Recenzie - cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat

1. Recenzia propriu-zisă

Cartea „Cum să-i asculţi pe adolescenţi şi cum să te faci ascultat”, scrisă de Adele Faber & Elaine Mazlish, este de fapt un ghid privind problemele cu care se confruntă adolescenţii şi părinţii lor.

Autorii explică în prima parte motivele care au dus la realizarea acestei cărţi, principalul motiv fiind lipsa unor sfaturi privind relaţia părinte-adolescent, lumea diferită de astăzi faţă de lumea adolescentină a părinţilor noştri. Plecând de la aceste probleme, cartea este compusă din discuţiile, concluziile si reflecţiile autorilor şi părinţilor ce au participat la grupuri de lucru pentru părinţii adolescenţilor în New York şi Long Island.

Adolescenţa este o vârstă dificilă atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, cărora le trebuie multă răbdare.

„Viaţa lângă un adolescent poate fi copleşitoare. Copilul de lângă tine se poate transforma peste noapte într-un străin independent, cu gusturi şi valori diferite. Cultura populară în care trăiesc astăzi aceşti adolescenţi este mai crudă, mai violentă, mai materialistă şi mai sexualizată decât înainte. Unii părinţi aleg să pună piciorul în prag şi să pedepsească orice neascultare, alţii se resemnează şi preferă să privească de pe margine, fără să se mai implice. Niciuna dintre aceste atitudini nu este insă de dorit.” (comentariul autorilor pe copertă)

Cartea aceasta este structurată pe capitole ce ating diferite probleme ce apar in viaţă adolescenţilor si referitoare la modul de soluţionare al acestora. Problemele din aceste capitole se referă la cum să faci faţă sentimentelor; tactici privind asigurarea că propriul copil face ceea ce tu îi spui; dacă, când şi cum pedepseşti sau nu pedepseşti adolescentul; rezolvarea problemelor găsind soluţia împreună cu adolescentul,ascultarea părerilor adolescenţilor; probleme privind sexul şi drogurile.

Care este secretul unei relaţii extraordinare cu adolescentul? Mulţi părinţi incearcă să urmarească evoluţia adolescentului lor, să vadă dacă acesta este pe drumul cel bun şi face ceea ce trebuie, incât de foarte multe ori uită să mai petreacă timpul împreună sau măcar să îl asculte.

Părinţii care au participat la aceste ateliere au urmat nişte paşi, nişte trepte pentru a ajunge la o bună înţelegere cu copii lor. Autorii incep prin a transmite tuturor părinţilor de adolescenţi faptul că pentru a avea o relaţie bună, părinţi-copii, trebuie să pună în practică diferite metode de comunicare, apoi trebuie văzut unde au apărut probleme şi astfel găsirea unor căi eficiente.

Pentru ca părinţii să poată înţelege ceea ce gândeşte copilul-adolescent, părintele trebuie să se întoarcă la vârsta copilului lui şi să işi amintească şi de lucrurile bune dar şi ce nu a mers în acea perioadă. Majoritatea părinţilor după ce privesc în anii ce au trecut realizează că de fapt ei greşesc in relaţia lor cu copii la fel cum făceau părinţii lor cu ei. Părinţii vor să-şi protejeze copii de pericole şi de „agitaţia emoţională” (pagina 24) a anilor de adolescenţă. Dar pentru ca ei să fie dispuşi să discute deschis despre sentimentele lor, nu trebuie decât să le creezi un climat de familie în care copilul să îşi poată exprima liber dorinţele şi să fie mai capabil să accepte restricţiile.

Propunându-le exerciţii părinţilor cu întrebări la care să răspundă în aşa fel încât să îşi enerveze maxim copilul, autorii reuşesc să ii ajute pe părinţi să işi dea seama singuri unde greşesc: trebuie schimbat modul de a gândi cum părintele să rezolve lucrurile în cum îi determină pe copii să rezolve singuri lucrurile. De asemenea, părinţii realizează că în loc să îşi asculte copilul preferă să ia el însuşi decizii.

