Dezvoltarea limbajului la copilul cu CES

Introducere

"Limbajul este o componentă proprie creierului uman, datorită utilizării în timpul producerii lui a unui sistem arbitrar de semne: limba, de natură, fie sonoră, fie vizuală. Născut din nevoia de comunicare cu aproapele, limbajul înseamnă folosirea unui cod, dar cu particularitățile individuale, în cadrul aceluiași grup social. Deși folosește același cod, adică limba, limbajul reprezintă folosirea limbii la nivel individual; în acest sens, limba poate fi considerată un instrument, pe care fiecare persoană îl folosește când vrea, când poate, dar mai ales cum poate, având o funcționare condiționată multifactorial."(G. Burlea, 2007).

Adapatrea la contextele sociale, cât și adaptarea în viața adultă este facilitată de dezvoltarea și optimizarea limbajului oral.

G. Heuyer (1961) consideră că un copil care începe să meargă la un an și pronunță primele cuvinte tot cam la aceeași vârstă, iar pe la 18 luni începe să lege propoziții, va fi un copil cu dezvoltare mintală normală. La persoanele cu dizabilități fazele procesului de învățare a limbii debutează cu 2-5 ani mai târziu decât la normal. Dezvoltarea acestor microprocese ale învățării limbii are loc fără suportul ideativ. Copilul cu dizabilitate începe să combine două sau trei cuvinte nu înainte de 4-5 ani, vârsta la care copilul fără dizabilitate își perfectează construcțiile lingvisitice, fiind evidentă tendința de abandonare a formelor sintactice incorecte în favoarea celor corecte.

Procesul de intervenție în dezvoltarea limbajului poate fi anevoios, acest lucru fiind cauzat de prezența unor sindroame sau tulburări comportamentale sau psihiatrice.

Obstacole și dificultăți în procesul de comunicare

Perspectiva globală asupra limbajului copiilor cu dizabilități cognitive este fundamentală pe cercetări care subliniază atât multiple similarități, cât și diferențe între aceștia și copiii fără dizabilități cognitive. Structurarea limbajului în cazul copilului cu dizabilitate comportă o diferențiere masivă inter-individuală, aspectele menționate constituind situațiile cele mai frecvente, ele fiind valorile medii din această populație, valorile extreme fiind mai puțin recurente.

Păunescu și Misu (1997) preluând modelul propus de Anzieu și Martin, (1968) subliniază o perspectivă integrată asupra structurării limbajului și a comunicării, în contextul dizabilității cognitive, indicând o serie de obstacole care blochează funcționalitatea acestora. Astfel, obstacolele enumerate sunt de mai multe tipuri: obiective (conceptualizare, formulare, alegerea mijlocului de comunicare, problemele tehnice, contextul de comunicare); subiective (care sunt dependente de personalitatea subiectului, de atitudinea sa față de procesul comunicării, de cadrul de referințe care este total diferit față de cel particular copilului fără dizabilitate; phihosociologice (stătut, rol și situație). Prin acest model integrator, Păunescu și Musu, (1997) subliniază faptul că, în contextul dizabilității cognitive, comunicarea este deficitară nu datorită unor simple alterări ale relației locutor-interlocutor, ci datorită unei restructurări precare a personalității obținută, în același timp datorită tulburărilor identificate la nivelul procesului de comunicare.

Studiu de caz

Nume: V.D.

Vârstă : 8 ani

Diagnostic: ADHD, intelect de limită IQ- 78

Istoric familial:

Locuiește cu familia sa și are o soră mai mare de 12 ani. Relația dintre copil și părinți este una bună, nu au existat conflicte sau acte de violență care să influențeze starea psihică sau de sănătate a copilului. V.D. este astașat de părinți, dar și de sora sa cu care are o relație bună.

Atitudinea părinților față de problema copilului: au încercat să-l ajute pe copil să se corecteze, dar fără rezultate; sunt dispuși să colaboreze cu logopedul, să-l ajute pe copil să practice acasă; doresc foarte mult ca acesta să vorbească corect și să fie mai atent la activitățile școlare.

Examinarea somatică: Nu s-au identificat afecțiuni la nivelul aparatului fono-articulator. Starea Aparatului fono-articulator:

- Cavitatea bucală: normal conformată, bună din punct de vedere funcțional;

- Buzele: normal conformate,

- Limbă: dimensiuni normale;

- Forma palatului: normală;

Examinarea funcțională: În urma evaluării funcționale a aparatului fono-articulator au fost identificate deficite la nivelul coordonării activității respiratorii și un ritm crescut în vorbire ducând la articularea defectuoasă .

Examinarea preachizițiilor

În urma evaluării preachizițiilor s-a constatat:

- Lateralitatea este dreaptă

- Schema corporală este funcțional configurată, identifică părțile corpului și le numește, execută acțiuni cu acestea la cerere

- Structurile funcționale perceptive sunt dezvoltate

- Motricitatea fină și grosieră sunt normal dezvoltate

- Cunoaște literele mări de tipar, știe să le scrie și să le citească

- Utilizează corect timpurile și modurile verbale

- Are achiziționat conceptul de număr

- Poate diferenția și exprima cantitatea (ex. Unul sau mai mulți)

- Utilizează corespunzător prepozițiile: pe sub ,în , lângă , atât în sarcini de limbaj expresiv cât și în sarcini de limbaj receptiv.

Memoria : În urma aplicării unui subtest de memorie a rezultat capacitatea de memorare la limita nivelului așteptat, ceea ce înseamnă că poate să rețină doar ideea principală a unui text.

Examinare cognitivă: S-a constatat o afectare a conștientizării relației cauză-efect.

Limbajul oral: În urma evaluării s-au identificat dificultăți în perceperea informațiilor, inteligibilitatea vorbirii afectată datorită ritmului vorbirii alert și a vorbirii atât pe expir cât și pe inspir.

Diagnosticul logopedic: tahilalie