Educație Integrată

Modalităţi de integrare şcolară a copiilor cu dizabilităţi (în raport cu tipul şi gravitatea deficienţii sau a tulburărilor)

Integrarea şcolară a unui elev cu un anumit grad de dizabilitate înseamnă a-i asigura accesul la educaţii în conformitate cu principiul egalizării şanselor.

Deci, integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale presupune:

- înţelegerea din partea cadrelor didactice a cerinţelor educaţionale speciale individuale

- o adaptare a materialelor şi mijloacelor de învăţare.

- programe şcolare adaptate la particularităţile fiecărui elev.

- un management al clasei care să permită forme flexibile de instruire.

- forme de evaluare care evidenţiază progresul individual.

Din categoria copiilor cu dizabilităţi fac parte atât copii cu deficienţe propriu – zise, la care cerinţele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cât şi copii cu deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolare. Deci din această clasă fac parte:

- copii cu deficienţe senzoriale: vizuale, auditive, locomotorii

- copii cu deficienţe mentale, intelectuale, tulburări de învăţare şi dificultăţi cognitive

- copii cu tulburări afective (emoţionale)

Integrarea unor asemenea copii se poate face:

- total, adică îşi petrec timpul în totalitate la şcoala obişnuită, cu excepţia eventualelor programe terapeutice care se pot desfăşura în spaţiul aceleiaşi şcoli sau în cabinete specializate.

- parţial, caz în care copiii cu cerinţe speciale îşi petrec doar o parte din timpul său în şcoală obişnuită iar restul programului se desfăşoară într-o unitate şcolară specializată.

- ocazional, caracterizează situaţiile când elevii cu dizabilităţi participă la activităţi comune cu colegii lor din şcoala obişnuită.

Un rol foarte important în sprijinirea copiilor cu deficienţe de orice natură îl au părinţii respectiv familia; părinţii joacă rol de mediator între copil şi persoanele străine.

Formele de integrare şcolară a copiilor cu deficienţe pot fi: clase diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, grupe de câte 2-3 copii cu deficienţe incluşi în clase obişnuite sau integrarea individuală în clase obişnuite.

Integrarea şcolară exprimă atitudinea elevului faţă de şcoala pe care o urmează, condiţia psihică în care acţiunile instructiv – educative devin accesibile copilului consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare, situaţii în care copilul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa; corespondenţa total între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva; existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

Când se pune problema integrării copiilor cu deficienţe mentale, accentul trebuie pus pe măsurile anticipative, centrate pe problemele ce caracterizată fiecare copil şi care pot sprijini integrarea lor organică în fluxul normal din şcoala obişnuită. Motivul acestei anticipări este faptul că mulţi copii cu eşec şcolar repetat ajung să fie suspectaţi şi ulterior declaraţi ca fiind deficienţi mentali.

Deci, este necesară luarea unor măsuri ameliorate, de sprijinire sau de protejare, astfel:

- prin stimularea generală şi terapie specializată pe plan senzorial, psihomotor, de limbaj în perioada vârstei preşcolare.

- prin acordarea unei atenţii deosebite debutului şcolar pentru toţi copii şi în sens restrâns pentru cei care prezintă dificultăţi în comunicare şi relaţionare, în orientare.

O problemă deosebită este generată de copii cu deficienţe mentale din clasele V – VIII sau aflaţi la finalul procesului de şcolarizare când aceştia nu pot fi asimilaţi în funcţie de pregătirea lor de piaţa muncii. Această problemă îşi găseşte rezolvarea prin înfiinţarea unor ateliere de microproducţii în incinta şcolilor urmată de comercializarea respectivelor produse sau prin înfiinţarea unor asociaţii de tip familial (acolo unde e posibil, chiar prin asocierea familiilor absolvenţilor în cauză). Astfel, absolvenţii respectivi, fără experienţă şi fără abilitate în planul relaţiilor sociale şi antreprenoriale, pot beneficia de supravegherea şi îndrumarea din partea părinţilor, a tutorilor sau a altor persoane investite de comunitatea locală cu responsabilităţi în sprijinirea şi ajutorarea lor.

O situaţie specială este generată de integrarea elevilor din spectrul autist şi a celor cu sindromul Asperger. Persoanele care au în comun o serie de dificultăţi ce afectează comunicarea, relaţiile şi imaginaţia sunt cu tulburări din spectrul autist.

Pentru integrarea acestor elevi se vor organiza activităţi prin care să se reducă anxietatea, să stimuleze comunicarea, desfăşurarea sarcinilor propuse să se realizeze într-o anumită succesiune de etape pentru a valorifica cât mai rapid o serie de elemente sau stimuli de care e atras elevul autist. Elevii cu sindrom Asperger preferă rutina şi devin anxioşi dacă aceasta se schimbă. Pentru integrarea lor se recomandă pregătirea pentru schimbări cu mult înainte ca acestea să se producă, elaborarea unui program de activităţi zilnice, bine organizate, clare, precise, folosirea povestirilor şi jocurilor de rol pentru a-i învăţa abilităţi sociale.