Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Psihopedagogie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1601
Mărime: 22.46KB (arhivat)
Publicat de: Ramona P.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Atunci când vorbim de educație incluzivă ne referim la programe de educație care să asigure accesul și participarea tuturor copiilor, valorizând diversitatea și acordând importanță fiecărui copil în parte. Nu este suficientă includerea unui copil într-un grup educativ. Este nevoie ca grupul să se schimbe în așa fel încât fiecare copil să fie bine primit, este nevoie de un grup cu practici educative incluzive, care să primească toți copiii și să acorde valoare și atenție fiecăruia. Educația nu poate fi incluzivă decât dacă cuprinde tot programul, practicile, managementul și acțiunile permanente cu copiii, adică toate componentele actului de educație în ansamblul lui.

O idee de bază în asigurarea educației incluzive este prevederea conform căreia toți copiii trebuie să învețe împreună. De aici, educația incluzivă, pentru toți, de multe ori pare să fie aceeași cu integrarea copiilor cu cerințe educative speciale. Însă, cele două procese nu sunt identice: integrarea educațională descrie eforturile făcute pentru a introduce copilul într-o grupă sau clasă obișnuită, fără a crea condiții speciale pentru ca acesta să se adapteze; incluziunea este o politică și un proces care permite tuturor copiilor să participe la programele educaționale, prin schimbarea și adaptarea curriculară, crearea condițiilor speciale, în așa fel încât copii cu CES să se adapteze procesului instructiv educativ (T. Vrăsmaș, 2001, pp. 15, 25).

Incluziunea presupune acțiuni în favoarea eliminării discriminării; în cadrul procesului instructiv-educativ este un proces complex, care pune în centru școala și schimbările ei și revendică asigurarea parteneriatului elevi - cadre didactice - manageri - părinți în procesul didactic incluziv. Pe de altă parte, educația incluzivă a copiilor cu CES reprezintă o nouă provocare pentru cadrele didactice din învățămîntul preuniversitar deoarece școala trebuie să fie capabilă să realizeze un învățămînt diferențiat și să asigure o educație de calitate pentru toți și pentru fiecare.

Conceptul de „cerințe educative speciale” desemnează o modalitate de abordare a copiilor care pune în centru nevoile acestora și posibilitatea învățării la toți copiii. Ele exprimă problemele speciale ale educației cuprinse într-un registru amplu, care pune accentul pe procesul învățării și pe posibilitatea de a sprijini orice copil în a se adapta formelor de educație școlară și nonșcolară. Cerințele educative speciale desemnează necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației și învățământului, necesități care solicită o educație adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburări de învățare), precum și o intervenție specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare. În unele materiale apare și cu notația prescurtată (aproape sinonimă) de „cerințe/nevoi speciale” (T. Vrăsmaș, 2001, p. 27).

Educația incluzivă poate fi realizată doar într-un mediu educațional de calitate. Sloganul educație pentru/de calitate a devenit motto-ul programelor, proiectelor derulate în învățămînt la ora actuală. Dezbaterile privind conceptul de educație de calitate scot în evidență faptul că aceasta poate fi oferită de instituții deschise, pregătite să răspundă necesităților fiecărui copil, responsabile pentru acțiunile întreprinse. Astfel, asigurarea calității a devenit o sarcină a tuturor partenerilor implicați în procesul de implementare a incluziunii educaționale, nu numai a școlii. Se implică societatea civilă, se implică părinții, fără a diminua însă rolul de bază al școlii.

