Handicapul de Limbaj

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Handicapul de Limbaj.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Cristiana Scutasu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 1 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Extras din document

Constituirea logopediei

Logopedia face parte si ea din sistemul stiintelor psihopedagogiei speciale si poate fi apreciata ca fiind un domeniu deosebit de complex, cu implicatii pertinente atât in activitatea practica, cât si in cea teoretica.

Etimologic termenul de logopedie îsi are originea în grecescul ,,logos” care inseamna cuvant si ,,paidei” care înseamna educatie.Sensul restrictiv acordat logopediei, si anume acela de a educa, si corecta vorbirea (orala sau scrisa) tulburata si respectiv, elaborarea unei tehnici, a unei metodologii adecvate, care sa faca indeplinirea scopului într-un timp cât mai scurt, a accentuat caracterul ei practic.

Acceptiunea moderna a logopediei s-a extins si la prevenirea tulburarilor de limbaj si mai cu seama, in plan teoretic, la studierea mecanismelor psihice si neurofizilogice ale desfãsurãrii limbajului.

Preocupãrile legate de forma vorbirii corecte si înlãturarea unor eventuale dificultati verbale au preocupat pe oameni încã din cele mai vechi timpuri.Spre exemplu, grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire si oratorie.Se aprecia în mod deosebit, arta de a vorbi frumos, cursiv si cât mai pe intelesul auditoriului, ceea ce a ridicat aceastã capacitate la un rang de cinste.

Operele lui Plutarh, Herodot, Heraclit, Platon, Aristotel, Hipocrat contin consideratii interesanta cu privire la preocuparile societatii antice de a forma si dezvolta la toti membrii ei, o vorbire cât mai agreabilã si mai eficientã.

Descrierea pe care o face Plutarh, în „Vieti paralele”, lui Demostene, ilustreazã strqlucit posibilitãtile de modelare a vorbirii sub influenta unor exercitii si ale unor antrenamente de tip psihoterapeutic.Rezultã ca Demostene suferea de o bâlbâiala gravã, cu implicatii in planul interior, marcându-l ca timid, centrat pe sine, necomunicativ, dar prin vointã si exercitii sistematice de dezvoltare a vorbirii a ajuns nu numai sã scape de handicapul respectiv, dar si sã-si transforme întreaga personalitate, devenind marele orator al Antichitãtii.

O pretuire asemãnãtoare, acordatã vorbirii, o gasim si la romani, prin însemnãrile lui Cicero, care in lucrarea „De oratore” scrie: „dacã nu depinde de noi sã avem un glas frumos, de noi depinde sã-l cultivãm si sã-l fortificãm, sã studiem toate treptele de la sunetele grave pânã la cele mai înalte”.

Constituitã pe deplin ca stiintã în prima decadã a secolului al XX- lea, logopedia îsi delimiteazã domeniul fata de foniatrie, termen aparut în unele clinici (ORL), din nevoia preocuparilor fata de tulburarile de voce.Astfel unii specialisti considera ca foniatria are ca domeniu aparte, întretinerea organelor fonatoare si patologia vocala, iar altii ca pe o specializare a logopediei.

În prezent sfera logopediei se extinde asupra tuturor tulburarilor de limbaj si a studiului comunicarii în cadrul relatiilor interumane de dezvoltare a personalitatii, înglobând treptat, în continutul si preocuparile ei, si pe cele ale foniatriei.

Logopedia înscrie în preocuparile sale asemenea deziderate si tocmai prin aceasta ea are, prin excelenta un caracter aplicativ: de prevenire si înlaturare a tulburarilor de limbaj, in vederea dezvoltarii psihice generale a persoanei de a stabili sau restabili relatii cu semenii sai, de a facilita insertia în colectiv, de a se forma si dezvolta pe masura disponibilitatilor sale.

Activitatea logopedica este centrata în special asupra copiilor nu numai datorita frecventei mai mari a handicapurilor de limba dar si pentru faptul ca la acestia vorbirea este în continua structurare si dezvoltare, iar dereglarile aparute au tendinta, ca o data cu trecerea timpului, sa se consolideze si sa se agraveze sub forma unor deprinderi deficitare ceea ce necesita un efort mai mare pentru corectarea lor si înlaturarea efectelor negative asupra comportamentului si personalitatii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Handicapul de Llimbaj.doc