Procesul de Învățământ

Definitie si elemente componente

Desfasurarea activitatii instructiv-educative în cadrul sistemului de învatamânt, al institutiei scolare, ia forma procesului de învatamânt. Acesta reprezinta forma cu cel mai înalt nivel de organizare a activitatii de instruire si educatie, de modelare a personalitatii umane. Este vorba de un proces progresiv (planificat, sistematic, metodic si intensiv) de acces la cunoastere si actiune, pus sub controlul personalului didactic, bazat pe selectionarea si structurarea stricta a continuturilor reactivate si pe efortul personal al elevului. Procesul de învatamânt reprezinta mijlocul principal prin care societatea noastra educa si instruieste noile generatii, responsabilitatea organizarii si conducerii acestui proces revenind scolii.

Procesul de învatamânt ne apare, astfel, ca un ansamblu de activitati organizate si dirijate, care se desfasoara etapizat, în cadrul unor institutii specializate, sub îndrumarea unor persoane pregatite în acest scop, în vederea îndeplinirii anumitor obiective instructiv-educative.

Explorarea tot mai complexa si mai profunda a procesului de învatamânt a fost realizata prin etoda analizei sistemice, ajungându-se la descoperirea si interpretarea unor noi aspecte teoretice, la solutii practice cu eficienta sporita.

Abordarea sistemica a fenomenelor si proceselor din realitatea înconjuratoare este una dintre metodele moderne de cercetare stiintifica. În abordarea sistemica, obiectul (fenomenul) analizat este considerat drept system (ansamblu de elemente aflate în interactiune, care formeaza împreuna un tot unitar), accentul punându-se pe relatiile de interconditionare care au loc atât în interiorul obiectului de cercetat, cât si în afara lui. Orice sistem ia fiinta si actioneaza în vederea realizarii unei functionalitati, a unui scop; acesta se realizeaza printr-un proces care angreneaza toate componentele sistemului; sistemele sunt organizate în structuri ierarhice, fiecare sistem putând fi constituit din subsisteme si la rândul lui, încadrat în suprasisteme de la care primeste comenzi si raporteaza rezultate; fiecare sistem dispune de proprietatea de reglare si autoreglare (feedback). În optica analizei sistemice, însusi conceptul de proces de învatamânt dobândeste o definitie mai completa si mai precisa. Astfel, el este considerat „ca un sistem complex si dinamic…un ansamblu actional deliberat, proiectat si structurat, ale carui componente si interactiuni functioneaza în mod integrat în raport cu anumite obiective instructiv-educative de atins”.

Din perspectiva sistemica procesul de învatamânt poate fi abordat pe trei planuri:

A. functional

B. structural

C. operational

A. Sub aspect functional, ne intereseaza de unde porneste sistemul luat în analiza, ce urmareste sa realizeze si ce rezultate obtine. Ca orice activitate umana constienta, procesul de învatamânt este un act care urmareste realizarea unor scopuri precise si a fost înfiintat pentru a avea anumite functionalitati, pentru a realiza obiective bine determinate. El presupune, deci, intentionalitate si un fond motivational (obiective si sarcini de îndeplinit). „Teoria obiectivelor a devenit o componenta principala a teoriei educatiei, puternic implicata în rezolvarea aspectelor fundamentale ale educatiei: elaborarea continutului, alegerea metodelor si a mijloacelor de învatamânt, stabilirea formelor de desfasurare a activitatii, adoptarea strategiei de reforma a învatamântului etc.”

Obiectivele procesului de învatamânt se încadreaza în obiectivele fundamentale ale educatiei, derivând din acestea si se concretizeaza în termeni tot mai precisi la nivelul fiecarui nivel de învatamânt, scoala, clasa, disciplina, lectie. Obiectivele au un rol orientativ, uneori chiar determinant pentru celelalte componente ale procesului de învatamânt. Organizarea, conducerea si modelarea procesului de învatamânt, continua lui racordare la conditii si cerinte noi nu pot avea loc decât în masura în care sunt elaborate obiective precise si modalitati

operative de evaluare a lor. Justificarea existentei si eficientei unui sistem o asigura rezultatele obtinute. Activitatea instructiv-educativa care se desfasoara în cadrul procesului de învatamânt nu poate fi optimizata decât în masura în care se realizeaza systematic analiza si evaluarea rezultatelor, cunoasterea gradului de realizare a obiectivelor. Aceasta se realizeaza la toate nivelurile procesului de învatamânt. În raport cu performantele proiectate, în încheierea fiecarei unitati (secvente) a activitatii didactice (lectie, capitol, disciplina) se impune a se face evaluarea rezultatelor, pentru a se lua masuri adecvate de continuare a activitatii. Pe baza evaluarii rezultatelor, în raport cu obiectivele prestabilite, se poate determina eficienta sistemului care se concretizeaza în produse sau rezultate.

B. Analiza structurala consta în identificarea conditiilor, resurselor si a factorilor proprii procesului de învatamânt. Conditiile de desfasurare pot fi externe sau interne, resursele sunt reprezentate de echipamente, materiale, timp de învatamânt, iar factorii sunt componentele ce participa efectiv (obiectivele pedagogice si continuturile).

Resursele umane care participa la procesul de învatamânt sunt persoanele care intra în fluxul activitatii instructiv-educative (copii prescolari, elevi, studenti, cadre supuse procesului de perfectionare), precum si persoanele care organizeaza si conduc aceasta activitate (educatoare, învatatori, profesori). Alaturi de acestia trebuie adaugati toti ceilalti colaboratori ai procesului de învatamânt (familia, diversele organizatii). Activitatea desfasurata de cei doi agenti principali (profesorul si elevii) da procesului de învatamânt un caracter bilateral unitar, laturile sale principale fiind predarea (proiectarea, organizarea, îndrumarea, controlul), pe care o realizeaza

profesorul si învatarea (receptionare, prelucrare, întelegere, aplicare, creare), pe care o realizeaza elevul cu sprijinul si sub îndrumarea profesorului. Ciclul de comunicare între profesor si elev se încheie cu evaluarea.