Schimbarea Atitudinii Grupului Scolar Fata de Elevii Izolati Social

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Schimbarea Atitudinii Grupului Scolar Fata de Elevii Izolati Social.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 28 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Radu Corina

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Cuprins

INTRODUCERE.3
CAPITOLUL I. CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND ATITUDINEA ŞI CERCETAREA INTEGRĂRII ŞCOLARE ŞI SOCIALE A ELEVILOR CU DEFICIENŢE.4
1.1. Delimitarea conceptuală a noţiunii de atitudine în diferite ramuri ale psihologiei.4
1.2. Conceptualizarea eficienţei educaţionale şi sociale a elevilor cu dizabilităţi.9
1.3. Rolul parteneriatului între profesori, părinţi şi elevi cu CES în domeniul integrării.15
1.4. Implicaţiile atitudinilor cadrelor didactice în procesul integrării elevilor cu CES.18
Concluzii.
CAPITOLUL II CERCETAREA PERFORMANŢELOR ŞCOLARE ŞI A COMPORTAMENTULUI DE ADAPTARE SOCIALĂ LA ELEVII CU DEFICIENŢĂ AUDITIVĂ.22
2.1. Metodologia cercetării performanţelor şcolare şi a comportamentului de adaptare socială la elevii cu deficienţă auditivă. .22
2.2. Analiza corelaţională: studiul relaţiei dintre performanţele şcolare şi comportamentul
de adaptare socială la elevii cu deficienţă auditivă .23
Concluzii.
CONCLUZII .27
BIBLIOGRAFIE.28

Extras din document

INTRODUCERE

Actualitatea problemei supuse investigaţiei în cercetarea de faţă este determinată nu numai de schimbările de ordin politic, social şi cultural din societatea contemporană, cu incidenţe asupra planului procesului de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, dar şi asupra percepţiilor sociale a cadrelor didactice faţă de această categorie de copii.

În acest sens, integrarea educaţională şi socială a elevilor cu dizabilităţi devine una dintre cele mai stringente probleme psihopedagogice şi sociale aflate în obiectivele specialiştilor.

Actualitatea problemei este determinată şi de nivelul scăzut de conştientizare a problemei privind integrarea copiilor cu dizabilităţi, de obstacolele care împiedică acest proces: lipsa unei pregătiri suficiente a şcolilor generale, a cadrelor didactice şi a managerilor şcolari în problematica dizabilităţii; lipsa mijloacelor de sprijin necesare în şcoli pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi; atitudinea făţişă împotriva integrării şcolare a tuturor copiilor din partea unor cadre didactice din şcoli generale şi chiar atitudinea unor şcoli speciale care integrează mai greu copiii cu dizabilităţi severe sau profunde.

Mai ales la ora actuală, când în arealul românesc se derulează un proces de reformă a şcolii şi educaţiei în general, când procesul de integrare a copiilor cu dizabilităţi din şcolile speciale în şcolile obişnuite devine o realitate apare nevoia de experimentare şi de informare atât la nivelul şcolilor, cât şi la nivelul familiilor şi a comunităţilor locale.

Studiul literaturii de specialitate relevă că, deşi realizările în domeniul psihopedagogiei speciale oferă condiţii pentru investigarea multidimensională a copilului cu deficienţă de auz, problematica copilului hipoacuzic rămâne insuficient abordată. Abordările noi, prin instrumente mai bine adaptate realităţii copilului hipoacuzic se cer validate la noile contexte, se caută soluţii care să vină în sprijinul conturării mai detaliate a problematicii integrării şcolare şi sociale a elevilor hipoacuzici şi a posibilităţilor de optimizare a metodelor de integrare educaţională.

Integrarea copilului cu deficienţe auditive în mediul educaţional din şcoala de masă este una din cele mai complicate şi puţin studiate probleme din psihopedagogia specială naţională.

Prin urmare, apare necesitatea determinării, selectării modelului de integrare şi organizării activităţii pentru includerea copilului cu dizabilităţi auditive în mediul nou educaţional şi social. Problema elaborării unor modele psihopedagogice de dezvoltare a comportamentelor autonome la copilul hipoacuzic reprezintă o problemă stringentă, care necesită un studiu continuu.

