Copilul și divorțul părinților

Ca si modalitate de desfacere a unei casatorii, divortul a devenit, in special dupa anii '90, o practica extrem de obisnuita pentru majoritatea cuplurilor.

Studii recente au demonstrat faptul ca acest fenomen a capatat amploare , mai ales in randul tinerilor casatoriti , care recurg cu foarte mare usurinta la desfacerea casatoriei din motive mai mult sau mai putin plauzibile. Din pacate, acestia considera ca cea mai buna solutie pentru rezolvarea problemelor aparute in timpul mariajului o constituie divortul( din vina unui sot sau a ambilor soti), fara a constientiza in esenta ce presupune un divort si mai ales in cazul in care exista copii unde se pune in discutie si incredintarea minorului care in societatea noastra a fost incredintat de cele mai multe ori mamei si care este impactul unui divort asupra acestora. Multe cupluri ajung in fata instantei in ideea de a divorta si ulterior, la insistentele judecatorului, revin asupra deciziei, dar, din pacate in multe cazuri impacarea esueaza si sfarsesc prin a rupe orice legatura cu partenerul.

Cert este faptul ca zi de zi ne confruntam cu mii de cazuri de divort, care in mod normal nu ar trebui sa existe. Insa , datorita neajunsurilor dintre cupluri, de cele mai multe ori de ordin financiar, adulterul din partea ambilor soti, precum si a violentei frecvente in familie, se ajunge in mod inevitabil la divort. Apar de asemenea probleme chiar si dupa pronuntarea divortului in ceea ce priveste partajarea bunurilor comune

Se pare ca, pentru multi dintre noi , casatoria nu mai are aceeasi valoare si nu mai confera aceeasi stabilitate in relatia dintre doua persoane. Este privita cu superficialitate si nonsalanta si ca atare , in astfel de conditii foarte usor se ajunge in pragul unui divort, care si acesta la randul lui este acceptat de societate ca un lucru absolut normal. Daca in trecut societatea incuraja casatoria si indemna oamenii la formarea unei familii, odata cu trecerea timpului acestea nu mai reprezinta o prioritate in viata unei persoane. Trebuie sa recunoastem faptul ca, in urma unor statistici s-a constatat ca in decursul unui an calendaristic numarul divorturilor a depasit cu mult numarul casatoriilor, lucru nu tocmai placut pentru societate.

În general, divorţul generează probleme legate de imaginea de sine. Unul dintre parteneri pleacă, altul rămâne şi se simte abandonat, apar neînţelegeri între părinţi, care se repercutează, din păcate, asupra copilului. Atunci când părinţii mai au de împărţit şi bunuri comune, apar tensiuni care fac ca foarte rar divorţul să se finalizeze în termeni amiabili, ca foştii soţi să îşi strângă mâna şi să se ducă fiecare pe drumul său. Un divorţ presărat cu conflicte şi tensiuni cauzează un stres major copilului, cu repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Stări de depresie, anxietate, rezultate şcolare slabe, lipsă de chef şi, în cazuri extreme, tulburări de somn, de apetit şi devianţă spre violenţă ar putea fi câteva dintre semnele care trădează suferinţa copilului.

Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive, insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit, copiii, in special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.

Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat in aceasta situatie este: "Eu cui apartin?". El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.

O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.

Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta poate fi terifianta.

Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: "Cu ce sacrificii?".

Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si sentimentele.

Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.