Metodologia documentării, prelucrării și organizării informațiilor științifice

Fixarea şi transmiterea informaţiilor

Conţinutul şi intensitatea transferului de informaţii, modalitãţile şi formele de receptare, prelucrare şi obiectivare a informaţiilor, precum şi traseele directe sau mediate pe care le urmeazã aceste sisteme de operaţii constituie obiectivul analizelor ce urmeazã. Începem analiza propusã cu inventarierea pricipalelor documente sau categorii de produse ale muncii ştiinţifice, cu care elevii, studenţii, cercetãtorii şi orice om doritor de informare opereazã cotidian. Vom defini documentele drept cele mai importante mijloace scrise de transmitere a informaţiilor ştiinţifice în spaţiu şi timp. Principalele tipuri de documente sunt urmãtoarele: a) documente primare (surse în care este fixatã direct conţinutul unei activitãţi de cercetare şi de creaţie). Dintre acestea, reţinem: raportul ştiinţific şi tehnic, disertaţia, proiectul şi documentaţia tehnicã, lucrãrile prezentate la diferite manifestãri ştiinţifice, periodicele, revistele ştiinţifice, articolele, ziarele, invenţiile şi descrierile de invenţii, culegerile de lucrãri ştiinţifice, monografiile, manualele ş. a. b) documente secundare (surse rezultate din prelucrarea analiticã şi sinteticã a informaţiilor cuprinse în documentele primare, cu scopul semnalãrii acestora). Dintre acestea reţinem: cataloagele, bibliografiile, indexurile, reviste de referate, documente terţiare ş. a.

2Sistematizarea, clasificarea şi regãsirea informaţiilor

Suportul eficienţei activitãţii intelectuale îl constituie edificiul operaţional bazat pe sistematizarea informaţiilor cuprinse în diferite documente sau surse anterior analizate. La nivelul acestui proces, douã operaţii sunt fundamentale: clasificarea informaţiilor şi regãsirea informaţiilor. Clasificarea sau ordonarea constã într-o acţiune de grupare raţionalã, în clase şi subclase, a pãrţilor universului informaţional, permiţând apoi, regãsirea rapidã a faptelor, datelor sau ideilor. Cea mai cunoscutã clasificare, acceptatã internaţional, are la bazã criteriul diviziunii universului cunoştinţelor umane în clase şi subclase. Principiul diviziunii este cel zecimal, propus de bibliologul american Melvin Dewey, in 1876, şi perfecţionat ulterior. Sistemul este cunoscut astãzi sub numele de clasificare zecimalã universalã (CZU). Schema ei liniar ierarhicã se bazeazã pe împãrţirea totalitãţii cunoştinţelor în zece clase, la rãndul ei, tot succesiv, din nou în câte zece subclase. Tabelele de bazã sunt urmãtoarele:

0. Lucrãri cu caracter general. Bibliografie. Biblioteconomie;

1. Filosofie. Psihologie. Logicã. Epistemologie.Eticã;

2. Religie. Teologie.Ateism;

3. Stiinţe sociale, inclusiv pedagogie. Ştinţe juridice. Administraţie;

4. Clasã literarã;

5. Matematicã. Ştiinţele naturii. Fizicã;

6. Ştiinţe aplicate. Medicinã. Tehnicã. Agriculturã;

7. Arte. Sport;

8. Lingvisticã. Beletristicã. Literaturã;

9. Geografie. Istorie. Biografii;

În cadrul fiecãrei clase indicii sunt orânduiţi de la general la particular. Sistemartizarea presupune, adesea, şi realizarea unei alte operaţii paralele cu clasificarea, şi anume indexarea. Aceasta constã în determinarea subiectului principal (sau a subiectelor principale) tratat într-un document şi redactarea lui cât mai concisã, cu ajutorul unei expresii formate din unul sau mai multe concepte sau noţiuni fundamentale, exprimate prin 1 pânã la 15 cuvinte. Regãsirea informaţiilor este, de asemenea, un proces destul de complex. Cel mai frecvent el presupune parcurgerea a patru etape esenţiale:

a) Cãutarea informaţiilor prin care au fost simbolizate şi indexate sursele, folosindu-se liste de cuvinte, dicţionare, tezaure, coduri speciale;

b) Utilizãnd aceste coduri- cuvinte, cercetãm un index pentru a gãsi toate referinţele şi informaţiile conexe din diferite sisteme de referinţã;

c) De la sistemele de referinţã localizãm documentele;

d) Extragem şi supunem prelucrãrii informaţiile dorite.

Procesul cãutãrii unui subiect care rãspunde la o cerere specificã a celui ce studiazã într-o bibliotecã este, în fapt, o muncã de cercetare, care trebuie învãţatã şi exersatã pe tot parcursul şcolaritãţii.

2.1. Prelucrarea, condensarea şi organizarea informaţiilor

Prelucrarea, condensarea şi organizarea informaţiilor (PCO) într-un proces selectat, sistematizat şi redus ca dimensiuni derivã din nevoia operãrii cu un volum mai mare de informaţii în şcoalã, din necesitatea orientãrii rapide a elevilor într-un conţinut, a formulãrii unor judecãţi evaluative privind valorificarea lor, precum şi din ţinerea la curent cu cele mai noi achiziţii într-un domeniu, prin accesul rapid la ele. Dintre cele mai uzuale metode, tehnici, scheme şi produse logice rezultate din prelucrarea, condensarea şi organizarea informaţiilor ne vom ocupa de:

A. Titlul- reprezintã tehnica şi forma cea mai simplã de PCO a informaţiilor, constând în redarea esenţei acestora sub o formã extrem de concisã. Standardele internaţionale recomandã ca esenţialã respectarea principiului: titlul sã conţinã cel puţin 6 cuvinte semnificative pentru a surprinde conţinutul, dar sã nu depãşeascã, pe ansamblu, 12 cuvinte.