Creativitatea

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Creativitatea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Cristina Zdrehus

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Cuprins

1. Evoluţia conceptului de creativitate
2. Contribuţia principalelor orientări din psihologie la explicarea creativităţii
3.Contribuţii mai recente
4. Indicatori ai creativităţii
5. Modalităţi de diagnoză şi terapie prin mijloace artistice

Extras din document

1. Evoluţia conceptului de creativitate

Etimologia relevă originea noţiunii în cuvântul latin creare – a naşte, a făuri.

Capacitatea de creaţie este o dimensiune permanentă a omului pe parcursul întregii sale istorii şi desemnează, chiar metaforic, o calitate demiurgică, dată, se pare, doar acestei specii terestre.

De asemenea, realizarea valorilor culturale (creaţia) este motivul întregii vieţi sociale, iar omul devine personalitate doar prin educarea sa (comunicarea interumană pe baza valorilor şi modelelor culturale) în context sociocultural.

Deci personalitatea umană este, în acelaşi timp, creată şi creatoare de cultură.

Conceptul de creativitate este impus în psihologie de Gordon Allport (1937), în dispută cu multe altele: talent, imaginaţie creatoare, gândire creatoare, gândire divergentă, rezolvare de probleme, etc.

Studii ample au fost realizate de Th. Carlyle (1841) şi Francis Galton (1869), iar Louis Terman efectuează o cercetare longitudinală (de-a lungul unei perioade mari de timp - din 1920, continuată şi după moartea lui, în 1957), pe baza căreia scrie o lucrare monumentală:”Genetic Studies of Genius”. Deşi salutabilă ca primă abordare experimentală a creatvităţii, această cercetare a alimentat, însă şi „cea dintâi eroare teoretică şi metodologică, cea care identifică în mod abuziv creativitatea cu inteligenţa” (Anca Munteanu, Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timişoara, 1994, p. 29), iar testele de inteligenţă devin instrumentele favorite de investigare. S-a dovedit însă că acestea „sunt o plasă cu ochiuri mult prea largi”, prin care se pierd 70 % din creativi, după opinia lui P. Torrance.

În 1926, Catherine Morris Cox şi colab. au stabilit nivelul intelectual pentru 300 de genii din diferite domenii, pe baza biografiilor, dar valorile IQ oscilau între limite prea largi (100 – 200), iar corelaţiile cu creativitatea au fost nesemnificative.

În 1922, P. S. Simpson elaborează primele teste de creativitate.

Al doilea război mondial a pus în evidenţă importanţa majoră a capitalului uman, ca resursă inepuizabilă de creativitate care poate schimba şi reconstrui lumea. În 1950 se înfiinţează în S.U.A, Comisia pentru Resursele Umane şi pentru Perfecţionare, care impulsionează cercetările în domeniu.

La University of Southern (California), J.P.Guilford, preşedintele comisiei, iniţiază primele cercetări în psihologia creativităţii. Fără să scoată propriu zis creativitatea de sub imperiul inteligenţei (gândirea divergentă), aceste cercetări emancipează creativitatea ca domeniu autonom de studiu şi generează interesul deosebit al cercetătorilor..

Cursa pentru cucerirea spaţiului cosmic a impus, ca soluţie majoră, preocuparea pentru valorizarea, dezvoltarea şi educarea creativităţii ca o caracteristică general umană, independentă de inteligenţă (mai ales de inteligenţa exprimată prin rezultatele şcolare).

Psihologia creativităţii se orientează spre personalitatea creatoare, prin studiile lui F. Barron, D. MacKinnon (după 1960) care abordează creativitatea ca funcţie a întregii personalităţi.

Odată cu descoperirea asimetriei funcţionale a emisferelor cerebrale, (1981), s-au dezvoltat numeroasre speculaţii privind „specializarea” emisferei drepte pentru funcţii creative. Studiile riguros experimentale nu au confirmat această viziune simplificatoare.

Înţeles în psihologie şi ca efect al funcţionării psihicului în condiţii favorabile (M. Miclea, I Radu, 1991), conceptul actual de creativitate se îmbogăţeşte şi prin raportarea la teoria inteligenţelor multiple.

Plecând de la acelaşi tip de observaţie ca şi Torrance, Howard Gardner (profesor la Universitatea Harvard) a fost intrigat de faptul că mulţi copii inteligenţi nu au rezultate corespunzătoare la şcoală. Există exemple celebre şi în cultura universală (Shakespeare, Picasso, Einstein, Churchill, Freud, N. Stănescu).

În lucrarea sa monografică asupra creativităţii, bazându-se şi pe contribuţia şcolii rămâneşti de psihologie, (Paul Popescu-Neveanu, Al. Roşca, Mihaela Roco, Carmen Creţu), Anca Munteanu consideră creativitatea o funcţie a întregii pesonalităţi care integrează inteligenţa ca factor esenţial, alături de factorii nonintelectuali.

2. Contribuţia principalelor orientări din psihologie la explicarea creativităţii

Psihanaliza

Sigmund Freud (1908; 1910) pune la baza creativităţii sublimarea (mecanism de apărare al Ego-ului prin deghizarea şi transfigurarea tendinţelor Id –ului în simboluri socialmente acceptabile), (vezi S. Freud: Scrieri despre literatură şi artă, 1980, Ed. Univers, Psihanaliză şi artă, Ed. Trei, 1996 şi Totem şi tabu, Ed. Mediarex, 1993).

Alfred Adler (1927), consideră creativitatea un mod privilegiat de lichidare a complexului de inferioritate, asigurând suprema adaptare a indivizilor de elită (puţini) care sunt, după Adler, şi cei mai utili societăţii.

Alţi psihanalişti consideră creativitatea ca o „consolare” inconştientă pentru servituţile dezvoltării.

Fisiere in arhiva (1):

  • Creativitatea.doc

Alte informatii

Acest referat a fost realizat sub indrumarea doamnei profesoare Zdrehus Cristina, facultatea de Stiinte Economice