Rolul Profesorului în Formarea Elevului

„Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative”(Legea învăţământului, art.3, alin.2). Copilul se poate dezvolta deci atât în cadrul familiei şi al societăţii, cât şi prin intermediul şcolii şi al mediului educativ.

Profesorul deţine în acest context un rol deosebit de important, activitatea sa influenţând, fără doar şi poate, evoluţia elevului. Acest rol poate fi înţeles drept comportament, ca poziţie socială şi din prisma aşteptărilor la care profesorul trebuie să facă faţă (Conform Enciclopediei Internaţionale a Educaţiei).

În prima situaţie, cel mai eficient mod de a studia conduita unui dascăl este observaţia, ce se poate realiza atât într-o sală de clasă, cât şi în cabinete, în laboratoare sau pe hol, atunci când profesorul corectează lucrări, pregăteşte lecţiile viitoare sau îndeplineşte alte sarcini în folosul şcolii. Astfel, el devine model (în sens pozitiv sau negativ) pentru elev şi factor de influenţă pentru ceilalţi colegi din corpul profesoral. În opera „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, observăm cu uşurinţă modelul negativ al profesorului care lipseşte de la orele de curs: „Catihetul (...) rar venea pe la şcoală. Noi, dacă vedeam aşa, ne duceam şi mai rar”. Prin urmare, procesul de învăţare este fragmentat, ceea ce dăunează dezvoltării elevului.

În al doilea caz, putem vorbi de anumite caracteristici ale dascălului recunoscute şi etichetate de societate, printre care se numără şi poziţia socială. Una dintre trăsăturile acesteia constă în statusul profesorului, înţeles ca prestigiu, avere, autoritate. În trecut, această meserie deţinea un prestigiu aparte, deoarece dascălii făceau parte din categoria privilegiată a societăţii: cea a oamenilor învăţaţi. Astfel, profesorul se bucura de respectul şi stima elevului, dar şi ale familiei acestuia şi ale tuturor cetăţenilor. În cartea „Amintiri din copilărie”, scrisă de Ion Creangă, remarcăm adresarea politicoasă a lui Nică faţă de dascălul său: „cinstite părinte”, dar şi respectul deosebit al locuitorilor satului, atunci când vorbesc despre profesor: „dascali (...) de făceau mare cinste satului lor”, „profesor înţelept şi iscusit...bun suflet de om”. În ceea ce priveşte averea, trebuie remarcat faptul că munca dascălului era răsplătită la adevărata ei valoare în secolul al XIX-lea, însă acest lucru se afla, ca şi acum, în raport direct cu prestigiul şi autoritatea. De cele mai multe ori, profesorul avea dublă funcţie, fiind şi preot, acumulând deci suma necesară pentru a-şi asigura un trai decent. De exemplu, în opera menţionată, preotul Ioan, preotul Duhu şi catihetul de la Fălticeni îndeplineau şi funcţia de dascăl. Cât despre autoritatea profesorului, înţeleasă ca putere de a-i determina pe alţii să-i urmeze hotărârile, ni se pare relevant episodul în care dascălul Vasile a Ilioaiei „umbla prin sat din casă în casă şi sfătuia pe oameni să-şi deie copiii la învăţătură. Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală.” Mai putem aminti şi fragmentul: ,,aceste vorbe au brăzdat adânc inima norodului adunat acolo şi fără întârziere şcoala s-a umplut de băieţi dornici de învăţătură, între care eram şi eu. (Nică)”

Totodată, autoritatea şcolară reiese şi din episodul tunderii lui Nică şi a lui Dumitru la şcoala din Broşteni de către profesorul Niculai Nanu: ,, şi văzând profesorul că purtăm plete, a poruncit unuia dintre şcolari să ne tundă.” , sau din secvenţa respingerii de la orele de curs a celor doi elevi menţionaţi, din cauza faptului că aveau râie căprească de la caprele Irinucăi: ,, dascălul nu ne mai primea în şcoală”.

În a treia situaţie, aşteptările vin din partea părinţilor, elevilor, directorilor, politicienilor, membrilor societăţii şi din partea profesorului însuşi. Cele din partea elevilor vizează mai ales competenţele si gradul de profesionalism al acestuia. Un aspect important al aşteptărilor se referă la relaţia profesor – elev. Potrivit opiniei lui T. Parsons, în stabilirea acestei relaţii profesorul are de ales între: a baza relaţia pe interacţiune sau pe indiferenţă, a se limita la transmiterea cunoştinţelor sau a extinde relaţia asupra personalităţii complexe a elevului, a judeca elevul după nişte criterii generale, precum rezultatele şcolare sau în funcţie de calităţile individuale ale acestuia, a judeca elevul după ceea ce este el efectiv sau după rezultatele şcolare, a satisface propriile sale interese sau interesele elevilor. În opera citată, elevii şi familiile lor pretind formarea unei educaţii pe măsura eforturilor financiare depuse; astfel, în momentul închiderii Şcolii Catihetice de la Fălticeni, unul dintre elevi afirmă: „De ştiam asta, mai bine şedeam acasă, şi cu banii cîţi s-au dat, pe ici pe colea, îşi prindea tata altă nevoie.”