Dezvoltarea Copilului 3-6 Ani

A doua copilarie 3-6 ani

1. Dezvoltarea fizică

- În această perioadă ritmul de creştere este încetinit, dar apar importante progrese în coordonarea motorie şi în dezvoltarea musculaturii; de asemenea cartilajele se osifică. Nutriţia joacă un rol important în acest proces maturaţional, ca şi în dezvoltarea danturii.

Băieţii sunt ceva mai înalţi şi cântăresc mai mult decât fetele.

- Se înregistrează importante progrese în coordonarea ochi-mână şi în coordonarea musculaturii fine. De obicei, băieţii excelează în sarcini care presupun forţă fizică, în timp ce fetele se “specializează” în coordonări mai fine ale musculaturii.

Această coordonare duce la o capacitate crescută de satisfacere a dorinţelor proprii şi la un sentiment accentuat de competenţă şi independenţă.

- Bolile mai frecvente ale acestei perioade sau « bolile copilăriei » (rujeolă, varicelă, scarlatină) duc la creşterea imunităţii, dar chiar mai mult decât atât, par a avea şi efecte benefice în registrul emoţional şi cognitiv (Parmelee, 1986). În primul rând, ele atrag atenţia copilului asupra diferitelor sale stări şi senzaţii, făcându-l să îşi conştientizeze mai mult sinele fizic. De asemenea boala îl învaţă pe copil cum să îi facă faţă, dezvoltând în acest fel un sentiment de competenţă. În cazul unei boli contagioase care se răspândeşte la cei apropiaţi, copilul are şansa de a observa cum fraţii, prietenii sau chiar părinţii trec prin experienţe similare cu ale sale – un exerciţiu util de dezvoltare a empatiei.

Principalele modificări fizice

- Apar modificări ale conformaţiei corpului, care se produc gradual dar sunt suficient de ample pentru a face copilul de 3 ani să arate ca un bebeluş, iar pe cel de 6 ani să prefigureze viitorul adult. Dezvoltarea fizică este puternic legată de alimentaţie şi de îngrijirea sanitară.

- Dezvoltarea e în principal pe verticală, câştigându-se în jur de 7 cm înălţime şi 2 kg greutate pe an.

Se conturează diferenţe între cele două sexe, majoritatea studiilor dovedind însă că ele nu sunt determinate atât biologic, cât prin asumarea rolurilor culturale (de exemplu, este interesant că, în timp ce în India la această vârstă băieţii sunt mai înalţi, în SUA fetele sunt mai înalte şi mai robuste.)

- Această creştere în înălţime şi în greutate e extrem de importantă, pentru că în reprezentarea copiilor ea este asociată cu dezvoltarea cognitivă (inteligenţa), având un rol în dezvoltarea stimei de sine.

- Putem vorbi de o reală maturizare cerebrală : la 5 ani creierul copilului câtăreşte 90 % din creierul adult (în principal datorită procesului de mielinizare), deşi întregul corp al copilului reprezintă doar o treime din dimensiunile adultului.

- La vârsta de aproximativ 4 ani putem vorbi despre o veritabilă integrare senzoriomotorie. Tot la 4 ani acuitatea vizuală, perceperea detaliilor este maximă.

- Până la 5-6 ani vederea de aproape este mai slabă decât vederea la distanţă. De asemenea, până la 6 ani maturizarea sistemului optic nu este completă, de aceea copilul nu poate baleia mai mulţi stimuli simultan, aşa încât prinde un număr mic de stimuli în câmpul atenţional şi “ghiceşte” restul.

- Către 7 ani se consideră că are loc maturizarea ariilor ce răspund de abilităţile atenţionale.

- Apar modificări şi la nivelul organelor interne:

- Se lungeşte traheea (scade frecvenţa infecţiilor respiratorii)

- Creşte volumul vezicii urinare, concomitent apare un control sporit al micţiunii şi dispariţia treptată a enurezisului nocturn.

- Creşte volumul intestinelor.

