Specificul Comportamentului și Personaliatii la Debili Mintali

(1)"In toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajnuiti; Prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborati, dar nu nimiciti."(II Corinteni IV,8-9)

F. are mai putin de 40 de ani si de vreo cinci ani nu mai asteapta nimic de la viata. Poate doar finalul. A incercat pana acum de patru ori sa se omoare. Visul tradus intr-un pumn de medicamente date rapid pe gat, s-a sfarsit de fiecare data pe un pat de spital. Ultima data a fost la un pas de a reusi. A stat aporpape 2 zile in coma la reanimare, dar destinul n-a vrut sa-i faca pe plac. Marturiseste cu nonsalanta, ca nimic n-o va putea impiedica "sa mai incerce sa-si ia viata". Cu solemnitatea cu care cineva jura sa respecte o promisiune, ea sustine fem ca data viitoare va reusi.

(2)Drama ei incalcita e doar una din miile de povesti care stau in spatele gestului numit sec "sinucidere" si inchis in cifre mai mult sau mai putin relevante.

Fostul ministru sarb de interne, Valjko Stojilikovici, co-acuzat in procesul lu Slobodan Milosevici pentru crime de razboi comise in Kosovo, este in stare ciritica, dupa o tentativa de sinucidere la Belgrad, la cateva ore dupa ce Parlamentul iugloslav a votat o lege privind cooperarea cu Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie. Valjko Stojilikovici si-a tras un glont in cap in fata cladirii Parlamentului (stire preluata din "Monitorul de Cluj").

Marti, 15 iulie 2003, ziarele anunta un nou caz de sinucidere: gardianul Sergiu Dumitru s-a impuscat cu pistolul pe care-l primise cu cateva minute mai inainte. Fara a da ceva de banuit colegilor, abia intors din concediul de odihna, gardinaul se retrage in toaleta sectiei de politie, unde se impusca, lasand in urma lui multe semne de intrebare.

Ministru sau gardina, finalul este acelasi: doi oameni se sinucid; din propria lor vointa, prin propria lor actiune-sunt caracteristici ale gestului lor.

Ce i-a impins in ghearele mortii pe acestia si pe multi altii? Ce i-a determinat sa-si doreasca moartea si sa renunte la tot ce inseamna viata? Ce au simtit? Ce si-au dorint? Ce n-au avut? - sunt doar cateva intrebari pe care le-au lasat in urma lor. Toti acestia s-au sinucis.

(3)"Un protest activ impotriva colaborarii utile, o retragere totala din fata problemelor vietii, generata de o infrangere sau de teama de o infrangere in una din cele trei mari probleme ale vietii: societatea, profesiunea sau iubirea" este o p[osibila definitie a sinuciderii, data de Alfred Adler.

Conform Dictionarului Sanatatii: "Suicidul este tulburarea instinctului de conservare, prin care o persoana se distruge singura, alegand o metoda fizico-chimica(spanzurare, inec, electrocutare)", iar dupa Organizatia Mondiala a Sanatatii,"suicidul este actul prin care un individ cauta sa se autodistruga, cu intentia mai mult sau mai putin de a-si pierde viata, fiind mai mult sau mai putin constient de motivele sale..."

In 1980, E.S. Schneidman formuleaza o definitie operational psihologica de mare claritate:suicidul este un act uman de incetare din viata cu intentie proprie.

Inca din Evul Mediu exista date care atesta ca sinuciderea era practicata in toate categoriile sociale si de catre ambele sexe. Moartea voluntara era considerata rezultatul ispitirii diavolului, care se nastea pe fondul disperarii sau era socotita ca un comportament nebunesc. Actul era pedepsit pe seama cadavrului, iar bunurile erau confiscate. Drept motive ale suicidului se invocau: saracia, boala, suferinta fizica, frica de pedeapsa, onoarea, dragostea, ura.

Filozofia greceasca si-a pus problema fundamentala a suicidului, inca din cele mai vechi timpuri. Cirenaicii, cinicii, epicurienii si stoicii - toti recunosc suprematia valorii individului.

(4)Libertatea lui consta in puterea de a decide singur asupra propriei vieti sau morti. Ei considerau ca viata nu merita sa fie conservata decat daca reprezinta un bine, adica aduce mai multe satisfactii decat nenoriciri, daca se desfasoara in confirmitate cu ratiunea si cu demnitatea umana. Altfel, spuneau ei, este o nebunie sa o conservi.

Suicidul politic este frecvent la Roma in anii razboiului civil si ai inceputului imperiului. In anumiti ani, numarul mortilor voluntari in randul oamenilor politici atinge cifre impresionante. Cato, Cassius, Brutus, Antonius, Cleopatra - nu vor fi condamnati pentru gestul lor, ci vor deveni modele legendare. Chiar Nero sau Othon, prin sinucidere isi ispasesc partial viata de mizerie pe care au avut-o. Dreptul roman din epoca imperiala lasa fiecaruia libertatea de a alege moartea.

Renasterea a cunoscut si ea toate tipurile de sinucidere, cauzate de mizerie, suferinta, patima, gelozie, nebunie. Desi rata media a sinuciderilor in aceasta perioada este mai mica decat in Evul Mediu, acum se vorbeste si se scrie mai mult despre acest subiect.

Se pare ca istoria este generoasa si ne ofera de-a lungul timpului, din ce in ce mai multe exemple: scriitorul rus S.A. Esenin cedeaza in urma unei crize de nervi, spanzurandu-se; Virgina Woolf se arunca in Tamira, nesuportand ororile celui de-al doilea razboi mondial abia inceput; Hitler, E. Braun, Himler ... si lista poate continua.

(5)La baza acestor fenomene se afla, cu siguranta, influente socio-culturale extrem de puternice si in acelasi timp, greu de explicat. Uneori contagiunea suicidara este bazata pe anumite convigeri religioase, investigand moartea cu un puternic caracter eliberator. Este cunoscuta existenta in Japonia premergatoare celui de-al doilea razboi mondial a unor adevarate "cuiburi de sinucidere". Acestea isi incheiau reuniunile prin suicid in sala a unor voluntari ai mortii.

Sinuciderea este acutl de autodistrugere globala, de suprimare brusca a propriei vieti, un mod intentionat, voit, constient si privind moartea ca un sfarsit total. Aceasta definitei ridica inca de la inceput problema fundamentala a determinisimului sinuciderii. Este vorba despre un psihic normal sau patologic?

Statisticile Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti arata ca numai anul trecut, in Romania, sinuciderile au reprezentat 31% din totalul mortiolor violente. Cele 3.486 de cazuri inseamna tot atatea victime cate s-au inregistrat din accidentele rutiere si omoruri la un loc. Si cifrele cresc de la an la an, lucru care nu poate decat sa-i ingrijoreze pe specialisti.

Prof. dr. Dan Dermengiu, directorul Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" spune ca se poate vorbi despre un "fenomen ingrijorator": "Numarul sinuciderilor creste, iar cel al populatiei scade. In ultimii 16 ani, monitorizarea evenimentelor de acest gen arata ca evolutia e mereu ascendenta. Chiar daca intr-un an se inregistreaza mai putine cazuri decat in anul precedent, niciodata nu ne vom intoarce, de exemplu, la 133 de (6)sinucideri, cate au fost in 1986 in Bucuresti. In 2002 au fost 342. Foarte important este insa faptul ca aceste cifre nu reprezinta numarul real de cazuri de suicid.