Mineralogie

Pentru ca un mineral sa fie considerat piatră pretioasă trebuie luat în considerarea

singurul factor aparent relevant în cazul de față și anume frumusețea conferită de un întreg cumul

de calități și particularități ce conferă acestuia valoare și posibilitatea de a fi folosit în bijuterie.

În condițiile în care piatra este transparentă, cu o cromatică vie, sau deține calități optice, și

duritate ce permite prelucrarea aceasta poate fi caracterizată ca fiind un nestemat. Raritatea este

o altă calitate care influențeză valoare pietrelor pretioase- sticla colorată poate fi estetică în

termeni da transparență sau culoarea dar acestea nu-i conferă valoare. Raritatea poate fi afectată

de rezervele existente și de ce nu de cerere.

Pietrele prețioase au reprezentat în scurgerea timpului istoric idee de frumos, căreia i s-a

asociat destul de repede ideea de bogăție și miracol. Dacă prima a determinat dezvoltarea

simțului estetic al omului, a doua s-a dovedit a fi „nefastă și generatoare a unui întreg cortegiu

dezlănțuit de patimi și nenorociri” (Pietre și Metale Prețioase- Teofil Gridan).

Drumul ornamentației personale pornește anterior Paleoliticuli, dovadă fiind obiectele

descoperite în peșteri. Pe acest drum care traversează prezentul, pietrele prețioase prin

frumusețea, durabilitatea și raritatea lor reprezentând adevărate valori ale omenirii. Urme ale

acestui parcurs sunt concretizate în legende, au apărut tradiții și informații prezente într-o serie

de texte, chiar și pe hărți. În umbra incertitudinii care planează asupra începutului de drum,

rămâne convingerea căpietrele prețioase au fascinat și fascinează încă omenirea.

Informații despre pietrele prețioase au apărut cu milenii în urmă, fiind inserate în filosofia

naturală - una din științele fundamentale ale epocilor timpurii. Datele de observație acumulate au

condus la apariția unei noi discipline - gemologia.

Gemologia se ocupă cu studiul propriu zis al pietrelor prețioase și a apărut în secolul

trecut în Marea Britanie și în Franța. Fără a se subtitui mineralogiei, ea este ramura independentă

a cunoașterii rezultatelor proceselor ce duc la formarea pietrelor și metalelor prețioase.

“A gem is not polished without rubbing, nor a

man made perfect without trials”

Chinese Proverb

4

DIAMANT

Proprietăți:

Formula chimică: C

Sistem de cristalizare: cubică

Habitus: octaedric

Culoare: de regulă incolor, uneori cenușiu-pal, rar verzui, galbui, violaceu, verde desticlă, vișiniu, negru

Duritate: 10

Greutate specifică: 3,52 g/cm3

Clivaj: perfect

Spărtură: sidefie, așchioasă

Luciu: putenic diamantin

Transparența: transparent

Refringență: 2,417 la diamantul incolor, 2,460 îm imersie mărită

Dispersie: 0,046

Pleocroism: absent

Absorbție: lini limpezi 478 nm

La început a fost întrebuințat în stare brută în India acum aporximativ 800 î.e.n.

Prelucrarea diamantului, mai precis tăierea și lustruirea a început să se dezvolte în Evul Mediu,

de atunci până acum au fost prelucrate peste 500 milioane ce carate (1carat=0,2 g).

Ca piatră prețioasă diamantul se întrebințează în general pentru bijuterie, celelalte

varietăți au importanță industrială.Cuțitele cu diamante au făcut posibilă prelucrarea mai rapidă

și mai precisă a metalelor, diamantul este folosit pentru tragerea în fire metalice a Tungstenuli

ssu pentru becuri, discurile abrazive de praf de diamant sunt folosite pe o scară largă în șlefuirea

pietrelor semiprețioase, carotajul cu diamante a devenit una dintre cele mai utile metode de

exploatare geologică, în industia minieră săparea găurilor de pușcare se face deasemenea cu

sfredele inserate cu diamante.

Diamantul cristalizează printe primele minerale de origine magmatică la adâncimi mari și

în condiții de presiune și temperatură ridicate.Originea sa constă în carbonul dizolvat în magmă,

considerat de unii element magmatic, iar de alții substanță nemagmatică ajunsă în magmă prin

dizolvarea unor substanțe carbonatice de către topitura magmatică. Dimantul se asociază genetic

cu roca ultrabazaltică numită kimberlit și numai ca o raritate mineralogică se menționează și în

alte tipuri de rocă (diabaze, eclogite) și în meteoriți .

Există zăcăminte primare de diamant siuate în roca în care s-au format și zăcăminte

secundare, când diamntele sunt remaniate (transportate) în sedimente de diferite vârste și în

aluviunile râurilor. Aici ne interesează doar zăcămintele primare. Zăcămintele de diamnat aparțin

următoarelor tipuri genetice: protomagmatice, asociat cu kimberlite sau cu alte roci ultrabazice;

aluviuni de râuri și de terase; aluviuni submarine, situate în apropierea țărmului.

5

Prima țară producătoare de diamant a fost India. După descoperirea zăcămintelor din Africa,

producția a crescut treptat, aportul zăcămintelor aluvionare este de 90% în greutate și 91% în

valoare.

Cele mai importante zăcăminte de pe glob se suprapun unor formațiuni geologice numite

scuturi sau platforme: (Scutul Siberian, African, Indian). Principalele regiuni diamantifere din

lume se află în Republica Sud-Africană, Namibia, Republica Zair și Rusia. Zăcăminte secundare

se cunosc în toate regiunile de exploatare a zăcămintelor primare, și în alte numeroase formațiuni

unde zăcămintele primare sunt numai presupuse: (Brazilia, Venezuela, India etc.).