Plagiatul universitar

Aspectele cu privire la tema plagiatului a reușit, în cea de-a doua decadă a secolului XXI s-a acutizat în mai multe domenii de activitate dar și în mediul academic, unde acuzațiile privind însușirea unor idei fără a respecta principiile dreptului de autor, cunoaște o dezvoltare facilitată și de diversificarea mediului online, de apariția în format electronic a cărților dar și a programelor care au rolul de a regăsi similitudini în textele analizate.

Conform „Dicționarului de neologisme”, „a plagia” definește acțiunea de „a lua, a fura ideile, expresiile, invențiile cuiva și a le prezenta drept creații proprii, a publica pe numele său fragmente din lucrarea altuia, a comite un furt literar” .

În ceea ce privește cadrul legislativ, Legea nr. 206/2004 stabilește normele de conduită, standardele de etică care trebuie respectate, iar o încălcare a acestora o reprezintă plagiatul.

Fie că vorbim despre elevii claselor gimnaziale și liceale, dar și în rândul studenților situația este una incertă, plagiatul, iar în rândul elevilor de liceu mai ales, dacă nu este încurajat, totuși este tratat ca un fenomen necesar în pregătirea intelectuală a tânărului. Ca student al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, consider că la începutul anului universitar a fost marcat de nenumărate necunoscute, plagiatul fiind încă o dilemă pentru tănărul student, și de cele mai multe ori acesta ajunge în situația de a fi incapabil să-și finalizeze „proiectele” care i-au fost atribuite spre realizare și expus astfel să apeleze la plagiat. Printre cauzele care determină un astfel de comportament se află la bază învățământul liceal, unde elevului nu îi sunt expuse un bagaj minimal de cunoștiințe cu privire la redactarea unei lucrări, ci este supus acelorași comentarii și referate regăsite în cărți special concepute cu acest rol, dar mai ales pentru noua generație se apelează la plagiatul online, ambele situații având rolul de a limita gândirea tânărului.

Grupul pentru Reforma Universitară (G.R.U.), format din profesori de la Universitatea de Vest din Timișoara, care se pronunță pentru reformarea sistemului educațional românesc. În conformitate cu normele europene, a semnalat în mod repetat existența unor nereguli și disfuncții din învățământ, care blochează procesul de reformă. G.R.U. a atras atenția asupra prezenței în universitățile din România a unor persoane care nu dețin calificare academică și care s-au strecurat în mediul universitar pe ușa din spate, uzând de plagiat, declarații false și impostură. Asemenea cazuri au fost dezvăluite tot mai des în ultimii ani, un rol important l-a avut în

devoalarea impostorilor academici revenindu-i presei.

În pofida definirii și descrierii relativ sumare a plagiatului în legislația națională, se cuvine ca universitățile românești să își asume răspunderea publică de a combate acest fenomen ce constituie o ilegalitate și o abatere de la normele deontologice ale universităților de elită ale lumii.

Problema plagiatului intră în sfera deontologiei academice, adică ține de normarea conduitei și moralității comunităților academice în virtutea unor valori, principii și standarde autoimpuse. Deși stabilirea acestor jaloane de moralitate academică nu depinde în principal de consecințele acțiunilor, acestea sunt determinante în judecarea și sancționarea acțiunilor și comportamentelor din lumea academică. Cu scopul de a se preîntâmpinarea astfel de situații când studentul este pasibil de plagiat, a fost întocmit de către de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (A.N.O.S.R.) și Societatea Academică din România (S.A.R.) un ghid de scriere academică pentru studenți, și în care sunt prezentate detaliat cele 4 tipuri de citare utilizate la nivel internațional dar și cel propus de Academia Română. Astfel, studentului îi este prezentată situația în care ideea sa se poate regăsi în multiple surse, însă este sfătuit să citeze acele surse chiar dacă nu a preluat ad litteram ci a trecut prin filtrul gândirii sale acele informații, pornind de la ideea de bază regăsită și la alți cercetători.

După cum am mai menționat în cadrul universităților sunt prevăzute reglementări pe care studenții sunt obligați să le respecte, acestea fiind prevăzute de un Cod de Etică și aplicate prin intermediul unei Comisii de Etică. În art. 22 alin. 1 din Codul de Etică și Deontologie Profesională al Universitații „Alexandru Ioan Cuza” din Iași stabilește că: „Este interzis și se sancționează plagiatul sub orice formă. Plagiatul semnifică însușirea integrală sau parțială de către o persoană a unei opere literare, științifice, a ideilor ce aparțin altei persoane și prezentarea acestora drept creație personală”.

Prezența plagiatului în mediul academic românesc nu mai constituie o noutate a secolului XXI. Unul din cazurile de plagiat s-a înregistrat chiar la nivelul Institututului de Istorie al Academiei Române. Aspecte relatate de către istoricul Dumitru Agache cum că mai mulți membri ai Institutului de Istorie au preluat informații despre istoria medievală, fără ca aceștia că îl citeze. Acesta a depus o plângere la Tribunal pen numele celor patru membru care au furat din lucrarea sa, care a fost editată între anii 1983 și 1988, aproape 80% din aceast studiu. Acuzația fiind una de comitere a unei munci ilegale, a unui delict civil, un grav abuz de drept, ceea ce încalcă dreptul la proprietatea intelectuală, constituid o fraudă un furt intelectual, un plagiat. Plângerea acestuia vine ca urmare a faptului că șeful catedrei de istorie medievală a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, P. Z., împreuna cu ceilalți trei istorici, au publicat o lucrare în cadrul colecției naționale de izvoare medievale „Documenta Romaniae Historica”. Cu toate că în primă fază istoricul Dumitru Agache a încercat o rezolvare a conflictului pe cale amiabilă, a fost tratat cu „expresii de șant” și injurii, istoricului rămându-i a cere daune în valoare a câte 50.000 lei pentru fiecare membru care l-a plagiat.