Sistemul senzorial extraconstient - lucrare comisie metodică

Comunicarea este o parte esențială a vieții noastre și o parte importantă a dezvoltării copilului, fiind principalul instrument pe care-l utilizează pentru a învăța de la ceilalți și de a relaționa cu ei. Problemele socio-emoționale asociate cu tulburările de limbaj și impactul acestora asupra dezvoltării încep să fie din ce în ce mai mult în atenția cercetărilor încă de la finalul secolului trecut. Este bine documentat faptul că cel puțin jumătate dintre copii cu tulburări de limbaj se confruntă cu dificultăți socio-emoționale și comportamentale manifestate prin retragere, izolare, depresie, anxietate, manifestări psihosomatice, ADHD, etc. În acest context, pregătirea de specialitate a unui profesor psihopedagog/profesor logoped e de dorit să includă pe lângă cunoștințe și tehnici de specialitate si cunoștințe, metode și tehnici care să-i permită să se adreseze acestor dificultăți, din domenii conexe, cum ar fi consilierea și psihoterapia, cu atât mai mult cu cât se lucreză cu formele medii și grave ale tulburărilor de limbaj, adică tocmai cu acei copii care sunt mai vulnerabili la a dezvolta dificultăți emoționale și comportamentale.

În plus, noile tendințe în educație vizează tot mai mult integrarea copiilor cu cerințe educative speciale în învățământul de masă, ceea ce pentru logopezi reprezintă provocări reale în a găsi acele programe și strategii terapeutice eficiente pentru ei. De multe ori este vorba de abordări integrative complexe care nu se mai limitează la a trata doar tulburările de limbaj. Consilierea și/sau psihoterapia sunt menționate, inclusiv în literatura de specialitate din țara noastră, ca fiind o parte importantă a unui demers terapeutic de succes.

Referindu-se la tulburările de scris-citit de etiologie psihogenă, în cazul cărora abordările tradiționale au avut rezultate mai curând modeste, Milton Erickson, unul din psihoterapeuții consacrați ai secolului XX, folosea termenul de blocaj mental pentru a descrie incapacitatea unui băiat de 14 ani de a citi chiar și o carte de clasa I. Încercările tradiționale fiind sortite eșecului, Erickson a avut ideea „isteață” ,spun autorii (Mills& Crowley, 1986), de a schimba experiența negativă a băiatului într-una pozitivă, plăcută și mai puțin traumatizantă, aceea de a privi și examina o hartă rutieră, pentru a vedea unde anume i-ar plăcea să meargă în vacanță. Ca urmare a acestei strategii la începutul anului școlar copilul citea corespunzător vârstei. Iată ce spune Erickson citat de Rossi și Ryan :

„Noi priveam harta, nu citeam harta! Este o distincție importantă. Am examinat două hărți să vedem unde putem merge în vacanță în vestul SUA...[...] Noi nu am citit niciodată pe hartă, noi am examinat harta” ( în Mills & Crowley, 1986, p.124).

Tot în Rossi și Ryan el explică:

„Ajută-l pe copil, fă întâlnirea cu el plăcută, în loc să-l forțezi să ortografieze c-a-t, ortografierea cuvântului cat sau d-o-g, a cuvântului dog. Copilul știe deja asta dar are un blocaj mental. Sarcina ta este să-l ajuți pe copil să-și depășească propriile blocaje.” Acest lucru este posibil prin intermediul reconvertirii experienței negative a copilului într-o activitate plăcută, distractivă, relaxantă” (în Mills & Crowley, 1986, p.125).

Mills și Crowley susțin că acest concept propus de Erickson face referire la un altul, acela de sistem senzorial extraconștient („out-of-conscious sensory system”), ca un posibil instrument de lucru în munca cu copiii. Conceptul a apărut, spun ei, din nevoia de a diferenția între nivelurile și gradele proceselor inconștiente:

„Este o diferență între tipul de proces implicat în a nu conștientiza ochelarii care-i porți pe nas, care este probabil calitativ (și neurologic) diferit de procesul inconștient implicat în a nu fii conștient asupra dialogurilor interne negative” (Mills & Crowley, 1986, p.118).

Primele referiri apar în operele lui Freud și Jung. Freud în 1936 diferențiază între două niveluri ale proceselor inconștiente: inconștient și preconștient. Jung, la rândul său, în teoria tipurilor psihologice, face distincția între o funcție conștientă primară, o funcție auxiliară, care este relativ conștientă și care este posibilă și utilă funcției primară doar în măsura în care o susține, și o funcție inferioară inconștientă, refulată, care poate fi accesată doar printr-un proces de mediere al funcției secundare (Jung, Tipurile psihologice, 1997).

După Mills și Crowley termenul specific de extraconștient a fost introdus de Heller, dar anterior a fost utilizat de Cameron-Bandler (1978) ca un sistem senzorial ce este străin conștiinței”. Ea explică:

„O altă distincție importantă ce trebuie făcută în ceea ce privește sistemul senzorial este ... când o persoană poate vedea imaginile generate mental interior, poate simți trăirile interne, poate auzi sunetele sau cuvintele generate în interior”. Adesea la oamenii care vin în terapie unul dintre sisteme este extraconștient. Când sistemul extraconștient este unul dintre cele tipice care generează experiența lor, este imposibil pentru individ să diferențieze ce tip de experiență este generată interior.” (Mills & Crowley, 1986, p.121)

Aceasta se referă la incapacitatea sau dificultatea persoanei de a aduce o reprezentare senzorială de la nivel inconștient spre conștient. Un sistem senzorial poate rămâne inconștient și poate fi activat în funcție de necesități. Dacă acest lucru nu se întâmplă, putem considera că avem de-a face cu un sistem senzorial extraconștient.

Spre exemplu, cazul unui copil care crește într-o casă în care disputele verbale și țipetele sunt o realitate zilnică, el ar putea - ca mecanism de apărare - să-și închidă, să-și blocheze sistemul auditiv pentru a face față presiunii. Deși soluția aleasă de copil este una care pare să funcționeze, ceea ce trebuie subliniat este că în acest mod el se deconectează de la o parte importantă a resurselor de care dispune. (Mills & Crowley, 1986)

Iata exemplele autorilor despre cum acționează acest tip de sistem senzorial în cazul anxietății de examen: