Insuccesul școlar

MOTTO:

“Maxima debetur puero reverentia”

(Unui copil trebuie sa i se arate cel mai mare respect) IUVENAL

“Domnia sta in ce stii, nu in ce detii…”

Una din temele importante ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul scolar, o constituie studiul gîndirii sociale sau al atribuirii cauzale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în care omul construieste explicatia cu privire la experientele sale. Indivizii cauta sa înteleaga lumea si sa-i desluseasca determinismele, caci numai astfel asa pot duce la bun sfîrsit actiunile. În cazul în care nu reusesc sa obtina explicatii multumitoare cu privire la evenimentele mediului ce-i înconjoara, ei traiesc o stare de disconfort psihic.

Acum mai bine de doua sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor un apel si un avertisment devenit celebru: “Educatori, învatati sa va cunoasteti copiii !”. Marele pedagog francez semnala o carenta majora a educatiei – ignorarea copilului, a aspiratiilor, a intereselor si posibilitatilor sale.

Fiecare traiectorie scolara are o istorie unica ce poate fi povestita diferit in functie de punctual de vedere adoptat: al elevului, al parintelui, al profesorului.

Cercetarea pedagocica angajata prin traditie în studierea posibilitatiilor înscrise pe agenda factorilor de decizie (continuturile educatiei, succesul sau insuccesul scolar, metodele predarii-învatarii eficiente, etc.) a abordat foarte rar probleme ca cele indicate mai sus, în schimb presa cotidiana, anumite publicatii medicale, parintii si uneori educatorii se întreaba de unde provine “esecul” scolar.

Tema starii de tensiune psihica în care are ca efect esecul scolar al elevilor urmareste sa invite factorii angajati în actul educativ – parinti, profesori, conducerea învatamântului, alte autoritati – la reflectie si luare de atitudine. Asa cum este si firesc, rezultatele anchetelor recent efectuate privind esecul scolar, reflecta etapa istorica pe care o strabatem, cu particularitatiile ei specifice de ordin social si economic, cu câstigurile si neajunsurile inerente, care si-au pus amprenta pe problemele cu care se confrunta elevii.

De remarcat în acest sens sunt: unele aspecte noi survenite în orientarea scolara si profesionala a elevilor, cu implicatii pe termen scurt, dar si de perspectiva în viata economica a tarii, accentuarea unor carente de comunicare între elevi, parinti si profesori, adâncite si de starea materiala precara cu care se confrunta atât familiile, cât si scoala, dar si de o mentalitate cel putin curioasa a unor elevi, punctul de plecare într-o mai putin buna întelegere a conceptului de democratie.

La aceasta se adauga preocuparea conducerii învatamântului în directia reformei sistemului educational si a ridicarii standardului de viata scolara, în ciuda insuficientei bazei economice, a limitelor infrastructurii scolare, a lipsei de calificare a unor educatori, a blazarii si indiferentei altora dintre ei, ca urmare a sentimentului acut de frustrare, datorat nesigurantei si salariilor mici.

Plecând inductiv de la date concrete de viata, cauzele generatoare ale “încruntarii” elevilor – termen generic prin care desemnam starea de tensiune psihica, de la îngândurare, tristete si anxietate, pâna la frica si ura, în care se rasfrânge negativ nu numai asupra activitatii lor dominante, învatatura, dar si asupra personalitatii lor în proces de formare, ajungem în finalul acestui studiu la sensibilizarea educatorilor (parinti, profesori) pentru a constientiza consecintele de natura predominant medicala, psihologica, sau pedagogica, pe care le antreneaza în viata elevilor unele conduite sau relatii inadecvate cu acestia, cu efect educativ acela de a preveni didactogenia la elevi. .

‚R. Lazarus si S. Folkman, în 1984, în lucrarea "Stress, Appraisal and Coping", arata ca parerile despre control sînt diferite si conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent cle gradul în care o persoana se simte provocata sau amenintata de cerintele vietii. Un simt al amenintarii intervine atunci cînd o persoana se îndoieste de abilitatea ei de a învinge cerintele importante ale vietii. Daca o persoana este amenintata, este de asteptat sa devina anxioasa sau îngrijorata. Pe de alta parte, intervine un simt al controlului cînd ea crede ca poate, cu un efort considerabil, sa conduca solicitarile vietii si se centreaza pe ele ca sa faca experienta placuta.

De remarcat este explicarea didactogeniei care desemneaza o stare patologica de anxietate si depresiune, învaluita la unii elevi, ca urmare a greselilor didactice ale educatorilor. (F. Marcu si C. Mancea – Dictionar de neologisme – ed. III, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1978, p.343).

Fritz Heider , initiatorul teoriei atribuirii a fost cel care atras atentie cercetatorilor asupra importantei inferentelor pe care le face simtul comun cu privire la evenimentele din mediu. El asezat nevoia de întelegere, de ordine, de coerenta logica între motivele umane fundamentale.

În conceptia lui, cauzele pe care le atribuim comportamentelor celorlalti sunt de doua feluri:

- factori interni (de pilda, motivatia persoanei);

- factori externi (situatia, presiunea sociala).

Cauzele “încruntarii” elevilor pot fi multiple de la cele mai neînsemnate: trezirea “prea de dimineata”, admonestarea din partea unui membru al familiei, o neântelegere cu unul dintre frati, cu unul dintre colegi, o stare morbida trecatoare, pâna la situatii dramatice create de împrejurarile inevitabile ale existentei, decesul unui parinte sau a unei rude apropiate, distrugerea locuintei în urma unei calamitati naturale, suferinta unei boli incurabile, etc.

Insuccesul scolar (ramânerea în urma la învatatura, esec scolar ) consta în neândeplinirea de catre elevi a cerintelor obligatorii din programe, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate.

CAUZELE ESECULUI SCOLAR :

cauze de ordin fizio-psihologic.

- tulburari somatice, neurologice, endocrine;

- tulburari legate de pubertate;

- deficiente sezoriale;

- boli specifice vârstei;

- insuficiente ale elaborarii intelectuale;

- inteligenta scolara sub limita;

- instabilitate neuromotorie, etc.