Cum văd eu educația inclusivă în sistemul românesc de învățământ

Educatia este un drept fundamental al omului (toti copiii trebuie să aiba dreptul la o educatie gratuita şi de calitate) ce permite fiecaruia sa dobandeasca cunostintele necesare pentru a intelege lumea de astazi si pentru a putea participa in mod activ la aceasta. Ea contribuie la pastrarea valorilor, sta la baza invatarii de-a lungul vietii, creeaza incredere, te face mai independent si totodata constient de drepturile si posibilitatile proprii. Ea il invata pe individ cum sa se comporte in calitate de cetatean responsabil şi informat.

Copiii carora le refuzam astazi dreptul la educatie vor deveni adultii analfabeti de maine. Numerosi copii sunt exclusi din scoala deoarece ei apartin minoritatilor etnice, au culturi diferite sau pentru că provin din familii dezbinate (aici putem vorbi despre tinerele insarcinate, de copiii seropozitivi sau de cei ce suferă de un handicap). Primele victime ale excluderii, copiii străzilor, adesea uitati de autoritătile responsabile cu educatia si integrarea lor, devin repede obiectul dispretului intregii societati.

Integrarea presupune in sens larg plasarea sau transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai putin separat intr-unul obisnuit, vizand ansamblu de masuri care se aplica diverselor categorii de populatie, si urmareste inlaturarea segregarii sub toate formele ei.

Educatia integrata face referire la integrarea in structura invatamantului de masa a copiilor cu cerinte speciale in educatie (copiii cu deficiente senzoriale, fizice, intelectuale, defavorizati socio-economic si cultural,copii din centrele de asistenta si ocrotire,copii cu usoare tulburari psiho-afective si comportamentale,copii infectati cu HIV) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cât mai echilibrate a personalitatii acestora.

Alaturi de conceptul de educatie integrata îl regasim si pe cel de educatie incluziva(mai recent) care are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbita sau conditiile economice în care traiesc. Educatia incluziva presupune un proces permanent de îmbunatatire a institutiei scolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de învatamânt a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati.

Educatia persoanelor cu handicap s-a realizat o lunga perioada de timp, cu precadere, în forme segregate, ca educatie speciala separata de cea obisnuita. Se considera ca numai în unitatile de educatie speciala pot fi create conditiile propice (din punct de vedere material, al pregatirii personalului, al dezvoltarii unor proceduri si standarde specifice) în vederea satisfacerii cerintelor educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficiente.

În ultimele decenii, s-a demonstrat ca optiunile integrarii si incluziunii copiilor cu deficiente în învatamântul obisnuit prezinta multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizarii sanselor.

Pe plan international, in ultimele decenii, protectia speciala pare sa fi fost marcata de un dinamism deosebit. In 1988,UNESCO a elaborat si lansat o noua teza care ulterior a stat la baza directivelor de actiune ale Conferintei de la Salamanca din 1994:”Educatia integrata si reabilitarea pe baza resurselor comunitare reprezinta abordari complementare care se sprijina reciproc în favoarea acordarii de servicii pentru persoanele cu cerintele speicale”.Prin aceasta teza se arata ca reabilitarea în comunitate a persoanelor cu deficiente este parte componenta a dezvoltarii unei comunitati si vizeaza implicarea prin eforturi combinate a persoanelor deficiente,a familiilor lor si a membrilor comunitatii din care fac parte, impreuna cu serviciile de sanatate, educatie, profesionale si sociale. Declaratia de la Salamanca sustine ca scoala obisnuita cu o orientare incluziva reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, fiind mijloc care creeaza comunitati primitoare, construiesc o societate incluziva si ofera educatie pentru toti; totdata, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si imbunatatesc eficienta si rentabilitatea intregului sistem de invatamant.

