Dinamca personalității

Personalitatea, concept operaţional, abstract, se defineşte ca fiind sinteza elementelor ce concură la configurarea mentală a unui subiect pentru a-i da acestuia - fizionomie proprie. Aceasta se face datorită următoarelor sale particularităţi : constituţia psiho- fiziologică, elementele instinctivo- afective, caracterul, temperamentul, tipul de reacţie, conduita, nivelul de aspiraţii.

Legat de personalitate, persoana este unitatea spirituală şi morală, conştientă de independenţa şi demnitatea sa dispunând de identitate şi individualităţi specifice. Personalitatea se referă aşadar , în primul rând la individ în relaţiile acestuia cu mediul său exterior, natural.

Psihanaliza vede persoana ca pe un aparat psihic, special organizat şi axat îndeosebi pe dimensiunea vieţii interioare a individului. În sfera psihanalizei, orice subiect este - persoană sau un individ unic, dar concomitent şi păstrătorul unei istorii psihobiografice unice, strict personale.

Psihologia generală evaluează persoana în funcţie de următoarele caracteristici:

- unitatea sau identitatea, care fac din persoană un tot coerent ca mod de organizare;

- vitalitatea, care este un ansamblu ierarhizat, capabil de a se adapta la variaţiile de ordin intern sau extern ;

- conştiinţa de sine sau reprezentarea mentală de sine, care este imaginea pe care un individ - are despre propria persoană, despre sine însuşi;

- raporturile cu mediul fizic, dar şi cu lumea sentimentelor, constând din faptul că personalitatea unui individ opune Eul său propriu acţiunilor fizice ale mediului sau ale lumii;

- creaţiile personalităţii, ca modalităţi de expresie şi proiecţie specifice conţinutului intrapsihic al acesteia.

Organizarea personalităţii umane, aşa cum apare în psihanaliză, ca sistem de

niveluri psihice, dispuse într-- ierarhie specifică nu este - contribuţie directă a acesteia şi s-a conturat în psihologie înainte de Freud.

Delay şi Pichot considerau personalitatea ca un sistem de instanţe articulate, eventual sub formă ierarhică, schema de bază fiind susceptibilă de variaţii individuale limitate.

Există - serie de teorii privind organizarea personalităţii:

1. Teoria organizării ierarhice a personalităţii, prezentă la Platon şi Aristotel,

descriau trei instanţe ale personalităţii:

- sufletul vegetativ, reprezentând dorinţele cu sediul în abdomen (pasiunile)

- sufletul animal, reprezentând curajul şi voinţa, cu sediul în torace (dispoziţia afectivă);

- sufletul raţional sau raţiunea, cu sediul în cap.

Acest sistem de structurare pe trei niveluri a personalităţii a fost preluat şi în

creştinătate el, după modelul Trinităţii Divine, el devine

- prima trinitate, este reprezentată prin:

- mens- forţa intelectuală, inteligenţa şi voinţa reunite;

- notitia- sufletul ce se cunoaşte pe sine însuşi,

- amor- sufletul deschis spre sine;

- a doua trinitate, reprezentată prin:

- memoria- cunoaşterea în sensul de inteligenţă şi de iubire reunite;

- intelligentia- cunoaşterea de sine în sens psihologic de discernământ;

- voluntas- voinţa prin care se consumă şi se realizează cunoaşterea perfectă, acţiunea;

- a treia trinitate, reprezentată din:

- dei memoria- respectiv amprenta lui D-zeu în om;

- intelligentia -cunoaşterea de sine în sens psihologic de discernământ;

- amor- sufletul deschis spre sine