Strategii de disciplinare pozitivă și asertivă în relația profesor-elev

Printr-un management al comportamentului, profesorul poate preveni dezvoltarea unor situații conflictuale în clasa în care există elevi cu dificultăți emoțional-comportamentale. În aceste situații, sarcina profesorului este de direcționa energiile elevilor în activități constructive, spre comportamente adecvate, pozitive, constante pentru tot restul vieții. Copilul are nevoie să fie ajutat, iubit, înțeles, apărat, călăuzit și să se simtă important pentru cei din jurul său. Dacă vrem să avem un impact pozitiv elevilor noștri, trebuie să le oferim dragoste și respect.

In cartea sa, “ Profesorul intre autoritate si putere”, Emil Stan pune in discutie problema autoritatii, al carei sens, in zilele noastre, pare a fi din ce in ce mai prost inteles. „Traim intr-o perioada de contestare a autoritatilor, deci de criza”, spune autorul

Disciplinarea pozitivă a copilului constă în aplicarea unor principii esențiale și fapte (acțiuni), unele încurajatoare, iar altele corective. Ea se referă la modalitățile de stabilire a limitelor într-un mod ferm, dar plin de dragoste. Disciplinarea pozitivă recompensează comportamentul corect și pedepsește comportamentul greșit, încurajează respectul pentru copil, pentru individualitatea fiecărui copil, presupune înțelegerea nevoilor, a temperamentului și a obiceiurilor copilului, fără a încerca de a-l schimba excesiv. Potrivit metodei disciplinei pozitive, există câteva principii după care vă puteți ghida atunci când vreți să disciplinați elevul:

- ajutați-l pe elev să înțeleagă rolul și importanța sa personală în comunitate sau în relație cu orice grup din care face parte.

- respectați și încurajați elevul, fiind ferm, dar blând în același timp.

- învățați-l pe elev să deprindă abilități sociale: respectul, grija față de ceilalți, rezolvarea problemelor prin cooperare.

- ajutați-l pe elev să descopere care sunt calitățile sale, prin încurajarea individualității.

Cu ajutorul acestor principii, disciplina pozitivă îi învață pe adulți să folosească, în relația cu copiii, măsura lucrurilor: să fie fermi, dar blânzi în același timp, să nu fie excesiv de permisivi, dar să nu abuzeze de aplicarea pedepselor.

Etapele disciplinării pozitive sunt:

1. Observarea comportamentului

2. Evaluarea în raport cu vârsta, caracterisicile individuale, de mediu și standardele familiei (se stabilește o ierarhie a comportamentelor problematice de la cel mai important până la cel mai puțin important; se aleg cel mult două comportamente neadecvate)

3. Analiza motivelor și a consecințelor comportamentale

4. Alegerea metodei de disciplinare

5. Verbalizarea regulilor

6. Aplicarea metodei

7. Oferirea unui model (adultul însuși)

8. Evaluarea metodei de disciplinare

9. Încurajarea copilului în condițiile comportării adecvate.