Factorii care condiționează apariția unor defecte, deficiente, incapacități si-sau handicapuri

La baza analizei factorilor care sunt implicați în apariția unor defecte, deficiențe, incapacități și/sau handicapuri stă conceptul de „dezvoltare”. Dezvoltarea organismului uman se desfășoară pe mai multe paliere:

1. Dezvoltarea fizică - care presupune anumite modificări în lungime și greutate, modificări ale scheletului și musculaturii care influențează abilitățile motorii, modificări ale structurii și funcției creierului, inimii, a altor organe interne. Toate aceste modificări au un impact major asupra intelectului și personalității. De exemplu: o persoană cu pierdere de vedere suferă modificări semnificative la nivelul cognitiv, un copil cu pierderi de auz suferă și de o întârziere în dezvoltarea limbajului, un copil rămas imobilizat din cauza unor probleme locomotorii adoptă reacții și conduite adaptative asupra personalității sale etc.

2. Dezvoltarea cognitivă - constă în modificări ce apar la nivelul percepției, învățării, raționamentului, limbajului, memoriei etc. Aceste aspecte sunt legate de dezvoltarea intelectuală și sunt conectate strâns cu dezvoltarea motorie și emoțională. De exemplu: anxietatea unui copil provocată de separarea față de mama sa poate exista decât în condițiile în care copilul își aduce aminte de trecut și poate anticipa viitorul.

3. Dezvoltarea psihosocială - implică modificări ce apar în sfera trăirilor emoțiilor, a personalității individului și a relațiilor interpersonale ale acestuia. Performanțele cognitive ale individului, precum funcționarea „biologică” a organismului, sunt condiționate de modul în care este evaluată și conceptualizată propria persoană.

Un rol fundamental în determinarea dezvoltării psihofizice a copilului îl are interacțiunea dintre următorii factori:

- ereditate;

- factorii de mediu;

- educația.

Sub aspect cantitativ și calitativ, acești factori direcționează și condiționează dezvoltarea oricărei persoane, inclusiv a acelor persoane la care sunt prezente dificiențe de natură organică, funcțională sau de evoluție.

Ereditatea reprezintă caracteristica de bază a materiei vii de a transmite, de la o generație la alta, informații/mesaje de specificitate care țin de specie sub formă de cod genetic, grupul de apartenență sau individul. Aceste informații se materializează în trăsăturile de ordin fizic, biochimic și funcțional, echilibrul și mobilitatea proceselor de excitație și inhibiție, plasticitatea sistemului nervos central, predispozițiile către o formă sau alta de evoluție a stării de sănătate etc.

În urma desfășurării unei multitudini de cercetării științifice asupra dimensiunii genetice (ereditare), putem extrage următoarele concluzii:

- moștenirea ereditară nu este o transmitere liniară a trăsăturilor antecesorilor, ci un complex de predispoziții și potențialități;

- unicitatea biologică, în calitate de premisă a unicității psihice, este conferit de factorul ereditar;

- zestrea genetică a fiecărui individ este selectată prin hazard;

- ceea ce ține de factorul eredității se poate manifesta în diverse etape de vârstă sau poate, din contră, să rămână în stare de latență pe întregul parcurs al vieții;

- nu întotdeauna ceea ce este ereditar coincide cu ceea este congenital (sau înnăscut), care include și elemente însușite în urma anumitor influențe din perioada prenatală/intrauterină;

- factorul ereditar nu este manifest în aceeași măsură în diverse aspecte ale vieții psihice; unele dintre acestea sunt amprentate mai puternic de factorul ereditar, altele într-o măsură mai mică;

- la persoane diferite, aceeași trăsătură psihică poate fi consecința unor factori diferiți: dacă factorul ereditar poate fi decisiv pentru unele persoane, pentru altele, mediul sau educația poate fi determinant.