Factorii Responsabili în Educație

Pentru educarea şi informarea tinerilor pot exista mai multe circumstanţe. Actiunile acestor medii trebuie să funcţioneze în baza principiului complementarităţii pentru a modela adecvat comportamente şi conştiinţe în acord cu marile idealuri ale epocii.

Alături de familie, şcoală, intervin ca factori de importanţă majoră Biserica, mass-media, instituţiile culturale, structuri asociative, autoeducaţia. Ne vom referi în cele ce urmează la doi dintre aceşti factori majori, şi anume: biserica şi mass-media.

1. Biserica

Cunoscut este rolul esenţial al lăcaşelor de cult în crearea primelor instituţii de învăţământ, devenit astăzi un factor formator pentru copii şi tineri.

Şcoala pregăteşte sistematic individul în perspectivă intelectuală, morală, civică, estetică etc. Componenta religioasă se adaugă acestora ca ceva firesc, organic, urmărindu-se complementaritatea de ordin instructiv şi formativ. Laturile educaţiei trebuie vizate ca un demers global, integrator şi nu concurenţial.

Biserica compensează nevoia de filiaţie activă pe o linie ideatică, prin excelenţă spirituală, atât de rar realizată în societatea contemporană. Odată cu intrarea copilului în scolaă, biserica îşi dă concursul pentru instaurarea unei faze de educaţie sistematică, explicită, în perspectiva valorilor credinţei.

În favoarea ideii de educaţie religioasă se aduc o serie de argumente :

a. Argumentul cultural. Religia reprezintă o formă de spiritualitate ce trebuie cunoscută de elevi. Nu te poţi considera o persoană culturală dacă nu îţi cunoşti propriile referinţe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexişti. A cunoaşte propriile valori religioase reprezintă o exigenţă ce atrage după sine o bună situare în registrul cultural.

b. Argumentul psihologic. Educaţia religioasă invită la reflecţie, la evidenţierea eului, la autocunoştere. Aceasta poate deveni un prilej de identificare de sine, de descoperire a idealurilor. Se constată ca oamenii credincioşi sunt mai moderaţi, mai cumpătaţi, mai echilibraţi.

c. Argumentul etic. Educaţia religioasă poate aduce un suflu nou în ceea ce priveşte aspectele relaţionale, comportamentele la nivel individual sau social. Religia presupune o normativitate cu un evident conţinut moral. Educaţia religioasă poate constitui o cale operativă de reglementare a conflictelor într-o situaţie dată. Religia nu trebuie impusă cu forţa, mai ales firilor mai rebele, care sunt mai reticente în acest sens.

d. Argumnetul sociologic. Valorile religioase au puterea de a aduce oamenii laolaltă, de a crea legături durabile, de a socializa. Educaţia religioasă formează peroane deschse, ce se manifestă generos prin iubire, dăruire şi întelegerea aproapelui. Orice comunitate are la bază o anumită personalitate spirituală distinctivă.

e. Argumentul istoric. Pentru spaţiul românesc, credinţa crestină a acţionat ca un factor de coagulare şi de perpetuare a neamului. Încreştinarea spatiului românesc a coincis cu procesul de formare a populaţiei româneşti. Importanţi clerici ortodoxşi, greco- catolici etc, s-au implicat în marile evenimente istorice care ne-au marcat evoluţia.

f. Argumentul ecumenic. Formarea religioasă ne predispune şi ne pregăteşte într-o măsură mai mare pentru acceptarea şi înţelegerea aproapelui. În măsura în care elevii îţi încorporează şi îşi înţeleg credinţa proprie, ajung la acea capacitate empatică necesară pentru a întelege credinţa celuilat, a-l cu adevărat.

g. Argumentul teologic. Fiecare religie se perpetuează prin intermediul credincioşilor ei. De aceea, fiecare religie îşi asumă şi un program educaţional care să cultive şi să propage adevărurile de credinţă. Este necesar să se folosească toate mijloacele, inclusiv perimetrul şcolar.

h. Argumentul pedagogic. A fi iniţiat din punct de vedere religios înseamnă a fi educat, a avea capacitatea de a spori educaţia şi de a continua de unul singur. Educaţia în spirit religios poate constitui o cale de perfecţionare a persoanei şi din punct de vedere intelectual, moral, estetic, civic, fizic etc.