Elememte de Psihologie Fetală

De-a lungul istorie, studiile privitoare la dezvoltarea umană s-au îmbogăţit cu noi şi noi informaţii.

Chiar dacă în Antichitate grecii nu aveau cunoştinţe despre existenţa ovulului şi a rolului spermatozoizilor, ei credeau totuşi că „bărbatul depune în femeie sămânţa vieţii şi că femeia reprezintă rezervorul de hrană pentru noul organism care creşte în ea.”

În secolul al XVII-lea doi cercetători olandezi, Reigner de Graaf şi Van Leeuenhoek, au descoperit celula sexuală feminină, respectiv cea masculină, dar teoriile privitoare la procesul de fertilizare şi dezvoltare prenatală nu au evoluat prea mult.

Dezvoltarea şi cercetările din domeniul embriologiei din secolul al XIX-lea au adus lumină informaţii noi vis – a – vis de procesul reproducerii umane. Au început cercetările asupra dezvoltării intrauterine a fiinţei umane, a factorilor de risc ce pot apărea în această etapă a vieţii umane. Ba chiar au fost filmate etape ale dezvoltării intrauterine, astfel încât viaţa intrauterină a fătului nu mai e o necunoscută.

1. Stadii ale dezvoltării intrauterine

Este uimitor procesul de formare a unei noi vieţi, dar şi dezvoltarea mediului în care acesta poate apărea.

În cadrul sistemului reproductiv al femeii, se elimină lunar un ovul. Ovulaţia are loc odată pe lună, perioadă relativ previzibilă a fiecărui ciclu menstrual. Timpul dintre expulzarea din ovar şi coborârea în trompe este de aproximativ şase ore. Dacă în acest interval nu ajung la ovul spermatozoizii, celulele sexuale bărbăteşti, atunci fertilizarea nu se produce, iar ovulul este eliminat odată cu mucoasa uterină prin sângerarea menstruală. Dacă fertilizarea se produce, prin contact sexual, sau prin inseminare artificială, ovulul îşi continuă drumul său de trei-patru zile de-a lungul trompelor uterine, coborând în uter. Din acest moment, vorbim de dezvoltare intrauterină.

Între concepţie şi naştere, fiinţa umană, care la început este numai o singură celulă, aproape invizibilă, devine un corp, care la naştere cântăreşte aproximativ trei kilograme, măsoară cca. 50 de centimetri şi conţine cam 200 de miliarde de celule.

Perioada de gestaţie, între concepţie şi naştere, este de 266-288 de zile de la ultima menstruaţie a femeii. Embriologii împart această perioadă în trei stadii: stadiul de (ou) zigot, stadiul embrionar şi stadiul de făt.

Vorbim de stadiul de ou (preembrionar) după câteva ore de la fecundarea ovulului şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de la fecundare (după unii zece zile). Acum se formează legătura cu mama. Începe diviziunea celulară, oul fecundat îşi continuă migraţia, care durează trei-patru zile, de-a lungul trompei spre uter. Timp de două zile oul fecundat va pluti liber în cavitatea uterină, dar în primele şase-şapte zile va intra în contact cu mucoasa care căptuşeşte pereţii uterului, de care zigotul se va fixa. Embrionul se va dezvolta în peretele uterului şi nu în cavitatea lui, în acest moment mărimea zigotului în acest stadiu este de mărimea gămăliei unui ac.

Stadiul embrionar începe cu momentul fixării zigotului, adică la sfârşitul celei de-a doua săptămâni şi durează până în a opta săptămână (80 de zile). Au loc creşteri rapide ale unor structuri primitive ale tuturor organelor principale care alcătuiesc corpul uman, şi de asemenea se stabileşte legătura placentară cu mama.

Ectodermul va forma neuroblastul şi epiblastul, ambele având rolul de a pune fiinţa umană în relaţie. Neuroblastul generează sistemul nervos, central şi periferic, iar epiblastul pielea, părul unghiile şi corpusculii ce dau sensibilitate pielii. Endoblastul generează organele interne (sistemele digestiv, respirator, endocrin), iar mezoblastul ţesuturile de susţinere şi de legătură: oasele, muşchii, sistemul circulator, sistemul reproductiv etc. tot acum se formează sacul amniotic, placenta şi cordonul ombilical. Acest stadiu este pentru embrion o perioadă critică, de maximă sensibilitate faţă de factorii de mediu exterior, inegalabilă ca sensibilitate cu celelalte perioade.

La cinci-şapte săptămâni este prezent creierul, se organizează măduva spinării, cavităţile inimii, se formează ochiul şi nervul optic, apare diferenţierea sexuală.

La sfârşitul acestei perioade embrionul seamănă cu o fiinţă umană, are trei centimetri, un cap cu o faţă cu nas, ochi, gură, are braţe, picioare cu plantă, degete, un trunchi primitiv şi organe interne, se mişcă mult (nu rămâne mai mult de 13 minute fără să se mişte); iar de acum se va numi făt.