In Romania din anul 1990, prin Legea nr.18 a fost ratificata de Parlamentul Romaniei Conventia cu privire la drepturile copilului. Conventia stabileste respectarea interesului superior al copilului şi principiul nondiscriminarii, detaliind coordonatele de baza in patru categorii de drepturi: drepturile copilului la supravietuire, drepturile la dezvoltare, drepturile la protectie si la participare. De asemenea, Legea invatamantului defineste invatamantul special care se ocupa de copiii cu cerinte educative speciale ca parte componenta a sistemului

general de invatamant si stabileste o serie de legaturi operationale intre cele doua

forme de invatamant astfel incat sa fie asigurata deschiderea si sansele egale de educatie si ofera o perspectiva flexibila si nediscriminativa asupra coordonatelor scolilor romanesti. Invatamantul obligatoriu este de 10 clase, frecventarea obligatorie a acestuia forma de zi incetand la implinirea varstei de 18 ani (art. 6 din Legea invatamantului). In ceea ce priveste copiii cu cerinte educative speciale, acestia pot fi scolarizati in unitati de invatamant prescolar si scolar speciale, n clase speciale din cadrul unor unitati de invatamant de masa sau pot fi integrati in cadrul claselor din unitatile de invatamant de masa. invatamantul special primar si secundar inferior este obligatoriu si are o durată de 10-11 ani. Copiii nedeplasabili pot beneficia de scolarizare la domiciliu, iar pentru copiii bolnavi cronic spitalizati, pot infiintate

grupe in cadrul unitătilor medicale in care acestia sunt tratati (art. 15, alin. 10 şi art. 47, alin. 3 din Legea invatamantului). In vederea asigurării accesului la procesul instructiv-educativ, in special in situatia copiilor cu varste mici, Ministerul Educatiei, inspectoratele scolare si autoritatile publice au obligatia de a organiza unitati de invatamant, prescolar, primar şi gimnazial, in localitatile de domiciliu ale copiilor. In situatia in care acest lucru nu este posibil, copiilor li se asigura, după caz, servicii de transport, masa si internat.

Persoanele cu dizabilitati si de multe ori copiii care au dizabilitati sunt perceputi

la nivelul comunitatii si al societatii in general ca persoane limitate, fara valoare sau

care nu isi pot aduce aportul in invatarea sociala si prin urmare nu sunt utile. Faptul

că dizabilitatea este percepută ca o limitare drastică se reflecta in considerarea

adultilor cu dizabilitati fara sanse de schimbare si deci fara a fi implicate in programe

educative atat de necesare in viata fiecaruia. Atitudinea societatii cand nu este

dispretuitoare este dominata de mila si compatimire, ceea ce limitează şansele de

realizare a oricarei persoane.

La ora actuala nu exista o politica democratica si coerenta de valorizare a persoanelor

indiferent de capacitatile si de posibilitatile lor. La nivelul societatii predomina modelul medical bazat pe intelegerea oricarei dificultati ca o problema de sanatate si conceptia de mila si compasiune, care este determinata de componenta valorii muncii sociale, ca domeniu important in valorizarea oricarei persoane. Pentru ca imaginea persoanelor cu dizabilitati la nivelul mentalului colectiv sa se schimbe este nevoie de un efort concertat al autoritatilor, instituţiilor de invatamant, al asociatiilor care sustin drepturile acestor persoane si mass media. Desi exista o evolutie evidenta in modul de abordare si intelegere a persoanelor cu dizabilitati, mass-media ramane tributara unor modele si inca nu exprima vocea acestor oameni. Educatia presupune si schimbari in modul de percepere a situatiei persoanelor cu dizabilităti si in acceptarea lor ca persoane cu drepturi egale. Ca vocea persoanelor cu dizabilitati sa fie auzita, sa se exprime valoarea fiecaruia si sa se realizeze schimbarea necesara in perceptii si imagini avem incă nevoie de campanii de presa de calitate care sa promoveze valorile societatii inclusive si valoarea fiecarui individ.