Extras din referat
NOTĂ DE PREZENTARE
Scopul studierii proceselor literare în perioada şcolarităţii o forma de a forma un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viaţa cotidiană, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om.
În acest sens, curriculum-ul de procese literare pentru clasa V-a propune o mutaţie fundamentală la nivelul studierii proceselor literare.aceasta materie este una optionala care impleteste mai multe discipline,insa cea mai importanata este limba si literatura. Are ca scop structurarea competenţei de comunicare a elevilor si nu numai. În mod concret, acesta materie presupune dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă. De altfel, comunicarea se constituie prin fuziunea celor patru capacităţi menţionate anterior.
În mod concret, dezvoltarea competenţelor de comunicare menţionate se realizează prin familiarizarea elevilor cu situaţii diverse de comunicare orală şi scrisă, cu texte literare şi non-literare adecvate vârstei şcolare. Mai concret vorbind elevii sunt invatati ca sa interpereteze un text,sa judece sau sa apere personajul principal dintr-o literature aleasa de ei impreuna cu profesorul coordonator. Elevii se vor confrunta cu diverse situatii din care au dor de castigat. La aceasta ora optionala numita procese literare chiar se va pune in rol o judecata a personajului literear in care se va acuza cat si apara ,dar cel mai important e ca elevii vor fi cei care vor face acest lucru, luandu-se apoi o hotarare si implicit o pedeapsa daca este nevoie.
OBIECTIVE CADRU
1. Intelegerea si comentarea textelor
2. Dezvoltarea capacitatii de comunicare
3. Dezvoltarea capacitatii de exprimare, receptare
4. Organizarea elevilor in diferite situatii
CLASA A V-A
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
1. Intelegerea si comentarea textelor:
Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare
La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă următoarele activităţi:
1.1 să identifice informaţiile e¬senţi¬ale din¬tr-un mesaj scris - exerciţii de selectare a informaţiilor noi dintr-un text ascultat;
1.2 să identifice secvenţele de dia¬log, de naraţiune şi de descriere dintr-un mesaj scris - exerciţii de identificare a secvenţelor descriptive, narative şi dialogate dintr-un enunt scris;
1.3 să sesizeze principala tema a textului - exerciţii de receptare a personajelor si legatura dintre ele precum si principalele ideei ale unui text. exerciţii de formulare a unor opinii referitoare la texte studiate.
2.Dezvoltarea capacitatii de comunicare
Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare
La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă următoarele activităţi:
Preview document
Conținut arhivă zip
- Procese Literare.doc