Imaginația și creativitatea la vârsta adolescenței

Introducere

Adolescenţa este perioada cuprinsă între 14/15 ani şi 18/19 ani. Ea nu semnifică numai depăşirea pubertăţii, ci mai ales, ieşirea din societatea de tip totalitar familial şi şcolar şi integrarea în viaţa socială,cu toate caracteristicile ei.

Adolescentul devine independent în modul de a gândi, a judeca, a interpreta, a face proiecte de viitor.

Se consideră că adolescenţa este o perioadă de mare dinamism, tânărul fiind intens preocupat de scopuri şi idealuri sociale, de structurarea rapidă a intereselor sale profesionale, intelectuale şi culturale, o etapă intensă de construcţie interioară. Adolescentul se crede adult şi revendică drepturi ce se cuvin adultului.

Trecerea la liceu nu modifică tipul fundamental de activitate, care tot învăţarea, dar aceasta dobândeşte o nouă semnificaţie pentru adolescent, ea devenind autoînvăţare sau autoinstruire. Apar modificări şi în raporturile sociale cu colegii, aceştia influenţându-l, mai ales, în ceea ce priveşte comportamentul actual şi indicii formali ai statusurilor, în timp ce părinţii îl influenţează într-o mai mare măsură sub aspectul mutual.

Astfel, adolescentul, prin nivelul de structurare a maturităţii lui sociale, prin dezvoltarea şi manifestarea capacităţilor şi aptitudinilor creatoare, devine treptat apt pentru integrarea deplină în societate.

În adolescenţă este structurată gândirea, se consolidează capacitatea tânărului de a opera mental cu conţinuturi abstracte. Vom constata o mare capacitate de interpretare, planificare şi anticipare, o dezvoltare deosebită a spiritului critic. Adolescentul este capabil de o abordare amplă, filosofică a lumii, el posedă o deosebită capacitate de argumentare şi demonstrare.

De asemenea, se descifrează noi aspecte în procesele imaginative, menţionând că imaginaţia reproductivă se dovedeşte, încă, de utilitate la această vârstă. Startul il constituie imaginaţia creatoare, implicată în activitatea de creaţie.

1. Imaginaţia şi creativitatea

Creativitatea este o capacitate mai complexă care face posibilă crearea de produse reale sau mintale,constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit, voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări.

Imaginaţia este acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor, fiind componenta principală a structurii mentale creative şi are la bază două procese fundamentale: analiza şi sinteza.

Dacă imaginaţia lucrează divergent spunem că este speculativă – poate acţiona în trecut pentru a fi reproductivă, sau numai în viitor, fiind anticipativă, adică este creativitatea în forma sa autentică – sau creativă, acţiune a spiritului ce produce o idee nouă, sau descoperă o nouă manieră de surprindere a realului. Imaginaţia necesită un anumit mod de gândire, o anumită supleţe şi dinamică spirituală, care să se remarce, dependentă de aptitudinile profunde ale persoanei, pentru a realiza montarea unor noi sinteze mentale.

Imaginaţia poate avea şi o formă incontrolabilă, patologică (halucinaţiile, coşmarul, complexele de inferioritate, visele) la baza căreia stă dorinţa de evitare sau de ocolire a dificultăţilor, utilizând procesele imaginative ca mijloc de a fugi de realitate şi a menţine un anumit echilibru, de a trăi într-o lume paralelă şi controlabilă.

2. Procesele fundamentale ale imaginaţiei

1. Analiza realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descompunere a unor reprezentări care apoi, prin sinteză, sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau gândite anterior.

2. Sinteza are loc în diferite modalităţi numite „procedeele imaginaţiei”:

a) aglutinarea se produce când părţi descompuse din diferite fiinţe sau obiecte sunt recombinate altfel, dând naştere unor fiinţe sau obiecte cu aspect eterogen (ex. monştrii din mitologia greacă);

b) modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriaşi şi pitici;

c) multiplicarea şerpilor a creat imaginea balaurului cu şapte capete;

d) schematizarea feţei umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anumite trăsături dominante;

e) analogia este procedeu prezent în ştiinţă şi tehnică. Ex. primele automobile semănau mult cu o trăsură fără cai.

3. Niveluri de creativitate

Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică psihicului ce face posibilă opera creatoare.

Conform concepţiei lui A.L. Taylor se disting cinci niveluri de creativitate:

a) Creativitatea expresivă identificată atunci când are loc o liberă şi spontănă exprimare a persoanei, fără preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.

b) Creativitatea productivă apare atunci când persoana şi-a însuşit priceperi şi deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat. Exemplu: cazul unui muncitor calificat care pune în practică tehnici cunoscute, originalitatea fiind minimă.

c) Creativitatea inventivă face posibile invenţiile, îmbunătăţirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate şi difuzate în producţie. Inventatorii sunt destul de numeroşi în întreaga lume.

d) Creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalităţi de exprimare specifice talentelor. Este caracteristică unei minorităţi, unei elite.

e) Creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revolutionează un domeniu ştiinţific, ori la creaţia artistică , deschizând căi noi de abordare, aşa cum a realizat Einstein sau Beethoven.

Orice om este capabil, cel puţin, de creativitate productivă.