Rolul Profesorului

1. Functiile profesorului în scoala

În scoala, profesorul îndeplineste urmatoarele functii:a) organizator al procesului de învatamânt; b) educator; c) partener al educatiei; d) membru al corpului profesoral.

a). Ca organizator al învatarii, profesorul îmbina aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunostintelor cu aspectele psihologice. Este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice, a teoriei instruirii în transmiterea continutului învatamântului, cât si de implicatiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia evolutiei copilului, psihologia învatarii, strategiile comunicarii, etc.

Profesorul nu este doar un transmitator de informatii, care se rezuma la a da indicatii elevilor, ce si cum sa învete, ci si un antrenor care, prin întrebari analitice, stimulând gândirea elevilor, creeaza premise pentru ca acestia, prin gasirea independenta a raspunsurilor, sa ajunga la o mai buna întelegere a problemelor. Trezirea interesului elevilor, stimularea motivatiei acestora este un rezultat al conducerii procesului instructiv. Se are în vedere si dozarea dificultatilor în procesul învatarii, conform cu situatia concreta si individualitatea fiecarui elev. Deci, a organiza învatarea înseamna a gasi metodele cele mai adecvate, a construi secvente instructive bazate pe logica obiectiva a disciplinei, a trezi interesele elevilor si a stimula performantele, a crea o atmosfera prielnica studiului, a doza dificultatile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor(Geissher, 1981).

b). Exercitarea functiei de educator este dependenta de conceptia care sta la baza semnificatiei care se acorda scolii si organizarii ei, de felul în care profesorul îsi întelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în functia de profesor si, nu în ultimul rând, de atitudinile parintilor. Functia de educator a elevilor exclude însa autoritarismul si dirijismul, etichetarea represiva si manipulanta a elevilor, tendinta de a le induce un comportament adaptativ si conformist. Conditiile pe care le asigura spatiul scolar si pozitia profesorului în clasa fac ca acesta sa poata exercita o influenta importanta asupra elevilor. Utilizarea nedozata a acestor prerogative se poate solda însa cu rezultate negative. Abuzul de disciplinare, de exemplu, poate avea ca efect formarea unor spirite conformiste si dependente, prin fixarea pe anumite atitudini apreciate de profesor.

Functia didactica a profesorului se exprima prin îndeplinirea statutului de model, partener, sfatuitor. Ea se îndeplineste prin crearea unei atmosfere generale de securitate si încredere în clasa, prin încurajarea succeselor fiecarui elev, prin crearea unui flux de simpatie între profesor si elevi. Dimpotriva, provocarea unei atmosfere de neîncredere si suspiciune are ca efect retragerea si resemnarea elevilor, aparitia marginalilor, agresivitatea umana. Indiferent de specialitatea sa, un profesor care utilizeaza etichetarea si ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate obtine decât antipatie si refuzul participarii la efortul comun.

A educa, alaturi de a instrui, înseamna, pentru profesor: folosirea unor metode care sa formeze elevilor atentia pentru munca independenta, sa dezvolte virtuti sociale, sa întareasca includerea elevilor în propria valoare, ajutându-i sa-si gaseasca identitatea. A educa înseamna a-ti desfasura activitatea sub semnul unor categorii morale, consiliindu-i pe elevi sa ia distanta critica fata de atitudinile si performantele proprii, dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive si de a analiza critic propriile prejudecati. Înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale si îi asista pe elevi în însusirea acestora, prin sublinierea importantei unor sentimente precum cel de satisfactie a reusitei, cooperarii, respectului pentru realizari, etc. Clasicul pedagogiei germane, Herbart, a spus: Valoarea omului nu rezida în cunostinte, ci în vointa. Rolul de educator al profesorului, crede Herbart, este acela de a trezi virtuti, de a forma caractere.

c). Conceptul de partener al educatiei se refera la raporturile profesorului cu alti factori educativi, îndeosebi cu parintii, si la conceptia dupa care profesorii si elevii formeaza împreuna o comunitate scolara.Scoala este a doua instanta de socializare, dupa familie, iar profesorul trebuie sa colaboreze cu toti factorii educativi, sa armonizeze educatia formala cu cea nonformala si informala. El poate juca rolul de consultant al parintilor, el împarte raspunderea formarii copiilor cu familia.

d). Ca membru al corpului profesoral, profesorul se gaseste într-o strânsa interdependenta cu colegii, cu directorii si alti educatori. Complexitatea problemelor pe care le pune scoala ca organizatie face imposibila izolarea si independenta lor. Nu se pot realiza o instructie si o educatie unitara prin simpla aditionare a unor influente disparate, oferite de diverse discipline. Cele trei laturi ale influentei educative- învatarea sociala, formarea independentei de a lucra metodic si dezvoltarea eului elevilor- vor ramâne întâmplatoare atâta timp cât se rezuma la actiuni separate si necoordonate. E nevoie deci de un consensal atitudinilor si actiunilor pedagogice. Ideea de a lucra în echipa (team-teaching), în vederea unei actiuni convergente , presupune discutii între profesorii de specialitate care predau la aceeasi clasa, pregatirea comuna pentru procesul instructiv, repartizarea functiilor în cazul unor sarcini speciale, organizarea unor discutii în grup sau consfatuiri ale profesorilor de aceeasi specialitate, pentru sarcinile instructive si ale tuturor profesorilor, pentru cele educative.