Raspunderea si Responsabilitatea in Activitatea Prefesorului de Economie

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Raspunderea si Responsabilitatea in Activitatea Prefesorului de Economie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Marcu - Modul 1

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Cuprins

CUPRINS 2
BIBLIOGRAFIE 2
INTRODUCERE 3
RĂSPUNDERE șI RESPONSABILITATE ÎN ACTIVITATEA PROFESORULUI DE ECONOMIE 4
CONCLUZIE 8

Extras din document

Cuvântul „dascăl” îşi are originea în limba greacă şi are sensul de „cel care vorbeşte în faţa cuiva”, putând fi chiar un model. Modelul educativ al profesorului este un ghid de comportament etic şi tehnic pentru cei educaţi şi un criteriu de referinţă al aprecierii muncii acestuia. Printre calităţile pe care trebuie să le aibă dascălul se numără şi aptitudinile de competenţă, de transfer de convingeri, de disciplină, de autoritate, de responsabilitate, etc. Cadrul didactic trebuie să stimuleze creativitatea elevilor, să le dezvolte aptitudinea descoperirii şi de cunoaştere a adevărului.

Meseria de profesor este o mare și frumoasa profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care nu te parasește seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră și placută, umilă și mândră, exigentă și liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepțională este abia satisfacătoare, o meserie care epuizează și înviorează, care te dispersează și exaltă, o meserie în care a știi nu înseamnă nimic fără emoție, în care dragostea e sterilă fără forța spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, integrată și plină de farmec.

Răspundere și responsabilitate în activitatea profesorului de Economie

Responsabilitatea cuprinde o sferă largă, semnificând obligaţia de a răspunde moral, material de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor sarcini, acţiuni. Responsabilitatea este calitatea existențială sine qua non a omului subiect cunoscător de sine și de celălalt și agent al acțiunii, indiferent în câte forme se despletește ea. Individul nu se naște ca personalitate responsabilă gata închegată, ci cu putința de a fi responsabil, ceea ce se și întâmplă în cursul formării sale psihologice ca subiect cunoscător de sine și de celălalt. Așadar e calitatea existenței și pentru persoana în drept expresie a omului în relațiile sociale.

Răspunderea derivă din responsabilitate, și presupune faptul de a răspunde, a da socoteală pentru ceva, obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini.

Datoria celor implicaţi în activitatea didactică cuprinde astfel doi poli: răspunderea şi responsabilitatea. Prin urmare, există activităţi permise şi activităţi nepermise. Responsabilitatea include în ea interdicţiile, obligaţiile şi o parte din nonobligaţiile, iar răspunderea priveşte interdicţiile şi obligaţiile, însă problematica acestora este mult mai complicată decât pare la prima vedere.

Răspunderea şi responsabilitatea nu poate fi abordată în afara contextului întregului proces educațional care este un fenomen complex de care se ocupă o serie de factori: şcoala, familia, instituţiile culturale, presa, radioul, televiziunea, opinia publică, etc. Între toți acești factori, un rol distinct le este atribuit educatorilor de profesie: educatori, învățători, profesori.

Răspunderea și responsabilitatea profesorului care predă discipline economice ar trebui să se reflecte, practic, în raporturile instituite la nivel de sistem şi de proces între teoria educaţiei – teoria instruirii – şi didactica aplicativă.

Prin trecerea de la răspundere la responsabilitate, profesorul conturează autentica datorie a profesiunii didactice, aceea care oferă libertatea responsabilităţii, mai ales în cadrul permisiunilor nonobligatorii. Aceste acţiuni permise, dar totodată nonobligatorii, rămân la libera alegere a fiecărui profesor. În cazul acestor permisiuni nonobligatorii se realizează autentica datorie a dascălului, se pun în valoare tactul şi măiestria pedagogică, capacitatea empatică, etosul didactic, umorul, etc.

Profesorul trebuie, printre alte îndatoriri ale sale, să dea dovadă de tact pedagogic, de măiestrie pedagogică, precum şi de empatie. Tactul pedagogic este o formă particulară de manifestare a tactului. Tactul pedagogic reprezintă, cu alte cuvinte, „grija cadrului didactic pentru a nu leza demnitatea elevului şi a-l influenţa educativ sau instructiv în chip ingenios, fără duritate şi evitând conflictele”.

Cadrul didactic are menirea de a-i învăţa pe copil, de a-i transmite cunoştinţe, să-i formeze deprinderi pe baza cărora să se poată realiza în viitor. Profesorul care are o bună pregătire profesională, pe lângă că stăpâneşte la un nivel înalt obiectul de studiu pe care îl predă, are şi capacitatea de a transmite aceste cunoştinţe, poate să-l facă pe elev să înţeleagă, să asimileze şi să aplice în mod eficient cele învăţate. Pentru fiecare problemă pe care o ridică practica pedagogică profesorul care manifestă tact pedagogic găseşte rapid şi sigur soluţiilee care dau cele mai bune rezultate, fără ca prin aceasta să scadă exigenţa faţă de elevi.

Un alt aspect al tactului pedagogic este cel care se referă la modul de relaţionare al dascălului cu elevii, la respectarea personalităţii elevului. Fiecare elev este o entitate, are o personalitate proprie, motiv pentru care dascălul este dator să aibă o atitudine diferenţiată faţă de fiecare copil. Educatorul are datoria de a acorda atenţia şi a se preocupa pentru a cunoaşte trăsăturile individuale ale fiecărui elev. El trebuie apreciat la justa sa valoare, fără a fi subapreciat sau, dimpotrivă, supraapreciat. Elevul trebuie privit ca un colaborator, cu opiniile sale, căruia avem datoria de a-i acorda încrederea cuvenită. Elevul este un om cu personalitatea sa şi în relaţiile cu el nu putem să-l ironizăm, să-l poreclim, să-l umilim, etc.

Tactului pedagogic este legat de aprecierea activităţii elevilor, de notarea lor. Este important ca toţi elevii să fie trataţi pe picior de egalitate, să se instituie un spirit de echitate. Dascălul trebuie să demonstreze că ştie nu numai să-i înveţe pe elevi, dar şi să-i aprecieze obiectiv, să-i stimuleze în muncă, să le creeze o motivaţie corespunzătoare. Etica profesională a dascălului, umanismul său, îl determină să manifeste un interes deosebit faţă de copiii defavorizaţi, cei cu nevoi speciale sau cu probleme deosebite.

Tactul pedagogic este în strânsă legătură cu măiestria pedagogică, cea mai înaltă cotă a dezvoltării aptitudinilor didactice, mai numită şi „artă didactică”. Măiestria pedagogică constă în dezvoltarea plenară a tuturor componentelor personalităţii profesorilor, concomitent cu integrarea lor într-un tot unitar. Reprezentând totodată şi o sinteză a tuturor însuşirilor general umane şi psihopedagogice ale personalităţii profesorilor, care determină o performanţă ridicată a acţiunii educative pe linia înfăptuirii idealului educaţiei. Măiestria pedagogică nu se însuşeşte din cărţi, dar nici nu se poate forma fără cunoaşterea temeinică a psihologiei copilului, a psihologiei pedagogice şi a teoriei didactice. Ea se formează în contactul permanent cu elevii, în activitatea continuă la clasă, prin preocuparea neîncetată de perfecţionare a muncii instructiv-educative şi de îmbunătăţire a experienţei personale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea si Responsabilitatea in Activitatea Prefesorului de Economie.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DIN ORADEA DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA SI PERFECTIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC MODUL I