Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihopedagogie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1582
Mărime: 15.67KB (arhivat)
Publicat de: Stefania S.
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Evaluarea reprezintă actul didactic complex integrat întregului proces de învăţământ, care asigura evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, în general, periodic şi final, oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare.

Evaluarea este actul didactic care determină promovarea sau nepromovarea tineretului dintr-o etapă (an sau ciclu) de învăţământ în altele, iar în cazul când se realizează prin concurs – asigura ocuparea unui loc de muncă într-un anumit domeniu de activitate. Calitatea, valoarea şi eficienţa ridicate ale evaluării implică pricepere, corectitudine, obiectivitate, responsabilitate din partea profesorilor examinatori. Se recomandă eliminarea subiectivităţii în aprecierea celor examinaţi.

Autoevaluarea este o formă de organizare şi apreciere reprezentând expresia unei motivaţii lăuntrice faţă de învăţare. Ea are efect formativ şi se raportează la diferite capacităţi ale elevului în funcţie de progresul realizat şi de dificultăţile pe care le are pentr a le depăşi.

Elevul are nevoie să se autocunoască, fapt cu multiple implicaţii în plan motivaţional. El să aibă un program propriu de învăţare, să-şi autoaprecieze şi valoreze şi să-şi pună în valoare propriile atitidini. Sarcina cadrului didactic este de a pregăti elevii pentru autoevaluare, de a-i face să înţeleagă criteriile după care îşi apreciază propria activitate. Informaţiile obţinute în urma autoevaluării pot fi folosite pentru a le compara cu cele ale colegilor, pentru a le prezenta periodic părinţilor şi pentru a-şi completa portofoliul său.

Modalităţi de autoevaluare la elevi

O modalitate de evaluare cu largi valenţe formative o constituie autoevaluarea elevilor. Autoevaluarea poate să pornească de la autoaprecierea verbală şi autonotarea supravegheată eventual de învăţător.

Pentru perfecţionarea practicilor de evaluare, urmează o centrare pe obiective mult mai bine determinate. Trecerea de la evaluarea produsului la evaluarea procesului modifică înseşi funcţiile evaluării. Evaluarea procesului devine un moment central şi permite un demers circular sau în formă de spirală, prin care se asigură ameliorarea din interior a întregului sistem. În timp ce evaluarea tradiţională, menită a garanta obiectivitatea, este pusă în situaţia de exterioritate în raport cu ceea ce urmează a fi evaluat, demersul sistemic se bazează pe autoevaluare, ea însăşi asociată unei deschideri. La limită se poate ajunge la o evaluare fără judecare, fondată numai pe constatări. Altfel spus, obiectivul evaluării nu constă în a raporta o acţiune educativă la un ansamblu de valori, mai mult sau mai puţin absolute, în vederea unei condamnări sau aprobări, ci de a ajunge la o deschidere suficient de sistematică pentru a putea percepe legăturile între diferite elemente şi, în caz de necesitate, de a acţiona asupra unora dintre ele pentru a le modifica pe altele.

Componentele autoevaluării

Elevul îşi va dezvolta abilităţile de autoevaluare în cazul în care profesorul va demonstra o atitudine binevoitoare faţă de el, încredere în forţele lui, dorinţa de a-l ajuta să înveţe pe toate căile posibile;

Este important ca elevul să poată să-şi dea o caracteristică succintă, să-şi poată autoregla activitatea de instruire. Baza activităţii de autoevaluare include: dezvoltarea unei atitudini critice faţă de sine, activizarea proceselor de gândire, organizarea eficientă a activităţii mintale şi practice;

Educarea nivelului realist de cerinţe a elevilor, a abilităţilor de autoevaluare necesită un nivel înalt al acestui proces, formarea căruia cere eforturi şi timp.

Efectele implicării elevilor în autoevaluare

Învăţătorul obţine confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate;

Elevul exercită rolul de subiect al acţiunii pedagogice, de participant la propria sa formare;

Permit elevilor să aprecieze rezultatele obţinute şi să înţeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;

Cultivă motivaţia interioară faţă de învăţătură şi atitudinea pozitivă, responsabilă, faţă de propria activitate.

Accente privind autoevaluarea:

În învăţământul formativ este necesară substituţia notei în sensul tradiţional al ei cu mecanismul de autoevaluare;

Conţinutul autoevaluării elevului este determinat de caracterul şi formele de evaluare ale activităţii învăţătorului;

Preview document

Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 1
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 2
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 3
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 4
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 5
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 6
Dezvoltarea Capacității de Autoevaluare la Elevi - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Dezvoltarea Capacitatii de Autoevaluare la Elevi.doc

Alții au mai descărcat și

Portofoliu Didactic

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI I.1. Referat . CLASA DE ELEVI CA GRUP PSIHOSOCIAL a) Natura şi caracteristicile grupurilor şcolare - în general, grupul...

Inteligența emoțională în dezvoltarea carierei

INTRODUCERE Cu siguranța in zilele noastre aproape toata lumea a auzit de conceptul de Inteligență emoționala .Dar totuși ce este aceasta...

Psihicul și Caracteristicile Acestuia

Dictonul socratic „nosce te ipsum” („cunoaste-te pe tine însuti”) reprezinta un punct de plecare în dezvoltarea ulterioara a stiintelor. Socrate,...

Handicapul de Limbaj

Constituirea logopediei Logopedia face parte si ea din sistemul stiintelor psihopedagogiei speciale si poate fi apreciata ca fiind un domeniu...

Te-ar putea interesa și

Evaluarea în Învățământul Primar Tradițional și Modern în Metodele de Evaluare

Motto: ,, Evaluarea este cel mai puternic instrument politic în educaţie.” ( P.Broadfoot ) Motto: ,, Atâta timp cât instrucţia şi educaţia vor...

Tehnicile Freinet

1. Introducere Pedagogia moderna dezvolta metode, tehnici si instrumente pedagogice al caror scop principal este acela de a ajuta elevul in...

Sistemul metodologic de evaluare în învățământul primar - Analiza critică

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI 1.ARGUMENTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND MOTIVAREA ALEGERII TEMEI „Ai toată viaţa...

Relația Profesor Elev și Inadaptarea Școlară

Argument Actualitatea cercetării evoluţiei comportamentului deviant şi a verificării experimentale a eficienţei unor măsuri psihopedagogice de...

Lucrare de finalizarea a studiilor psihopedagogice - metode de evaluare a educației

INTRODUCERE Corelarea strategiilor didactice de predare şi învăţare cu cele de evaluare s-a dovedit a fi esenţială pentru buna desfăşurare a...

Metode Alternative de Evaluare

ARGUMENT În cadrul reformei educaţionale actuale a învăţământului românesc, un accent deosebit se pune pe utilizarea unor metode şi tehnici de...

Reacții cu Transfer de Protoni

1. INTRODUCERE 1.1. Rolul şi locul chimiei ca disciplină de învăţământ în aria curriculară Reforma cuprinzătoare a învăţamântului este necesară...

Portofoliu de Evaluare Finală

PSIHOLOGIA EDUCATIEI I. Competente ale profesorului în conducerea procesului de învatamânt I. Competente ale profesorului în conducerea...

Ai nevoie de altceva?