Evaluarea si Reeducarea Neuropsihologica a Persoanelor cu Cecitate Vizuala Corticala

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Evaluarea si Reeducarea Neuropsihologica a Persoanelor cu Cecitate Vizuala Corticala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Extras din document

Reeducarea neuropsihologică este un subiect controversat, mai ales datorită complexităţii problemelor abordate. Dificultăţile de evaluare întâlnite în reeducarea neuropsihologică agravează sentimentul de complexitate şi de incertitudine. Este evident mai dificil să se măsoare memoria decât amplitudinile articulare. Măsurarea în neuropsihologie ridică probleme asemănătoare cu problemele întâlnite în psihiatrie, psihologie sau sociologie. Multiplicitatea variabilelor, a criteriilor de apreciere, multiplicitatea teoriilor explicative, subiectivitatea fenomenelor evaluate constituie dificultăţi majore în utilizarea sistemelor de măsurare în neuropsihologie. Această evaluare necesită adesea o colaborare pluridisciplinară, implicând, de exemplu, competenţe medicale, psihologice şi ortofonice, precum şi o experienţă aprofundată a unui anumit tip de deficienţă. O evaluare adecvată permite o programare mai clară, mai coerentă a îngrijirilor, a intervenţiilor reeducative, recuperatorii şi compensatori. Se va îmbunătăţi comunicarea între profesionişti, precum şi în ceea ce priveşte transmiterea informaţiilor, de ex. când o persoană cu disabilităţi se mută dintr-o instituţie în alta. În ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile în sfera cercetărilor ştiinţifice din domeniul reeducării neuropsihologice, datorită dezvoltării de noi metode şi tehnici de investigaţie, de diagnostic şi de terapie direct axate pe determinismul fiziopatologic al tulburărilor şi pe evaluarea eficacităţii metodelor de reeducare în condiţii adecvate de obiectivitate şi de reproductibilitate.

ROLUL CERCETĂRILOR COMPARATIVE PRIVIND DEZVOLTAREA DIVERSELOR ABILITĂŢI LA COPII CU DEFICIENŢE ŞI LA VALIZI

Cercetările comparative asupra copiilor deficienţi şi valizi s-au dovedit importante pentru evidenţierea şi înţelegerea naturii diferenţelor în funcţionarea unor substructuri ale personalitătii şi pentru clarificarea proceselor răspunzătoare de aceste diferenţe. Informaţiile furnizate printr-o abordare experimentală comparativă sunt utile atât pentru cunoaşterea dezvoltării normale, cât şi pentru cunoaşterea unor particularităţi, sau tulburări ale dezvoltării în condiţiile existenţei unor deficienţe.

Unele cercetări efectuate asupra copiilor cu deficienţe au dus la rezultate care au pus sub semnul întrebării anumite idei consacrate până în acel moment, impunând necesitatea de a se revizui teoriile asupra dezvoltării, pentru a se valida fenomenele reperate în cazul unor deficienţe. Interesul pentru un asemenea demers poate fi ilustrat prin două cercetări, menţionate de Mellier (1994).

Hatwell (1966) a realizat cercetări referitoare la dezvoltarea operatorie a inteligenţei la nevăzătorii congenitali, prin aplicarea unor probe de inspiraţie piagetiană. Prin prisma teoriei piagetiene din epoca respectivă rezultatele obţinute s-au dovedit a fi de neînţeles. Copiii nevăzători de 8-9 ani se găseau simultan în stadii diferite ale dezvoltării, în raport cu domeniul considerat: preoperatoriu – pentru domeniul spaţial; operatoriu – pentru domeniul clasificărilor de obiecte şi operatoriu concret pentru serierile verbale. Rezultatele acestor copii încalcă regula de aplicare a structurii achiziţionate, a grupărilor operatorii, la conţinuturi diverse. Această realitate este însă explicabilă şi înţeleasă pe baza teoriilor neopiagetiene şi cognitive, referitoare la problema decalajelor orizontale şi a decalajelor verticale, care au impus revizuiri ale teoriei piagetiene (Longeot, Nassefat, Lautrey, Bideaud, Houdeau, Rieben).

În ceea ce priveşte persoanele cu cecitate, dispunem astfel. de un model al dezvoltării care arată că subiectul nevăzător congenital descoperă aproximativ în acelaşi timp, în jurul vârstei de 8-10 ani, ceea ce văzătorii au descoperit, treptat, începând de la 3-4 ani. La ambele categorii de subiecţi, acelaşi fenomen prezidează construirea abilităţilor senzorio-motorii. Copiii nevăzători îşi dezvoltă ansamblul motricităţii, gesturile şi cunoaşterea exteroceptivă a lumii din momentul în care acced la o formă orientată de autocontrol spaţial. Pentru nevăzătorul mic, a accede la mers şi a parcurge spaţiul nu sunt două achiziţii simultane şi nici simple.

Un alt exemplu referitor la importanţa studiilor comparative cu subiecţi valizi şi deficienţi vizează performanţele bebeluşilor, cercetări care au servit drept argument pentru a se respinge ipoteza unei dezvoltări comportamentale ca mărturie a unei suite liniare a nivelurilor neurologice. Graham, Leaviti şi Stock (1978), precum şi Aylward, Lazzara şi Meyer (1978) au pus în evidenţă faptul că bebeluşii anencefali, dintre care unul a fost observat trei săptămâni (între a 3-a şi a 6-a săptămână de viaţă) au conduite de urmărire vizuală şi de contact mână-gură. Cercetătorii au înregistrat conduite de dezaccelerare cardiacă la stimuli sonori care erau de aceeaşi alură cu cele culese la bebeluşi valizi de aceeaşi vârstă. Aceste date obţinute în cazul unui deficit foarte sever ne obligă să ne întrebăm în ce mod reţelele subcorticale sunt apte de a produce conduite relativ complexe. În opinia lui Mellier (1994), la bebeluşii valizi sistemele cerebrale superioare imature interferează cu funcţionarea structurilor bazale ale creierului, modelând, astfel şi manifestările comportamentale.

După cum se ştie, dezvoltarea persoanelor valide, precum şi a celor cu deficienţe, este heterotipică (Nadel, 1994), în sensul că indicii comportamentali se schimbă în cursul ontogenezei sau îşi schimbă semnificaţia. La fel, manifestările deficienţilor sau a tulburărilor profunde ale dezvoltării (ex. autismul) sunt schimbătoare, în sensul atenuării lor prin terapii complexe, instituite de timpuriu, dar se pot şi exacerba dacă persoana nu beneficiază de programe educative individualizate în cadrul unei terapii complexe.

Fisiere in arhiva (1):

  • Evaluarea si Reeducarea Neuropsihologica a Persoanelor cu Cecitate Vizuala Corticala.doc