Morală și Moralitate la Școlarul Mic

O caracteristică a omului şi a umanităţii o constituie moralitatea. Moralizarea fiinţei umane este una dintre sarcinile educaţiei dintotdeauna. În şcoală, se urmăreşte formarea conştiinţei educaţiei morale şi formarea conduitei morale, dar pentru aceasta trebuie ca învăţătorul să cunoască bagajul moral al copilului şi modul în care îl poate îmbogăţi. Apoi, aceste atitudini, aptitudini, conduite ale copilului trebuie corelate sau îmbinate cu ceea ce numim generic morală socială, deoarece copilul va deveni parte a societăţii în care trăieşte, se va supune sau nu valorilor societăţii, dar va acţiona în conformitate cu acestea.

Există un sens filosofic al moralei, ce reuneşte conduitele regulate, faptele de viaţă cu semnificaţia lor, specifică unei societăţi date. Acestea constituie morala socială. Morala individuală solicită cunoaşterea şi încorporarea moralei sociale în structura personalităţii şi a conduitelor – valorile moralei sociale devenind astfel modul de a evalua şi acţiona individual. Problemele cele mai imprtante ale moralei se centrează în jurul modului cum se dezvoltă în viaţă strandardele interiorizate cu privire la bine şi rău; cum se dezvoltă judecata morală; cum se formează deprinderile de autocontrol, necesar în satisfacerea standardelor interiorizate (ale dorinţelor, intereselor, năzuinţelor etc.). Morala – formă a conştiinţei sociale, care reflectă ansamblul concepţiilor, ideilor şi principiilor (normelor) care călăuzesc şi reglementează conduita oamenilor în relaţiile personale, în familie, la locul de muncă şi în societate în general. Judecata morală presupune evaluare (şi cel mai ades autoevaluarea) unor comportamente şi situaţii prin raportarea lor la cerinţele morale impuse de ambianţa social-istorică a individului. Ea se formează prin învăţarea socială şi însuşirea critică a modelelor de conduită promovate de societate. Dezvoltarea morală este un proces activ de organizare a experienţei în structuri cu semnificaţie crescândă, prin care valorile morale sunt văzute dintr-o perspectivă nouă.

Dezvoltarea gândirii morale se realizează progresiv, implicând parcurgerea ordonată a unor stadii ale inteligenţei, acest progres fiind caracterizat de o gândire cu o calitate particulară. Judecata morală este văzută ca dezvoltându-se în concordanţă cu trecerea de la gândirea preoperaţională şi apoi la cea operaţional-formală. Astfel, dezvoltarea morală se realizează pe măsură ce copilul acţionează, transformă şi modifică lumea din jurul lui, fiind totodată influenţat de consecintele acţiunii sale. Măsura dezvoltării gândirii în ansamblu, este prin urmare o măsură şi a dezvoltării morale în particular.

Se remarcă prezenţa complementară a două tipuri de morală în spaţiul existenţial al copilului: morala heteronomă – morala în care domină raporturile de constrângere, autoritarism, obligativităţi severeimpuse din exterior. Copiii percep regulile morale ca fiind absolutiste, rigide şi nemodificabile. Pe măsură ce copilul se apropie de adolescenţă, se dezvoltă stadiul al doilea. Morala autonomă – o morală a cooperării, în care ansamblul regulilor de convieţuire emană din aspectul mutual, din trăirea interioară intensă a sentimentului de egalitate, echilibru – sursa internă a sentimentului de datorie, a cerinţelor de cooperare. Această morală, în condiţiile dezvoltării ample a inteligenţei şi a slăbirii autorităţii părinţilor, se caracterizează prin felxibilitate, raţionalitate şi conştiinţă socială. Dezvoltarea completă a judecătii morale presupune trecerea de la morala de tip heteronom la cea de tip autonom. Dezvoltarea morală se realizează în paralel cu dezvoltarea cognitivă, fapt ce explică, după Piaget, limitele moralităţii eteronome prin raportare la limitele gândirii preoperaţionale şi concrete (egocentrismul, realismul intelectual). Pe măsura dezvoltării perioadei operaţiilor formale, moralitatea devine mai flexibilă şi mai orientată social (L. Kohlberg).

Comportamentul moral se învaţă. Performanţele sale sunt diminuate în cazul elevilor cu discernământ scăzut sau a acelora care cresc într-un mediu social care oferă modele comportamentale străine de valorile morale acceptate. Comportamentul moral se obiectivează în forme observabile a conduitei, deoarece în evoluţia stărilor de conştiinţa ale copilului se produc unele transformări de care este necesar să se ţină seama. Acest aspect a fost evidenţiat de către Jean Piaget în lucrarea „Judecata morală la copil”, în care arată că, mai întâi, copilul respectă litera regulii morale (ceea ce e dezirabil). Suportul psihologic fundamental al susţinerii comportamentului moral este cel afectiv, cu mult mai important decât cel raţional, iar cea mai veche şi mai directă modalitate de achiziţionare a comportamentului moral se realizează pe baza modelelor comportamentale pe care le oferă comunitatea – în speţă – şi în primul rând – familia, pe structura a ceea ce e bine şi ceea ce e rău, in interesul pe care familia îl atribuie binelui şi răului.