Educațiile paralele - educația formală, nonformală, informală

Învăţământul apare ca o etapă importantă în pregătirea individului. Deşi copilul porneşte la drum cu un pachet educaţional relativ „sărac”, pe parcurs el îşi îmbogăţeşte cunoştiinţele şi îşi dezvoltă o personalitate. „Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, spune Kant , ceea ce arată că educaţia este o dimensiune constitutivă a fiinţei umane. Problema educaţiei tinde să devină o problemă prioritară şi toţi cei care văd limpede evoluţia fiinţei umane, a fiinţei raţionle şi a umanităţii, în ansamblul ei, situează în centru educaţia.

Educaţia este procesul prin care se transmit cunoştinţe, se formează deprinderi şi se dezvoltă priceperi în vederea formării şi dezvoltării personalităţii unui subiect. Educaţia este un proces continuu şi se realizează în conformitate cu particularităţiile de vârstă şi individuale ale elevilor. Ea poate fi de trei tipuri: formală, nonformală, informală.

În Dicţionarul internaţional al educaţiei întâlnim cele trei noţiuni corelate:

educaţie formală – „1. educaţie în care rolurile de profesor şi elev sunt bine definite şi în care o latură acceptă responsabilitatea celeilalte; 2. educaţia primită în şcoală, opusă celi acumulate independent sau în cursul serviciului”;

educaţie informală- „ educaţie în care nu se pot distinge două laturi (de exemplu: profesor şi student); de asemenea educaţia dobândită de unul singur prin citit, experienţă de viaţă, etc.”;

educaţie nonformală – „1. educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii, de exemplu, educaţia adulţilor; 2. educaţia are loc în afara şcolii-de exemplu, prin influenţa mediului familial, a grupelor de prieteni şi a mediului de viaţă.”

Sintetizând aceste definiţii, putem afirma faptul că educaţia formală este educaţia instituţionalăzată, educaţia nonformală este educaţia extraşcolară, iar educaţia informală este educaţia difuză. În continuare voi încerca să evidenţiez caracteristicile fiecărei forme, cât şi modul lor de interacţiune pe parcursul vieţii indivizilor.

EDUCAŢIA FORMALĂ

Noţiunea modernă de educaţie formală nu se deosebeşte prea mult de sensul amintit, dacă admitem că are ca obiectiv fundamental formarea persoanei educatului. Totuşi sensul actual al acestei noţiuni a suferit o importantă deplasare de accent, de la semnificaţia de scop, la aceea de organizare, dobândind în mod ferm înţelesul de educaţie formalizată, în sens de instituţionalizată.

Unii autori pun în evidenţă faptul că educaţia şcolară (adică formală) constituie o perioadă de activitate intensivă, urmărind cu precădere formarea persoanei Să nu uităm însă că ea durează 15-20 de ani şi nu reprezintă mai mult decât o introducere în sfera culturii şi a pregătirii iniţiale pentru educaţia permanentă, care se va extinde de-a lungul vieţii. Educaţia formală nu poate fi de intensivă, de concentrare maximă deoarece ea se adresează, în primul rând, copilului, persoană aflată în dezvoltare, la care învăţarea trebuie să alterneze cu perioade de repaus sau de vacanţe.

Realizarea educaţiei în mod competent presupune totdeauna prezenţa şi acţiunea unui personal anume pregătit , personalul didactic.O caracteristică nu mai puţin importantă a educaţei formale o constituie acţiunea de evaluare, care se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite pentru a facilita reuşita şscolară, succesul formării elevilor.