- Are loc fortificarea sistemului imunitar.

- Se reglează temperatura corpului: media scade de la 37,6°C cât era la un an, la 37°C la şapte ani.

- Abilităţile motorii:

- La vârsta de 5 ani copiii merg cu multă uşurinţă, se caţără, patinează, merg pe bicicletă.

- Se dezvoltă abilităţi motorii grosiere (majoritatea sunt învăţate de la alţi copii, de unde se vede importanţa critică a prezenţei tovarăţilor de joacă): de exemplu, aleargă fără să se împiedice.

- Se dezvoltă şi abilităţi motorii fine (însuşite de la adulţi,dar mai greu şi mai lent datorită controlului muscular şi cognitiv încă incomplet eficient): toarnă sucul în pahar, mănâncă folosind furculiţa – deci se poate constata o coordonare ochi-mână tot mai adecvată.

- Nivelul de activitate: - maxim în jurul vârstei de 2, 3 ani, reflectat mai ales în frecvenţa schimbărilor de activitate, în deplasarea continuuă dintr-un punct în altul. Pericolele apar datorită căzăturilor frecvente şi riscului crescut al acidentelor rutiere (până la 6,7 ani băieţii de două ori mai predispuşi la astfel de accidente).

- Copilul se implică in jocuri dinamice prin care îşi “testează” forţa fizică dobândită.

2. Dezvoltarea cognitivă

- Din punctul de vedere al teoriei piagetiene, copiii se află în stadiul preoperator, caracterizat prin:

Concreteţe - raportare doar la obiecte concrete, prezente fizic.

Ireversibilitate – incapacitate de a parcurge pe plan mental acţiunile şi în sens invers.

Egocentrism - convingerea că oricine vede lumea prin ochii săi, şi oricine o experienţiază în mod similar.

Centrare – atenţie acodată unei singure dimensiuni la un moment dat.

Focalizare pe stare, nu pe transformare - concentrare pe felul în care se prezintă perceptiv lucrurile, şi nu pe transformările care au dus la aceste stări.

Gândirea transductivă- dacă A cauzează pe B, atunci şi B cauzează pe A.

- Atenţia selectivă este mai puţin eficientă decât la copiii mai mari; stimulii din mediu sunt scanaţi mai puţin sistematic şi există o mai mare vulnerabilitate la distragerea atenţiei de către stimulii nerelevanţi. Preşcolarii mai mari sunt mai capabili să îşi automonitorizeze atenţia, comparativ cu cei mai mici.

- Memoria este şi ea mai puţin performantă decât mai târziu. Recunoaşterea este totuşi mai bună decât reactualizarea.

Există mai multe explicaţii posibile ale acestui deficit: 1) o bază de cunoştinţe mai săracă, ce duce la lipsa de familiaritate cu stimulii care urmează să fie reamintiţi; 2) lipsa unor strategii eficiente de codare şi reactualizare a materialului de memorat; 3) o capacitate redusă a memoriei de lucru, determinată de limitări de ordin maturaţional ale nivelului de activare a cunoştinţelor.

- Limbajul se rafinează din punct de vedere sintactic şi semantic, dar şi pragmatic – apare o capacitate sporită de adaptare la necesităţile ascultătorului. Pe lângă limbajul social, o caracteristică a acestei vârste este reprezentată de “vorbirea cu sine”, care însoţeşte acţiunile şi are rol de ghidare şi monitorizare a acţiunilor.

- Capacitatea sporită de a combina performanţa la sarcini dificile cu comunicarea eficientă pare să se datoreze unui număr sporit de scenarii cognitive pe care copiii le posedă la această vârstă. Asemenea scenarii – rutine permit automatizarea acţiunii şi eliberarea de spaţiu mental pentru monitorizarea eficienţei comunicării.

- Cunoştinţele acumulate se organizează treptat şi în naraţiuni, categorii, teorii.

- Un capitol important al dezvoltării cognitive la această vârstă îl reprezintă cogniţia socială.