Abordările moderne în pedagogie impun studiul fenomenului integrării copilului hipoacuzic în contexte complexe, prin depăşirea graniţelor impuse de particularităţilor acestuia şi

luarea în considerare a factorilor ce sunt strâns legaţi de personalitatea agenţilor educativi, aşa cum sunt reprezentările sociale şi atitudinile faţă de copilul cu deficienţe de auz

1. CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND ATITUDINEA ŞI CERCETAREA INTEGRĂRII ŞCOLARE ŞI SOCIALE A ELEVILOR CU DEFICIENŢE

1.1. Delimitarea conceptuală a noţiunii de atitudine şi schimbarea atitudinii

Atitudinea este unul dintre cele mai studiate concepte din psihologia socială. Conceptul de atitudine apare la începutul secolului XX în lucrările de psihologie experimentală germane, dar cu un sens diferit de cel al simţului comun, şi anume cu cel de postură. În acest caz atitudinea ar avea un rol de explicare a relaţiilor care există între stimuli şi răspunsul subiectului. Acest concept trimite într-o manieră schematica la influenţa dispoziţiilor mentale ale subiecţilor asupra comportamentelor acestora.

În acelaşi timp în Statele Unite, noţiunea de atitudine este utilizată în cercetarile sociologice şi psihologice, mai ales pentru explicarea conduitelor sociale şi orientarilor lor. Prin atitudine se înţelege o dispoziţie internă a individului, care subinţin de percepţia sa şi reacţiile sale faţă de un obiect sau un stimul. Definiţia poate fi completată cu o serie de precizări asupra naturii şi caracteristicilor atitudinilor: sunt rezultatul experienţei, sunt relativ stabile şi durabile, sunt polarizate, adică sunt fie pozitive, fie negative.

Prima definiţie riguroasă a conceptului de atitudine a fost propusă de Allport în 1935 : ,,O atitudine este o stare mentală şi neuropsihologică de pregătire a răspunsului, organizată prin experienţă de către subiect, exercitînd o influenţă directivă sau dinamică asupra răspunsului sau faţă de toate obiectele şi toate situaţiile la care se raportează”.

Această definiţie sugerează ca atitudinea are mai multe elemente: este o experienţă personală cu un substrat neurobiologic şi nu poate fi măsurată decît într-o manieră indirectă, prin manifestările comportamentale sau psihofiziologice; atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect cărora le sunt asociate evaluari pozitive sau negative; elementul central este acel ca atitudinile sunt precursoare comportamentului; individul produce reacţii adaptate şi consistente faţă de obiectele asociate atitudinii.

Atitudinile sunt omniprezente în comportament. În general, se consideră că atitudinea subinţin de comportamentul. Totuşi, numeroase experimente au demonstrat decalajul care poate exista între comportamentele şi atitudinile indivizilor. Acest decalaj poate fi atribuit unor cauze diferite: influenţa situaţiei imediate care presupune numeroşi stimului ce acţionează direct asupra comportamentului; acţiunea mai multor atitudini complementare sau contradictorii asupra comportamentului; decalajul între momentul în care studiem atitudinile unui subiect sau unui grup şi momentul în care este observat comportamentul real. În acest interval de timp, atitudinile pot fi transformate în funcţie de anumite evenimente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Schimbarea Atitudinii Grupului Scolar Fata de Elevii Izolati Social.doc

Bibliografie

1. Bucun N. Bazele managementului educaţional. Chişinău, 2004;
2. Golu, Pantelimon – Fundamentele psihologiei sociale, Ed. Miron, Bucureşti, 2003
3. Moscovici, Serge (coord.) – Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
4. Neculau, Adrian (coord.) – Manual de psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
5. Neculau, Adrian (coord.) – Psihologie socială. Aspecte contemporane, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
6. Popa, M. Studiu asupra cauzalităţii unor dificultăţi de învăţare în deficienţa de auz. În: Revista de psihopedagogie, 2007;
7. Racu A., Popovici D. V., Creţu V, Racu S., Bucinschi C. Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi. Chişinău: Ed. Pontos, 2007;
8. Racu A., Popovici D.V., Danii A. Educaţia incluzivă – Ghid pentru cadrele didactice şi manageriale. Chişinău: F.E.-P. Tipografia Centrală, 2010
9. Timuş A., (coautor). Incluziunea socială a persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale prin dezvoltarea parteneriatului: Familie – echipa multidisciplinară – comunitate. Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2012;
10. Vrăsmaş T., Muşu I., Daunt P. Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale. Bucureşti: Reprezentanţa UNICEF România, 1996.

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE STAT ,,B.P.HASDEU” din CAHUL FACULTATEA DE FILOLOGIE ŞI ISTORIE CATEDRA DE PEDAGOGIE ŞI PSIHOLOGIE