Principii Didactice

3. SINTEZA INFORMATIONALA

3.1. Perspective contemporane asupra principiilor didactice

3.1.1. Normalitatea în instruire

Educarea-instruirea are caracter teleologic; un ansamblu de

norme si reguli interdependente, care actioneaza la mai multe

niveluri (macro/microstructural, institutional/functional s.a.m.d.) pe

un interval cuprins între obligativitate si optionalitate (C. Cucos,

1996) circumscriu normativitatea sistemului/procesului de

învatamânt.

Dintr-o perspectiva mai ales manageriala, principiile didactice

(pedagogice) reprezinta „normele cu valoare strategica si

operationala care trebuie respectate în vederea asigurarii eficientei

activitatilor proiectate la nivelul sistemului si al procesului de

învatamânt“ (S. Cristea, 2000, p.298).

Principiile didactice sunt norme orientative generale, directoare;

într-o forma sau alta ele au fost prezente totdeauna în educatie –

referiri (în limbaj specific) se pot gasi în lucrarile anticilor si

constant apoi, în toate lucrarile cu caracter pedagogic; orice istorie a

ideilor pedagogice poate demonstra acest lucru. Prezenta normelor

în educatie a fost mereu constientizata; ea este o necesitate.

Acceptiunile moderne ale principiilor didactice le transforma în

„standarde instructionale minimale“ (La Torre) si le aseaza la baza

oricarei activitati de instruire (R. B. Iucu, 2001).

3.1.2. Delimitari conceptuale si clasificari

Sunt autori care fac diferenta între principii si reguli didactice

în functie de aplicabilitatea (implicit, gradul de generalitate)

unei/altei norme; o norma de tip „regula“ este particulara,

actioneaza într-o arie mai restrânsa, vizeaza segmente ale proceselor

didactice (latura a educatiei, moment al activitatii didactice).

Alti autori nuanteaza la nivelul principiilor si disting „principii

pedagogice“ (valabile pentru procesul de învatamânt în ansamblul

sau) si „principii didactice“ (valabile pentru activitatea didactica

microstructurala); din acest punct de vedere se poate vorbi si despre

„principii ale procesului de învatamânt“ (vezi S. Cristea, 2000,

pp.298-299).

Sunt construite clasificari ale principiilor didactice (dupa

diferite criterii, mai mult sau mai putin acceptate de comunitatea

pedagogilor – cf.***, 1988; ap. C. Cucos 1996)

Spre exemplu:

a) principii cu caracter general:

- principiul integrarii organice a teoriei cu practica;

- principiul luarii în considerare a particularitatilor de vârsta si

individuale.

b) principii care se impun cu dominanta asupra continutului

învatamântului:

- principiul accesibilitatii cunostintelor, priceperilor,

deprinderilor;

- principiul sistematizarii si continuitatii în învatare.

c) principii care actioneaza asupra metodologiei didactice si a

formelor de organizare a activitatilor:

- principiul corelatiei dintre senzorial si rational, dintre

concret si abstract (principiul intuitiei în învatare);

- principiul însusirii constiente si active;

- principiul însusirii temeinice a cunostintelor si abilitatilor.

Este evident ca ele actioneaza contextualizat, ele sunt mai

mult/mai ales „elemente de pragmatica instruirii decât suporturi

normative“ (R. B. Iucu, 2001). De aceea sunt foarte importante în

formarea cadrelor didactice, educatorilor. Revalorizate permanent,

practic în primul rând, teoretic în ultima instanta – principiile

didactice sunt structuri operationale generale, de tip axiologic, cu

caracter praxiologic.

3.1.3. Perspective contemporane asupra principiilor didactice

De la abordarea clasica, de tip sistemic (G. Mialaret, 1981)

pâna la abordarile foarte recente întemeiate pe perspectivele de tip

cognitivist (E. Joita, 2002), este relevat caracterul dinamic-evolutiv

al ansamblului de principii.

Reconsiderarile au fost facute în raport cu praxisul educational

(pe de-o parte) si cu rezultatele obtinute în cercetarea stiintifica

psihologica (mai ales în domeniul psihologiei educatiei si

dezvoltarii) si pedagogica (pe de alta parte).