Învățământul la distanță

Abordarea învăţământului la distanţă ca modalitate alternativă sau complementară de a face educaţie porneşte de la asigurarea şi respectarea unor criterii de calitate în ce priveşte aspectele pedagogice, academice, administrative, tehnice.

Conceptul pregătire pentru viaţă, care a constituit multă vreme un obiectiv major al sistemelor educative din întreaga lume, a devenit redundant în perspectiva deschisă de uriaşele transformări din societate datorate schimbărilor tehnologice şi economice. Cu treizeci de ani în urmă, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi privită ca o opţiune pentru o vârstă cu mai mult timp liber. Acum a devenit o necesitate. Ofertele de educaţie şi pregătire au devenit segmentate şi diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor care plătesc pentru module educative ajustate pe propriile nevoi.

Educaţia la distanţă este doar o expresie a acestei noi orientări spre consumator a diverselor instituţii de pregătire. Acumularea de credite şi transferul, modularizarea cursurilor sunt părţi ale aceleiaşi transformări de structură a sistemului de învăţământ.

Rezultatele cercetărilor de până acum, realizate în ţările cu tradiţie în educaţia prin corespondenţă, relevă faptul că învăţământul la distanţă este la fel de eficient ca formele tradiţionale de educaţie, cu condiţia unei proiectări corespunzătoare. Spre exemplu, la cererea Federaţiei Americane a Profesorilor şi Asociaţiei Naţionale pentru Educaţie, Institutul pentru Politici Educaţionale din Statele Unite a iniţiat o cercetare privind eficacitatea educaţiei la distanţă, care s-a dorit a fi o analiză a "ceea ce ne spun cercetările în domeniu şi ceea ce nu ne spun" (The Institute for Higher Education Policy. What’s the Difference? A Review of Contemporary Research on the Effectiveness of Distance Learning in Higher Education. 1999. [online] http://www.ihep.com, p. 6.). Raportul sugerează că multe dintre întrebările esenţiale despre modul în care se realizează predarea-învăţarea la distanţă nu primesc răspuns. Este oare mai potrivită educaţia la distanţă pentru anumite obiecte de învăţământ decât pentru altele? Este mai potrivită pentru anumiţi studenţi? Care sunt cauzele abandonului în cadrul cursurilor la distanţă? Sunt bibliotecile şi sursele de informare suficiente? Ce elemente sunt necesare pentru ca un student să absolve cu succes un curs la distanţă şi cum pot fi evaluate acestea? Evaluarea studenţilor în clasele la distanţă este diferită de evaluarea tradiţională? Problemele administrative afectează calitatea instruirii la distanţă?

Demersul cercetării asupra educaţiei la distanţă este departe de a fi clarificat problemele conturate de această formă de predare-învăţare mereu în expansiune.

Oricum, noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării au dat o mână de ajutor instituţiilor de învăţământ superior în concentrarea asupra scopului esenţial al instruirii. Realitatea ne indică o cerere masivă de cursuri în tehnologia învăţământului deschis şi la distanţă, grefată pe o nevoie tot mai mare de educaţie continuă. Problema care se pune în aceste condiţii este aceea de a creşte eficienţa programelor existente şi proiectarea altora, pe baza unei teorii pedagogice a educaţiei la distanţă care să susţină practica la toate nivelele.

1. Educaţia la distanţă – definiţii

Teoria pedagogică a învăţământului la distanţă porneşte de la încercările de definire a educaţiei la distanţă. Istoric, educaţia la distanţă însemna studiul prin corespondenţă, însă accepţiunile actuale tind să fie mai apropiate de metode de transmitere a materialelor susţinute de tehnologii audio, video şi (mai frecvent şi deschizând mai multe posibilităţi) prin Internet.

În general, se vorbeşte despre educaţie la distanţă atunci când profesorul şi studentul (studenţii) sunt separaţi prin distanţă fizică şi tehnologia (audio, video, reţele de calculatoare, material tipărit), îmbinată uneori cu comunicarea faţă în faţă, este folosită pentru instruire (Engineering Outreach Staff de la Universitatea Idaho – Distance Education at a Glance). Un alt numitor comun al definiţiilor de până acum este caracteristica acestui sistem de a augmenta oportunităţile de învăţare ale studenţilor, prin eliminarea obstacolelor de ordin spaţial, temporal sau a impunerii unui ritm de învăţare. Se asigură astfel posibilităţi de studiu unor categorii largi de persoane, fără întreruperea activităţii lor profesionale. Aceasta este de fapt şi caracteristica principală, care face ca sistemul să fie deosebit de viabil pentru ciclurile superioare, pentru educaţia permanentă, pentru învăţământul vocaţional, şi îl situează potenţial printre cele mai solicitate tipuri de sisteme de educaţie ale viitorului.

O excelentă definiţie cu valoare operaţională o dă Consiliul pentru Educaţie şi Instruire la Distanţă: "Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială şi logică pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. La sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite prin fax sau e-mail, către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre corectare, clasare şi orientare tutorială pe problemele temei de studiu. Sarcinile corectate sunt înapoiate, acest schimb asigurând o relaţie student-profesor personalizată." (Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă – http://www.detc.org/)

Unii autori investesc cu semnificaţii deosebite interacţiunile dintre studenţi, poate pentru că aceasta este una din direcţiile spre care sistemul de instruire la distanţă îşi va depăşi limitele. Alţi autori accentuează rolul mediator al profesioniştilor educaţiei – punerea în legătură a studenţilor cu resursele educaţionale de oriunde din lume fiind considerat unul dintre cele mai importante avantaje ale educaţiei la distanţă prin Internet – în contextul actual al digitizării culturii, varietăţii surselor de informare şi dificultăţii de orientare în câmpul informaţional.

Definim educaţia la distanţă ca o experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în manieră proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la coprezenţă sau sincronicitate. Medierea se realizează prin modalităţi diverse, de la material tipărit (prin corespondenţă), la tehnologii audio, video sau noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării. (Istrate, Olimpius. Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor. Botoşani: Agata, 2000, p.25.)