materială, cât și a unora de natură subiectivă, psihologică.