Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului

Răspundere si responsabilitate în activitatea profesorului

I. Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului

1. A fi profesor

A fi profesor înseamnă un risc asumat deoarece pregătirea pentru a preda, pentru a a-i învăta pe altii cum să învete este o operă niciodată încheiată si care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitativ si nici imediat. Iată de ce este necesar să atragem atentia celor ce doresc să îmbrătiseze această meserie asupra calitătilor pe care trebuie să le posede un profesor bun, precum si asupra celor mai eficiente practice educationale.

Profesorul nu este doar persoana care propune continuturi, formulează sarcini si cere anumite conduite. Profesorul stimulează si întretine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întăreste încrederea în fortele proprii si îi ajută să îsi găsească identitatea.

După René Hubert (1965), principala calitate a profesorului este vocatia pedgogică, exprimată în a ”te simti chemat, ales pentru această sarcină si apt pentru a o îndeplini” . El consideră că vocatiei pedagogice îi sunt caracteristice trei elemente: iubirea pedagogică, credinta în valorile sociale si culturale, constiinta responsabilitătii fată de copil, fată de patrie, fată de întreaga umanitate.

M. A. Bloch (1968), consideră că ”arta pedagogică, ce este înainte de toate arta de a te pune la dispozitia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le întelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă, se întemeiază în mare parte pe un dar, pe care candidatii la functia de profesor îl au sau nu îl au. Însă o bună formare (a profesorului) poate ajuta acest dar să se dezvolte unde există si, mai ales, acolo unde, din păcate, nu există, această formare reusind, într-o oarecare măsură, să atenueze catastrofa pricinuită de lipsa sa si, îndrăznim să spunem, să-i facă mai putin nocivi, un pic mai putin inadaptati la sarcina pe tinerii angajati dintr-o eroare într-o profesie pentru care nu erau făcuti” .

Dacă M. A. Bloch sustine că arta de a-i învăta pe altii reprezintă un dar natural, există si autori care cred că meseria de profesor se învată ca oricare altă meserie. Cele mai multe discutii s-au purtat asupra trăsăturilor de personalitate ale profesorilor, care acompaniază actul educational si influentează rezultatele procesului de învătare. În acest context, principala modalitate de operationalizare a continutului personalitătii profesorului, căreia i-au fost consacrate numeroase studii, este aptitudinea pedagogică.

2. Aptitudine, tact si comptentă pedagogică

Aptitudinea pedagogică este considerată unul dintre principalii factori de succes în procesul instructiv-educativ. Stroe Marcus (1987, p. 32) o consideră ”o particularitate individuală care surprinde si transpune în practică modalitatea optimă, conform particularitătilor elevilor, de transmitere a cunostintelor si de formare a intereselor de cunoastere, a întregii personalităti a elevului” .

Studiul aptitudinii pedagogice a fost orientat, în mod special, spre analiza structurii specifice a acestei aptitudini, precum si a posibilitătilor de a identifica prezenta ei. Nicolae Mitrofan (1988) stabileste, pe baza unor cercetări experimentale, drept componente ale aptitudinii pedagogice: competenta stiintifică, competenta psihopedagogică si competenta psihosocială. Cele trei tipuri de competentă nu actioneaza izolat, ci sunt integrate în structura personalitătii profesorului.

Competenta psihopedagogică este asigurată de ansamblul capacitătilor necesare pentru ”construirea” diferitelor componente ale personalitătii elevilor si cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învătare pentru elevi, capacitatea de a întelege elevul, de a pătrunde în lumea sa interioară.

Competenta psihosocială cuprinde ansamblul de capacităti necesare optimizării relatiilor interumane, cum ar fi: capacitatea de a adopta un rol diferit, capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti, capacitatea de a utiliza adecvat puterea si autoritatea.

Aptitudinea pedagogică este o sinteză de factori înnăscuti si dobânditi. Ea conferă o mare flexibilitate comportamentului didactic, favorizând o adaptare rapidă si usoară la cerintele unei situatii educative.