Metode moderne versus metode tradiționale de predare

Introducere

Procesul de invatamant este activitatea instructiv – educativ complexa, prin care elevii dobândesc un sistem de cunostinte, priceperi, deprinderi, capacitati, competente, achizitii intelectuale si motrice, prin care îsi formeaza conceptia despre lume, convingerile morale, trasaturile de caracter, precum si aptitudinile de cunoastere, cercetare si creatie.

Aceasta activitate instructiv-educativa este influentata de o multitudine de factori prin care enumeram : factorii biologici, factorii sociali, factorii psiho-pedagogici.

Cel mai marcant factor asupra procesului de invatamant este factorul pedagogic care prin metodele de predare adoptate de cadrul didactic poate determina ca un elev / student sa ajunga la succes sau insucces scolar.

Analizarea metodelor moderne si traditionale de predare este foarte importanta in activitatea unui cadru didactic deoarece prin intermediul lor se realizeaza procesul de invatamant. Folosirea celor mai adecvate metode de predare în funcţie de vârstă, dezvoltarea gândirii, experienţa faptică a elevului, materie, precum şi de scopul urmărit ne ajuta in modelarea acestora ca lutul ce i-a forma pe care noi o dorim, elevii se dezvolta din punct de vedere fizic, psihic, se maturizeaza. Forma pe care noi vrem sa le o dam conteaza foarte mult prin modul cum ne exprimam, cum ne arajam lectia, ce spunem, cat spunem, ce exemple dam etc.

Alegerea, din varietatea metodelor de învăţământ, pe cele considerate cele mai eficiente pentru o anumită activitate didactică, este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului. În luarea acestei decizii, cadrul didactic ţine seama de următoarele considerente: obiectivele pedagogice urmărite; specificul conţinutului de învăţat; particularităţile elevilor; condiţiile materiale locale (mijloace de învăţământ, spaţiu şcolar etc.); timpul disponibil; propriile sale competenţe pedagogice şi metodice. În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre metodele moderne de predare –învățare sau despre metode active si interactive de învățare. La început se credea ca aceste metode ar fi doar un moft , dar cu timpul, după ce aceste metode au câștigat tot mai mult teren în fața celor tradiționale, s-a dovedit că sunt eficiente, interesante, menite să-i prindă pe elevi în mrejele gândirii active la lecție. Metodele moderne de predare au multiple valenţe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativităţii, implică activ elevii în învăţare, punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei şi opinii proprii argumentate, de a le comunica şi celorlalţi, de a sintetiza/ esenţializa informaţiile. Se bazează pe învăţarea independentă şi prin cooperare,iar elevii învaţă să respecte părerile colegilor.

Alternarea metodelor de învăţământ, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativităţii cadrului didactic.

Metode de predare tradiţionale versus metode de predare moderne

Metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a profesorului si elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.

Metoda are un caracter poli-funcţional deoarece poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative. Opţiunea profesorului pentru o anumită metodă de învăţământ constituie o decizie de mare complexitate. Alegerea unei metode se face ţinând cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor şcolare, de natura mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi competenţa didactică ale profesorului.

După C. Moise , metodele de predare se clasifica in :

1. Metode de predare-asimilare tradiţionale - cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern :

a. expunerea didactică

b. conversaţia didactică

c. demonstraţia

d. observarea

e. lucrul cu manualul

f. exerciţiul

2. Metode de predare-asimilare de dată mai recentă (moderne) - determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul)

a. algoritmizarea

b. modelarea

c. problematizarea

d. instruirea programată

e. studiul de caz

f. metode de simulare (jocurile, învăţarea pe simulator)

g. după unii autori, şi învăţarea prin descoperire

În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.

Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.

Metode tradiţionale

1. Expunerea didactica este o metodă ce a beneficiat de o îndelungată utilizare în procesul de învăţământ, de unde încadrarea ei între metodele tradiţionale ale şcolii de pretutindeni.

Importanţa utilizării metodei expunerii în general reiese din faptul că, pe de o parte, scurtează timpul însuşirii de către elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de altă parte, ea constituie o ocazie permanentă pentru educator de a oferi educatului un model (sau o sugestie de model) de ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a informaţiei din diverse domenii.

În funcţie de vârsta elevilor şi de experienţa lor de viaţă, poate îmbrăca mai multe variante: povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară.

Povestirea este folosită atunci când se doreşte prezentarea informaţiei sub formă descriptivă sau narativă cu respectarea ordinii în timp sau spaţiu a obiectelor, fenomenelor şi evenimentelor.

Locul principal în cadrul povestirii îl ocupă prezentarea faptelor, iar pe cel secund explicaţiile, acestea fiind nelipsite. Ea este o naraţiune simplă, fiind folosit un limbaj expresiv, utilizată cu precădere la clasele mici.