Educația economică în școală

Introducere

Spaţiul social contemporan este caracterizat de varietatea problemelor care îl circumscriu: evoluţia rapidă a cunoaşterii şi tehnologiei, explozia demografică, amplificarea fenomenelor economice, excluderea socială, degradarea mediului, proliferarea conflictelor între naţiuni etc. manifestă o reevaluare a valorilor, în procesul căreia apar un şir de aspect negative în interesele indivizilor. O parte dintre ei se orientează spre valorile ce ţin doar de consumul bunurilor materiale, neprovenite din muncă. Prin urmare, odată cu stabilirea noilor relaţii economice şi sociale, se conturează din ce în ce mai clar un aspect defectuos al sistemului de educaţie şi anume cel al educaţiei economice. Necorelarea acestei educaţii cu sistemul educaţional global generează structuri neconforme organizării sociale actuale. Toate acestea sunt doar câteva aspecte ale unui fenomen complex – problematica lumii contemporane

Economia este prezentă atât în viaţa personală, cât şi în cea socială.Copiii se familiarizează de mici cu anumite principii economice, fără să aibă o pregătire în acest sens. Astfel, ei înţeleg că unele lucruri nu sunt în cantitatea pe care şi-ar dori-o, că nu pot să-şi îndeplinească toate dorinţele şi sunt nevoiţi să aleagă un singur lucru din cele prezente şi să renunţe la altul tot valoros, că numărul unor lucruri poate creşte în anumite condiţii de muncă, că banii nu se produc tocmai câţi şi-ar dori fiecare, că anumite resurse sunt epuizabile şi trebuie gasite soluţii în acest sens.Toate aceste probleme, personale sau nu, sunt în strânsă legătură cu economia ca ştiinţă, deci şi cu educaţia economică.

Educaţia reprezinta un ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii şi formării, la noile generaţii, a experienţei de muncă şi de viaţă, a cunoştinţelor, deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de moment.

Educatia reprezinta in acelasi timp o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat, în fiecare moment un subiect – individual sau colectiv – acţionând asupra unui obiect – individual sau colectiv – în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare, corespunzător condiţiilor istorico- sociale prezente şi de perspectivă”.

Rolul educaţiei este de a dezvolta calităţile generale ale speciei umane şi de a-l pregăti pe om pentru exercitarea diferitelor roluri sociale.

Abordarea istorică a evidenţiat mai multe semnificaţii pentru înţelegerea evoluţiei conceptului de conţinut al educaţiei. În acest sens, educaţia tradiţională era preocupată, în primul rând, de transmiterea informaţiei, dotarea copilului cu cunoştinţe reproductive. Elevul era conceput ca un simplu recipient sau depozitar de cunoştinţe, putând fi comparat cu un burete pe care e suficient să-l „îmbibi” cu cunoştinţe, iar prin „stoarcere”, atunci când este nevoie, problemele să fie rezolvate. Utilitatea cunoştinţelor era legată de o viitoare viaţă adultă stabilă.

În condiţiile problematicii lumii contemporane prezintă interes o alta definiţie a educaţiei , educaţie care este tipic sociologică şi „constă în acţiunea exercitată de generaţiile adulte asupra celor ce încă nu sunt mature pentru viaţa socială”. Potrivit acestei definitii educaţia constă într-o socializare metodică a generaţiei tinere El susţine că în fiecare din noi există două fiinţe: una individuală, care suntem noi înşine, şi alta socială.

Scopul educaţiei constă în formarea unei personalităţi armonioase libere, creative, capabilă de a se adapta la condiţiile în schimbare ale vieţii, ne permite stabilirea funcţiilor educaţiei în general, şi a educaţiei economice, în particular, care vizeză integrarea eficientă a personalităţii în mediul social (politic, economic, cultural). Din acestea rezulta funcţia de a transmite valorile culturii de la o generaţie la alta, care şi constituie principalul factor generator de cultură şi civilizaţie. Funcţia prospectivă a educaţiei este si ea deosebit de importantă prin faptul că îşi propune să formeze o personalitate receptivă la schimbare şi capabilă să se adapteze la situaţii noi. Funcţia economică vizează cultura muncii (calităţi de ordin fizic, intelectual, afectivmotivaţional şi atitudinal-caracterial) materializată în valori materiale şi spirituale relevante mediului social.

