Procesele senzoriale și importanța lor în educație

Omul traieste intr-un mediu informational. El vede, aude, pipaie, intr-un cuvant, simte insusirile fizice ale stimulilor, le traduce in plan subiectiv, psihic, le introduce in dispozitivele sale comportamental-reglatoare. Fiind generator, dar si receptor de informatii, omul are nevoie de o serie de instrumente care sa-i perimita operarea adecvata cu informatiile. Unele dintre aceste instrumente sunt tocmai mecanismele psihice de prelucreare primara a informatiilor.

Prin senzatii omul capteaza, inregistreaza si efectueaza o prelucrare initiala, destul de simpla, precoce a informatiilor. De aceea, el recurge la perceptii ca mecanisme psihice de prelucrare aprofundata nu a insusirilor, ci a obiectelor luate ca intreguri distincte. Desi perceptia reprezinta un mare salt in cunoastere, ea este legata de “aici si acum” , astfel omul simte nevoia de a-si evoca experientele trecute, de a le readuce in prezent si de a le folosi in interesul sau. Fara capacitatea reevocarii experientelor trecute am ramane prizonierii prezentului.

Senzatiile sunt modalitati de reflectare in creierul omului a insusirilor obiectelor si fenomenelor lumii reale, care actioneaza nemijlocit asupra receptorilor. Astfel de insusiri ale obiectelor sunt greutatea, culoarea, gustul, mirosul, temperatura etc. Diferentierea in practica a senzatiilor de perceptii este insa destul de dificila, deoarece si unele si altele sunt forme de reflectare senzoriala a lumii materiale, care actioneaza nemijlocit asupra analizatorilor. In mod obisnuit nu avem simple senzatii, ci perceptii.

In viata de toate zilele percepem obiecte care au diferite insusiri. Ele constituie izvorul tuturor cunostintelor noastre despre lume si sunt la baza tuturor celorlalte procese psihice mai complexe, cum sunt perceptiile, reprezentarile, gandirea.

Senzatiile omului sunt produsul dezvoltarii sale istorice si se deosebesc calitativ de senzatiile animalelor, legate de trebuintele lor biologice. La om munca a creat o sfera de trebuinte incomparabil mai mare decat accea a animalelor, iar activitatea de satisfacere a acestor trebuinte a dezvoltat activitatea motrica a omului si acuitatile sale senzoriale. Spre exemplu, auzul s-a perfectionat in legatura cu dezvoltarea vorbirii, in conditiile vietii omenesti, din necesitatea oamenilor de a comunica intre ei. Sensibilitatea auditiva a omului, indeosebi pentru inaltimea sunetelor, s-a dezvoltat mai ales sub influenta muzicii. La popoarele care vorbesc o limba tonala, vietnamezii, sensibilitatea pentru inaltimea sunetelor s-a dezvoltat si in procesul comunicarii verbale.

Intrucat omul nu traieste numai in mediul natural ca animalul, ci mai ales in mediul social este de neconceput o intelegere a naturii si evolutiei senzatiilor fara a tine seama de influenta factorului istoric-social. Mediul social, in unitate cu cel biologic aduce cu el munca, tehnica, arta, cultura care ascut, complica, inmultesc senzatiile.

Sensibilitatea este proprietatea psihica a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei neconditionati.

Sensibilitatea declanseaza, mentine si adanceste motricitatea, iar motricitatea constiutuie mijlocul prin intermediul caruia se realizeaza si finalizeaza sensibilitatea. Relatia dintre sensibilitate si motricitate intra in functiune inca din perioada prenatala, mai apoi, la nastere acestea se dezvolta corelat.

Adaptarea senzoriala are o mare importanta biologica pentru organism, situatie in care un rol important in au procesele corticale, centrale.

Aparatul anatomo-fiziologic al senzatiei, care a fost numit de catre I. P. Pavlov analizator, consta din trei parti, strans legate intre ele: receptorul, calea aferenta, segementul cortical. Intreaga scoarta cerebrala reprezinta o suprafata de receptie, formata din diferiti analizatori, fiecare reprezentand proiectia corticala a unor receptori periferici(cutanati, kinestezici, vizuali, auditivi etc.). Nu exista zone précis delimitate pentru fiecare analizator. Mecanismele de reglare reflexa asigura adaptarea adecvata a analizatorului la conditiile stimulului.

Reflexul de orientare cuprinde atat componente motorice (intoarcerea ochilor, a capului in raport cu sursa de lumina etc) cat si componente vegetative (dilatarea pupilei, modificarea ritmului miscarilor respiratorii etc.).

Reflexul de orientare poate fi stimulat si pe cale verbala prin avertizare subiectului asupra stimulului ce va fi aplicat si asupra modului cum trebuie efectuata reactia.

Reflexul de aparare se manifesta cand stimulul atinge o anumita intensitate si este orientat in directia limitarii actiunii lui.

Senzatiile se impart in doua grupe:

a) senzatii care reflecta miscarea corpului sau a unor parti ale corpului si starea organelor interne (kinestezice, de echilibru si interne/organice), receptorii acestor senzatii gasindu-se pe suprafata organelor interne, in muschi, tendoane si articulatii, in urechea interna/partea vestibulara;

b) senzatii care reflecta insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii exterioare (vizuale, auditive, cutanate, olfactive si gustative), receptorii acestor senzatii fiind situati la suprafata corpului sau aproape de aceasta suprafata.

a) Receptorii analizatorului kinestezic (de miscare) ii constituie terminatiile nervoase din muschi, tendoane si articulatii, iar nucleul analizatorului se gaseste in circumvolutia centrala ascendenta. Senzatiile kinestezice apar ca efect a stimularii mecanice a acestor receptori, cu prilejul efectuarii miscarilor. Toate miscarile pe care omule le efectueaza, inclusive miscarile aparatului fonator in timpul vorbirii, sunt controlate de scoarta cerebrala (de aceea ne dam seama de pozitia membrelor noastre, de directia si viteza miscarilor etc.). Daca sensibilitatea kinestezica este tulburata, omul pierde facultatea de a-si coodonata miscarile si de a-si mentine echilibrul corpului. Senzatiile kinestezice si senzatiile tactile au la baza analizatori diferiti, totusi intre acesti analizatori exista o stransa colaborare in activitatea de toate zilele. Datorita imbinarii acestor doua categorii de senzatii ne dam seama de duritatea obiectelor, de asperitatea sau netezimea lor, de relieful si conturul lor etc.