Autorii utilizează desene principii de bază şi tactici utile pentru adolescenţi atunci când sunt neliniştiţi sau supăraţi. În fiecare situaţie se observă contrastul dintre felul discuţiei care le poate accentua supărarea şi cea care îi poate ajuta să treacă peste ea. În desene sunt cazuri concrete din viaţa de zi cu zi a unei familii. De exemplu, mama observă că fiica este supărată şi sunt prezentat paralel două reacţii:

- în prima parte mama nu vrea ca fiica ei să se simtă rău dar ignorând supărarea fetei, fără să vrea sporeşte supărarea

- în a doua parte mama nu poate alunga toată durerea fetei, dar făcând-o să-şi exprime gândurile şi sentimentele, o ajută pe fată să facă faţă realităţii şi să prindă curaj să treacă peste acest incident.

Sunt lecţii importante pentru părinţi care rezultă din aceste desene:

- în loc să respingi sentimentele... identifică gândurile şi sentimentele

- în loc să ignori sentimentele..fă-le cunoscute printr-un cuvânt sau sunet (oh..mm)

Ideea este să încerci să exprimi în cuvinte sentimentele pe care crezi că le are copilul, dar să-ţi păstrezi sentimentele tale.

După discuţiile de la atelier fiecare părinte aplica acasă ceea ce învăţa şi astfel au început să apară poveştile părinţilor care apar de asemenea în carte. Din aceste poveşti trag concluzia că metodele autorilor dau rezultate, părinţii observând schimbări în relaţia cu adolescentul.

Un alt subiect interesant este referitor la tactici pentru ca părinţii să se asigure că adolescentul face anumite lucruri. Părinţii încep să spună lucrurile pe care simt că trebuie să le verifice la adolescentul lor în timpul unei zile. După ce încep să „turuie” , ca să zic aşa în limbajul meu, ajung şi ei la concluzia că au obosit numai enumerând aceste lucruri. Apoi sunt puşi ei în situaţia de a răspunde la anumite întrebări din perspectiva adolescenţilor (ei jucând rolul de adolescenţi). Auzindu-se unii pe alţii, părinţii realizează că aceste discuţii sunt foarte familiare pentru ei şi realizează că greşesc. Privind şi desenele realizează că principiul de bază comun este respectul. Atitudinea părinţilor plină de respect şi limbajul cuviincios îi fac pe adolescenţi să asculte şi să coopereze. Practic ca părinte atunci când copilul nu ţi-a ascultat rugămintea începi mai întâi prin a descrie problema, descrii ceea ce simţi, oferi informaţii, oferi posibilitatea de a alege („îţi pui un tricou mai frumos sau pui un sacou peste cel pe care îl porţi acum?”-pagina 64) sau chiar prin a-i scrie copilului ceea ce crezi.

Acestea sunt subiecte cotidiene dar felul în care abordăm aceste probleme pun bazele abordării celor mai importante.

A pedepsi sau a nu pedepsi este o altă temă care ridică probleme. O serie de tactici sunt propuse pentru ca adolescenţii să fie motivaţi să se comporte cu mai multă responsabilitate. Atunci când copilul a greşit ca părinte trebuie să îţi faci cunoscute sentimentele, aşteptările, să-i arăţi copilului cum poate să îşi ceară iertare, să oferi o şansă şi să treci la acţiune. Practic, acestea sunt alternative ale pedepsei. În momentul aplicării acestor alternative trebuie să fi plin de respect, respect faţă de adolescent şi respect faţă de tine ca adolescent. Este bine ca în momentul utilizării alternativelor să îi arunci mingea în terneul adolescentului, pentru ca el să poată reflecta ce să aleagă data viitoare când va mai trece printr-o situaţie asemănătoare. În momentul când treci la acţiune trebuie să îi laşi o şansă copilului care poate schimba răul în bine. Practic, copilul realizează singur unde a greşit şi se poate corecta singur.