Plan de Acțiune pentru o Mai Bună Cunoaștere a Procesului de Formare a Grupului Informal în Școală

Plan de acţiune pentru o mai bună cunoaştere a procesului de formare a grupului informal în şcoală.

1. Grupul informal

Structura informală se caracterizează prin aceea ca interacţiunea dintre membri grupului, nu este impusă sau reglementată din exterior, ea este rezultatul firesc, natural şi spontan al relaţiilor intersubiective, psihologice ce se stabilesc între membri grupului. Acestea sunt relaţii interpersonale între personalităţi diferite, care se influenţează reciproc, prin care membri se percep, comunică, acţionează şi reacţionează unii în raport cu altii, se cunosc, se apropie, se asociază, se îndrăgesc, se ajută, se împrietenesc sau dimpotrivă, se suspectează, devin geloşi, se resping etc.

Structura informală are un caracter afectiv, simpatetic, bazat pe legături sociometrice de simpatie, antipatie şi indiferenţă între membri săi. Putem spune că este vorba de "expansiunea afectivă" (atitudinea unui membru faţă de ceilalţi colegi), dar în acelasi timp şi de "incluziunea afectivă" (atitudinea grupului faţă de membru).

Alături de structura formală, în clasa de elevi se dezvoltă şi o structură informală (neoficială, liber consimţită), care este rezultatul relaţiilor intersubiective ce se stabilesc între membrii grupului. Aceste relaţii pot influenţa coeziunea şi productivitatea grupului şcolar sau pot acţiona pentru a proteja membrii grupului contra practicilor autoritare ale liderilor formali. Ca urmare a distribuţiei şi structurării relaţiilor preferenţiale din colectiv, apar liderii informali (persoane preferate).

Din punct de vedere pedagogic este important să cunoaştem natura calităţilor personale prin care se impun grupurile informale, liderii informali, şi de asemenea, dacă influenţele exercitate de cele două categorii de lideri au un sens convergent sau divergent. Uneori, grupurile informale, liderul informal poate exercita o influenţă negativă asupra grupului formal, adică la celorlalţi membri ai grupului.

2. Caracteristicile grupurilor informale sunt următoarele:

- Scopul comun al membrilor, care uneori este clar definit şi recunoscut ca atare de către membrii, alteori nu este perceput conştient de grup.

- Normele echivalente credinţelor împărtăşite de membrii grupului în ceea ce priveşte comportamentul în situaţii specifice. Sunt descrise 4 tipuri de norme care domină relaţiile grupului informal:

a) împărtirea costurilor şi a beneficiilor parteneriatului,

b) prevenirea conflictelor între membrii,

c) reglarea contactelor cu exteriorul,

d) exprimarea valorilor centrale ale grupului.

- Forţa interacţiunilor, derivă din faptul că un grup format din indivizi care sunt în relaţie unul cu celălalt, presupune un anumite schimb: de prietenie, de servicii, de informaţii, de influenţe, etc. Din perspectiva interacţiunii, grupurile informale se caracterizează prin cantitatea şi uşurinţa relaţiilor interpersonale care au loc în cadrul grupului.

- Grupurile informale permit dezvoltarea legăturilor afective şi răspund nevoii de stabilire, de menţinere sau de restabilire al unei relaţii afective pozitive cu alte persoane.

- Temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităţi comune pe care le desfăşoară grupul în vederea atingerii obiectivelor. Gurvitch (14) abordează ideea că fiecare grup are «o operă de finalizat».

- Forta grupului este o dimensiune care a fost studiată de mulţi autori şi este definită ca fiind forţa de atracţie a grupului asupra membrilor. Ea este centrată pe angajamentul membrilor faţă de sarcinile grupului.

3. Analiza funcţiilor interne ale grupului informal arată aportul grupului la satisfacerea nevoilor membrilor. Aceste functii sunt:

- protectia membrilor contra forţelor în faţa cărora membrii singuri nu ar putea rezista;

- schimburile în ceea ce priveste resursele, care includ si informaţiile.

- consolidarea identitătii sociale şi a stimei faţă de sine.

- testarea si definirea realităţii sociale.

Cunoaşterea mai profundă a diferitelor tipuri de grupuri, a naturii lor cu deosebire în relaţiile socio-afective şi interacţional comunicaţionale, presupune utilizarea unor metode şi tehnici de culegere a datelor empirice sistematice (Georgescu, 1979; Nicola, 1994).

Una din metodele de cunoaştere a grupurilor (Temple,2001) este autobiografia acestuia: membrii sunt solicitaţi să-şi amintească momentele din evoluţia grupului lor. Se obţine astfel o caracterizare a grupului, făcută chiar de membrii acestuia. Autobiografia grupului permite astfel diagnosticarea acestuia, dar şi anticiparea evoluţiei viitoare a grupului. Se observă deschiderea membrilor spre relaţii, dinamica lor, rivalităţi, apariţia liderului, manifestarea unor atitudini, opinii, comportamente colective, într-un cuvânt formarea grupului.