Bibliografie

1. Cojocaru V. Gh., Calitatea în educație. Managementul calității, UPS I. Creangă, Chișinău, 1974;

2. Gherguț A., Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale: strategii diferențiate și incluzive în educație, Ed. Polirom, Iași, 2006;

3. Noica C., Cuvânt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu, București, 1987;

4. Vrasmaș E., Nicolae S., Oprea V., Vrasmaș T., Ghid pentru cadre didactice de sprijin, Ed. Vanemonde, București, 2005;

5. Vrăsmaș T. Învățământul integrat și/sau incluziv, Ed. Aramis, București, 2001.

Preview document

Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației - Pagina 1
Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației - Pagina 2
Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației - Pagina 3
Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Educatia incluziva si relatia sa cu calitatea educatiei.docx

Alții au mai descărcat și

Educația integrată și școala incluzivă

In privinta sistemului de invatamant din Romania exista in prezent numeroase polemici si controverse. Ideea de ansamblu care controleaza actiunile...

Particularități ale învățării la copii cu CES

Învăţarea umană reprezintă o activitate psihică foarte complexă, deosebit de importantă pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe...

Copii cu Dificultăți de Învățare

Studiul problematicii copiilor cu dificultăţi de învăţare este relativ recent cu toate că aceste dificultăţi de învăţare au existat dintotdeauna şi...

Socializarea Copiilor Institutionalizati

Unul dintre cuvintele cu cea mai mare rezonanţă, indiferent de limba în care este exprimat, este cel care denumeşte abandonul. În limbajul...

Empatia

1. Ce este Empatia? Empatia se referă la capacitatea de a înțelege sau de a simți sentimentele altora din propria perspectivă. Poate fi dificil să...

Utilizarea Tehnologiei Moderne în Logoterapie

Terapia tulburărilor de limbaj este un demers complex şi uneori, în funcţie de tipul tulburării, îndelungat. Procedeele generale de terapie cuprind...

Învățământul Integrat

Învăţământul integrat La sfârşitul anilor ‘60 a apărut conceptul de “normalizare” , o idee cu totul nouă.Ca proces, normalizarea “ asigură accesul...

Bâlbâiala

Balbaiala este o tulburare functionala a exprimarii verbale, care afecteaza ritmul acesteia in prezenta unui interlocutor. Apartine patologiei...

Te-ar putea interesa și

Coordonatele psihopedagogice contemporane ale relației familie - școală

Argument: motivatia alegerii temei. Într-un context în care discursul public si chiar si arealul cercetării stiintifice pare să fie invadat,...

Comunicare interculturală - conviețuirea între români și rromi și impactul proiectelor destinate integrării sociale a minorității rrome

INTRODUCERE Ina Zoon, în lucrarea sa, ,, La periferia societǎţii. Romii şi serviciile publice în România" afirma cǎ: “Istoria ultimului secol şi...

Prevenirea conflictelor școală-familie prin consilierea părinților

INTRODUCERE Eliberată de constrângerile politice, educaţia îşi descoperă în mod necesar şi dimensiunea sa de consiliere în interacţiune cu cea de...

Fundamentarea și Execuția Cheltuielilor Bugetare la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr 2 Comănești

Cap 1.Organizarea și funcționarea Centrului Școlar pentru educație Incluzivă nr.2 Comănești 1.1.Scurt istoric Centrul Şcolar se află că locaţie...

Modalități de prevenire a insuccesului școlar, la elevii proveniți din mediile defavorizate

Introducere "Bagajul ereditar al copilului nu prezinta importanta pentru noi. Factorul ereditar nu se exteriorizeaza daca nu gaseste la copil...

Oferta de Servicii Educaționale Preuniversitare și Posibilități de Extindere a Acesteia

Capitolul I - Retrospectiva schimbărilor în sistemul de învăţământ Dezvoltarea sistemului de învăţământ s-a axat pe schimbări şi demersuri...

Educația integrată și școala incluzivă

In privinta sistemului de invatamant din Romania exista in prezent numeroase polemici si controverse. Ideea de ansamblu care controleaza actiunile...

Cum văd eu educația inclusivă în sistemul românesc de învățământ

Educatia este un drept fundamental al omului (toti copiii trebuie să aiba dreptul la o educatie gratuita şi de calitate) ce permite fiecaruia sa...

Ai nevoie de altceva?