Comunicarea la persoanele cu deficiențe auditive

INTRODUCERE

Deficienta de auz este catalogata ca o problema extrem de complexa atat sub raport medical, psihologic, pedagogic cat si social. Intr-o societate aflata intr-un proces de evolutie mult accelerat, aceasta dizabilitate solicita o abordare intr-un cadru multidisciplinar pentru a accede la o apreciere in toata complexitatea sa. Au existat preocupari timpurii atat ale medicilor cat si ale surdo-pedagogilor in ceea ce priveste deficienta de auz si consecintele acesteia. Ea ramane insa in continuare in atentia specialistilor din diferite domenii de activitate, dat fiind numarul ridicat al acestor deficienti, precum si importantele probleme ridicate din punct de vedere al diagnosticului precoce, al educatiei speciale, al adaptarii si integrarii lor sociale. Pentru copilul surd, adaptarea la mediul social , respectiv realizarea integrarii lui sociale este conditionata de dezvoltarea unui sistem de comunicare cu acest mediu, sistem care poate imbraca diferite aspecte: verbal si non-verbal.

Disfunctia auditiva are consecinte defavorabile asupra dezvoltarii psiho-fizice generale a copilului nu neaparat prin ea insasi cat mai ales prin mutitate (consecinta a surditatii), ea constituind o tulburare functionala determinata de efectul organic primar , ce consta in neinsusirea limbajului ca mijloc de comunicare si instrument operational pe plan conceptual.

In lucrarea de fata vor fi descrise succint si analizate concepte precum: consideratii psiho-medicale asupra copiilor cu deficit auditiv, compensarea, demutizarea la copiii cu disfunctii auditive, metode si tehnici de demutizare, importanta procesului de demutizare si nu in ultimul rand cateva aprecieri si controverse cu privire la necesitatea insusirii tehnicilor multiple de comunicare pentru copiii cu deficiente de auz.

1.CONSIDERATII PSIHO-MEDICALE ASUPRA COPILULUI CU DEFICIT AUDITIV

a)Limbajul verbal. Prin definitie copilul surd este un deficient datorita rupturii produse in relatia om-mediu (natural si social), ca urmare a lipsei informatiilor provenite in mod normal pe cale auditiva. Defectul unui analizator influenteaza negativ in primul rand acele procese psihice a caror dezvoltare depinde de analizatorul lezat. In cazul deficientei de auz va fi influentata negativ dezvoltarea limbajului verbal si gandirea logico-verbala. Rolul auzului in viata si activitatea psihica a omului trebuie apreciat mai ales prin prisma aportului sau in dezvoltarea limbajului verbal. Copilul surd se afla intr-o situatie dificila din punct de vedere medical si psihopedagogic deoarece stimuli sonori, care sunt absenti, reprezinta principalul vehicol al limbajului verbal. In prezenta leziunilor la cele doua sisteme de semnalizare (primul care evidentiaza semnele sonore ale limbajului auzit si al doilea care face posibila intelegerea limbajului), copilul este incapabil sa receptioneze semnalele sonore si sa le organizeze in coduri lingvistice specifice. Astfel , legaturile audio-fonologice nu se pot dezvolta, nu se va ajunge la reproducerea vocala a perceptiilor auditive, iar copilul datorita surditatii devine si mut. Notiunea de surdo-mut creeaza impresia unei duble deficiente, cand de fapt, copilul surd (cu rare exceptii) este capabil sa vorbeasca din punct de vedere anatomic, fiziologic si psihologic.

b)Sistemul audio-fonator. In cazul auzitorilor, intre auditie si fonatie exista o stransa corelatie,importanta mai ales prin prezenta unui feed-back auditiv. Influenta reciproca intre auditie si fonatie pentru surd nu exista. Surditatea afecteaza intreg circuitul auditiv, afecteaza acea latura a fonatiei ce priveste domeniul sonor al vorbirii si din care trebuie sa se constituie vocea. La copilul surd auditia defectuoasa va trebui compensata partial de un alt feed-back care se bazeaza pe resturile auditive, analizatorul vizual, cutanat, senzatii proprioceptive. Copilul auzitor deprinde limbajul in practica auzirii, anterior unui invatamant sistematic si constient. Limbajul si vocea sunt permanent controlate de ureche prin intermediul sistemului fonator care realizeaza feed-back-ul audio-verbal. Copilul cu surditate prelingvistica este in retard din punct de vedere al achizitiei limbajului verbal. Accesul la limbaj nu este spontan si va trebui invatat in cadrul unui proces educational special. El poate prezenta emisii vocale dar ele nu ating nivelul de adaptare la fenomenul comunicarii.

c)Modificari existente in limbajul surzilor. Neavand o practica constanta in vorbire, copilul surd nu stapaneste practicile respiratiei si nu isi adapteaza actul respirator la cerintele activitatii verbale. In ce priveste vocea copiilor surzi, ea retine atentia prin particularitatile ce decurg din utilizarea improprie a calitatilor sale acustice: intensitate, inaltime, timbru. Vocea este lipsita de acuratete si cu defecte. De asemenea, articulatia este intotdeauna modificata si se efectueaza cu efort iar accentul, ritmul vorbirii, utilizarea pauzelor sunt modificate.

2.COMPENSAREA

In sfera deficientelor senzoriale, prioritar pentru dezvoltarea comunicarii verbale, a dezvoltarii in parametri normali a structurilor si functiilor psihice si de personalitate este actul compensarii. Termenul de “compensare” provine din limba latina si denumeste actiunea de echilibrare a unui efect prin altul iar transpus in domeniul psihopedagogic primeste sensul de contrabalansare a unei deficiente.

Homeostazia (echilibrul organismului) se realizeaza in timp, este un proces continuu iar in cazul unor deficiente la nivelul unor organe de simt, echilibrarea are loc prin mobilizarea si solicitarea mai intensa a celorlalte organe de simt functionale sau a unor procese psihice.(Mariana Popa, 2002, pag 14).Exista trei forme de compensare care se aplica si in cazul deficientelor de auz: compensarea organica la nivelul fiecarui bloc (care se realizeaza prin utilizarea resturilor de auz sau prin cresterea eficientei perceptiei auditive), compensarea functionala intrasistemica (in cazul cofozei presupune o reorganizare a schemei functionale prin preluarea de catre alti analizatori valizi a functiei respective: vizual, tactil si prin suplinire mintala, sau prin intermediul mijloacelor tehnice precum protezele sau implantul) si compensarea mixta sau organico-functionala (spre exemplu protezarea care potenteaza resturile de auz asociata cu utilizare concomitenta a functiilor vizuale in labiolectura).(Ilie Stanica/Mariana Popa/Anca Rozorea, 1997, pag.66)

3.DEMUTIZAREA

Daca defectul organic primar intra sub influenta medicala, inlaturarea sau compensarea consecintelor defectului primar ocupa un loc prioritar in sfera surdologiei. Problema fundamentala a acestui domeniu de studiu o constituie demutizarea.

Demutizarea este activitatea complexa de inlaturare a mutitatii cu mijloace proprii surdologiei prin folosirea cailor organice nealterate si pe baza compensarii functionale.(Ilie Stanica/Mariana Popa/Anca Rozorea, 1997, pag.69)