Spre realitatea socială a dislexiei

Introducere

În cadrul nevoilor educaționale speciale, conceptul de a învăța dificultățile au devenit oarecum fragmentate față de cele recente. Dovezi în acest sens pot fi văzute din dezvoltarea politică socială contemporană care vizează promovarea incluziunii atât în cadrul educației, cât și al ocupării forței de muncă (DDA 2005; SENDA 2001). În cadrul acestor evoluții politice, problemele sprijinului sunt legate de diferitele tipuri de deficiențe de învățare. În mod tradițional, în educație, oamenii cu dificultăți de învățare care au avut acces la educația obișnuită au fost grupați împreună în învățământul specializat generalizat: clase, medii (Cole 2005). Odată cu introducerea unor inițiative precum “School Action” și „School Action Plus” acolo a fost o mișcare de a sprijini anumite forme de învățare a deficiențelor în diferite domenii educaționale, medicale și medii sociale (Gates 2003; Mortimore & Dupree 2008). Alături de practica profesională, au existat mai multe studii care raționalizează trecerea la includerea problemelor de deficiență într-un cadru de dificultăți de învățare (Goodley 2001; Lloyd et al. 2006; Macdonald 2009a, b; Molloy & Vasil 2002; Shakespeare 2006). Prin urmare, o serie de aspecte sociale au dus la apariția unor identități, care consideră că „diferența” este importantă, în legătură cu afecțiuni precum sindromul asperger, dislexie și dificultăți ușoare de învățare (Baker 2006; Lloyd și colab. 2006; Macdonald 2009a, b).

Deși importanța „diferenței” a fost ilustrată în ceea ce privește dificultățile de învățare, un model social care a fost abordat, în general, și adoptat în aceste studii (Goodley 2001; Lloyd et al. 2006; Macdonald 2009a, b; Riddick 2000). Acest lucru a provocat un anumit nivel de conflict în interiorul studiilor cu privire la dizabilități și au avut loc discuții despre deficiențe care au fost respinse, punându-se accentul pe barierele invalidante. Deși problemele legate de barierele invalidante au au reconectat oarecum aceste grupuri (de învățare) cu dizabilități. Aceste studii au sugerat că etichetarea psiho-medicală a ascunderii dizabilitățiilor pot avea un anumit beneficiu. Acest lucru este ilustrat de Macdonald (2009a, b) care acceptă o ontologie biologică pentru dificultăți de învățare, dar indică impactul pe care organizațiile sociale îl au, acestea fiind de a discrimina și de a exclude din aceste grupuri. Macdonald, folosind opera lui Shakespeare (2006), construiește o formă de model social care susține importanța înțelegerii modului în care diferențele afectează crearea barierelor invalidante. Cu toate acestea, sugerând că diferențele de deficiență sunt importante pentru persoanele cu învățare, problemele legate de etichetare trebuie confruntate.

În mod tradițional, textele sociologice evidențiază perturbarea naturii etichetării. Etichetarea este adesea considerată fundamentală în construirea problemelor de discriminare și stigmatizare (Goffman 1963; Oliver 2009; Saszs 1974, 2007; Scott 1969). Acest lucru a condus la o serie de oameni de știință sociali care au respins etichetele medicale asociate cu dificultățile de învățare (Elliott 2005; Harris 1995; Ho 2004; Rice & Brooks 2004), referindu-se la ea ca la o formă de supra medicalizare. Prin utilizarea dislexiei ca exemplu de dificultăți de învățare, acest articol ilustrează cheia de defecte în abordarea anti-etichetării referitoare la respingere de etichete. Mai degrabă decât să utilizeze o abordare psiho-medicală pentru a obiectiviza dislexia ca o afecțiune, această lucrare corespunde cu o mișcare în creștere în sociologia europeană care caută să înțeleagă fenomenele sociale prin analiza individuală de percepții (Humphrey și colab. 2003; Wengraf 2001). Acestă abordarea urmărește să înțeleagă relatări detaliate, martori oculari, referiei de experiență, interacțiunile și interpretările pentru a face legături cu structuri sociale mai largi (Bertaux 2003). Folosind această perspectivă, autorul încearcă să înțeleagă dezbaterea de etichetare din perspectiva persoanelor cu dislexie. Deși acest articol folosește dislexia ca un exemplu, are și implicații mai largi pentru etichetarea dizabilităților de învățare în general.

Definiții ale dislexiei

În Marea Britanie, s-a raportat că definițiile dislexiei sunt neclare (Elliott & Place 2004; Rice & Brooks 2004). Știința Britanică medicală a fost lentă în generarea unei definiri universale a acestei condiții. Definițiile medicale care există adesea sunt nespecifice și se referă doar la capacitatea de citire fără a face referire la scriere, vorbire, memorie pe termen scurt și dificultăți de coordonare. Un exemplu în acest sens poate fi văzut în singura referință a Oxford Handbook of Psychiatry dislexie care afirmă ‘Dislexia: Incapacitatea de a citi la nivelul de vârsta sau nivelul de inteligență ”(Semple et. al. 2007: 90). Numeroase organizații medicale din Marea Britanie au încercat pentru să caracterizeze dislexia pentru resursele lor de sănătate publică (vezi Asociația Medicală Britanică; și sănătatea națională Service Direct). De exemplu, British Medical Association a oferit o descriere a dislexiei ca afectând „toate aspectele de alfabetizare: citire, ortografie, scriere”, precum și afectare „Memorie pe termen scurt” și „conștientizare fonologică” (Terrell & Pasager 2006: 87-89). Cu toate acestea, din cauza lipsei unor medicamente specifice clasificarea în Marea Britanie, se spune ca dislexia a continuat să fie controversată și continuă să fie disputată în special în domeniul educației (Elliott & Place 2004; Ho 2004; Rice & Brooks 2004; Elliott 2005; Elliott & Gibbs 2008).