Conţinutul educaţiei include dimensiunile activităţii de formare–dezvoltare permanentă a personalităţii, proiectată şi realizată conform unor finalităţi macro- şi microstructurale, la nivelurile intelectual, moral, tehnologic, estetic, economic, ecologic.

Din perspectiva economiei de piaţă, educaţia are menirea de a pregăti tânăra generaţie pentru viaţă în aspect de abordare prospectivă evoluţiei economice ca domeniu ştiinţific. Fenomenele economice ca piaţa, concurenţa, banii, munca, capitalul, vânzarea, cumpărarea etc., abordate din punct de vedere pedagogic, pot contribui la facilitarea sociologizării copiilor de vârstă şcolară mică.

Funcţiile educaţiei economice desemnează consecinţele psihosociale ale activităţii de formare–dezvoltare a personalităţii micului şcolar la nivel de proces prin intermediul finalităţilor pedagogice. În literatura de specialitate sunt tratate diverse categorii de funcţii. La nivel de conţinut şi metodologii de interpretare pedagogică a actului educaţional, se conturează urmatoarele categorii de funcţii: funcţia cognitivă,funcţia de pregătire a copilului pentru integrarea,socializare şi profesionalizare, funcţia cultural, funcţia teleologică.

Aceste funcţii ale educatiei şi implicit funcţiile educaţiei economice, datorită resurselor lor maxime de formare şi dezvoltare a personalităţii, determină calitatea şi dinamica structurală a acţiunii educaţionale, care se bazează pe corelaţia dintre învăţător şi elev.

În fond, formarea tânărului pentru o anumită activitate, dezvoltarea în cadrul şcolii a capacităţilor sale, pentru a se putea realiza pe deplin în activitatea pe care o va depune, constituie obiectivul integrării sociale.

Educaţia economică răspunde cerinţelor societăţii contemporane, care vizează formarea unor personalităţi receptive, deschise spre nou în perioada de tranziţie, care solicită mult capacităţile creatoare

Educaţia economică îi face pe elevi să înţeleagă problemele cu care se confruntă. Ei trebuie sa se familiarizeze cu conceptele economice fundamentale si cu modul economic de gandire, să-şi dezvolte deprinderi de gandire economica si actiune eficienta, să-şi dezvolte abilităţi fundamentale de judecată pentru a deveni cetăţeni raţionali şi activi.

Capitolul I

Educatia economica– prezent si perspective

1.1 Educatia intr-o societate a invatarii - consideratii teoretice

In decursul istoriei moderne, toate tarile lumii au pus accentul pe dezvoltarea economica. Lumea contemporana se reintoarce la adevaratul scop al economicului, OMUL, asigurarea bunastarii si securitatii lui, atat la nivel individual cat si social. Apare astfel, in planul ideilor, o noua paradigma conceptuala, aceea a dezvoltarii umane care o Însoteste si o motiveaza pe cea economica. Evident, aceasta noua paradigma nu s-a manifestat instantaneu, ci s-a conturat ca un proces lent, dificil si deliberat.

Prin urmare, in prezent, se impune un nou mod de dezvoltare sau alternativa la aceasta, care integreaza dimensiunea umana dintr-o alta perspectiva - aceea a complexitatii si diversitatii. Abordarea noua, impusa de contextul economic, social si politic al Începutului de secol XXI, nu poate ignora educatia, acest bun castigat pentru individ si colectivitate si nu poate eluda viitorul si impactul acestuia sub aspect economic, tehnologic, social, politic, cultural asupra fiintei umane.

Din perspectiva temporala, rolul pe care-l poate juca educatia in general, educatia economica, in particular, in procesul dezvoltarii umane este mult mai nuantat, derivand dintr-un alt grad de implicare si valorificare a capacitatilor creatoare ale oamenilor, precum si din orientarea manifesta a acestora spre cererea de bunastare pentru generatiile prezente si viitoare si spre o noua calitate a vietii, in care sa se reflecte cat mai bine si trebuintele, dar si aspiratiile acestora.