Particularități ale învățării la copii cu CES

Învăţarea umană reprezintă o activitate psihică foarte complexă, deosebit de importantă pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe (învăţare cognitivă), de operaţii mintale(învăţare formativă), de deprinderi în domeniul vorbirii, citirii,scrierii şi calculului (învăţare instrumentală), de sentimente(învăţare afectivă), de comportamente şi deprinderi manuale(învăţare practică), de atitudini şi comportamente civice (învăţare morală).

După Gh. Radu, 1999, “ învăţarea şcolara(se desfăşoară organizat, instituţionalizat în şcoală) reprezintă forma tipică specifică prin care se efectuează învăţarea la om, forma ei completă cea mai înaltă, deoarece la nivelul ei învăţarea nu decurge pur şisimplu de la sine, ci este concepută, anticipată şi proiectată să decurgă într-un fel anume, ca activitate dominantă”

Învăţarea eficientă se bazează pe înţelegere, pe descoperirea activă de cel care învaţă a demersurilor proprii domeniului studiat, pe căutarea de soluţii şi rezolvarea situaţiilor problemă.La elevii cu C.E.S, în raport cu tipul şi gravitatea dificultăţilor întâmpinate sau de caracterul handicapului, atât înţelegerea,stocarea, cât şi aplicarea informaţiei şi a experienţei sunt stânjenite sau chiar blocate.

Didactica învăţării pentru aceste categorii de persoane îşi propune să găsească sau să elaboreze acele modalităţi de abordare a elevilor respectivi, care să asigure deblocarea procesului învăţării, diminuarea dificultăţilor întâmpinate în acest proces, înlăturarea barierelor din calea adaptării.În acest scop, se pune un accent deosebit pe orientarea ludică si afectivizarea activităţilor de învăţare, pe eşalonarea materialului de învăţat în secvenţe bine delimitate, dar temeinic înlănţuite între ele, pe utilizarea de metode de lucru intuitive, verbale şi practice, pe însuşirea unor instrumente specifice de comunicare şi învăţare (limbaj mimico-gestual, alfabetBraille s.a.), pe asocierea şi integrarea activităţilor de învăţare cu activităţi de terapie complexă şi specifică (ergoterapie, meloterapie,terapia tulburărilor de limbaj, terapia tulburărilor de psihomotricitate) .

Copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de organizarea învăţării în functie de cerinţele lor educative.

Acest tip de problematică cere educatorilor si profesorilor în primul rând urmatoarele actiuni complexe care se referă la întreaga clasa,deci la toti copiii :

a)cunoasterea copiilor , a particularitatilor lor si a diferentelor dintre ei;

b)individualizarea invatarii;

c)folosirea strategiilor deschise;

d)amenajarea corespunzatoare a ambientului astfel incat el sa devina factor de interventie in invatarea si remedierea problemelor de invatare;

e)valorizarea relatiilor sociale de la nivelul clasei si al scolii in favoarea procesului de invatare prin cooperare si a parteneriatului educational.

Principala cerinţă faţă de învăţare este individualizarea metodelor folosite pentru copiii cu dificultăţi de învăţare. Referitor în mod ţintit la elevii care întâmpină dificultăţi, este necesar ca profesorii să cunoască şi să poată folosi o serie de strategii didactice cu care sa identifice şi să sprijine rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă. În acest caz este de dorit ca profesorul clasei să respecte următoarele cerinţe:

- să cunoască bine dificultăţile de învăţare ale fiecărui elev, modul lor de manifestare şi domeniul în care apar;

- să se asigure că elevii aflaţi în situaţie dificilă au achiziţionate aptitudinile prealabile;

- să adapteze materialul didactic folosit la fiecare temă;

- să procure material de sprijin atunci când este nevoie;

- să-şi rezerve un timp necesar în fiecare oră pentru a evalua eficacitatea activităţilor de învăţare şi de predare. În aceste condiţii este evidentă grija profesorului pentru organizarea unor situaţii de învăţare la care să participe toţi elevii inclusiv cei cu dificultăţi.